Obligațiile legale ale părinților care pleacă la muncă în străinătate și își lasă copiii în țară. Notificarea pe care trebuie să o trimită autorităţilor locale

Fenomenul migrației pentru muncă în străinătate a devenit, în ultimele două decenii, una dintre realitățile sociale cu cel mai mare impact asupra familiilor din România. Dacă pentru părinți plecarea aduce stabilitate financiară, pentru copiii rămași acasă vine la pachet cu riscuri emoționale, sociale și educaționale. Tocmai de aceea, legislația românească a introdus obligații clare pentru părinții aflați în această situație, menite să protejeze interesele minorilor.

Reglementarea situației în care părinții sunt plecați

Conform Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, părintele care exercită singur autoritatea părintească sau la care locuiește copilul este obligat să anunțe autoritățile înainte de a pleca la muncă peste hotare. Notificarea trebuie transmisă serviciului public de asistență socială din raza domiciliului cu minimum 40 de zile înainte de plecarea efectivă. În document trebuie precizată și persoana care se va ocupa de copil pe durata absenței.

Aceeași obligație revine și tutorelui legal, dacă acesta intenționează să părăsească țara. În lipsa acestei notificări, părinții riscă sancțiuni ce pot varia de la amenzi contravenționale până la măsuri drastice, precum decăderea din drepturile părintești în cazurile de neglijare gravă.

Cine poate avea grijă de copil

Persoana desemnată trebuie să îndeplinească anumite criterii: să aibă cel puțin 18 ani, să facă parte din familia extinsă sau să fie o rudă ori un prieten apropiat față de care copilul are o legătură afectivă. În plus, trebuie să ofere garanții morale și materiale suficiente pentru a putea asigura creșterea și educația minorului.

Horoscop 7 decembrie 2025. O zodie se confruntă cu tensiuni în familie

Elena Băsescu, de nerecunoscut. Fiica fostului președinte este complet schimbată, a renunțat și la ținutele îndrăznețe

Instanța de tutelă are rolul de a valida această desemnare și poate decide, la cerere sau din oficiu, delegarea temporară a autorității părintești către persoana respectivă. Această delegare poate fi reînnoită atât timp cât părinții rămân în străinătate.

Sprijin și monitorizare

Legea nu se rezumă doar la obligații, ci prevede și măsuri de sprijin pentru copiii rămași acasă. Serviciile publice de asistență socială oferă consiliere și informare atât părinților, cât și persoanelor desemnate, în legătură cu drepturile și responsabilitățile lor. În plus, autoritățile locale, ONG-urile și alte instituții pot derula proiecte finanțate din fonduri publice sau europene, menite să sprijine acești copii prin servicii educaționale, psihologice, activități recreative și suport material.

Monitorizarea situației copiilor cu părinți plecați se face prin colaborarea mai multor entități: școli, instanțe de tutelă, autorități locale și servicii sociale. În paralel, copiii care revin în țară după o perioadă mai lungă petrecută în străinătate pot beneficia de programe de consiliere pentru a se reintegra mai ușor în comunitate.

Ce se întâmplă dacă legea nu este respectată

Sancțiunile pentru nerespectarea acestor obligații sunt aplicate de instanțe și pot porni de la amenzi, continuând cu obligarea părinților la cursuri de educație parentală. În situațiile grave, în care copilul este expus la abuz sau neglijare, se poate ajunge până la retragerea drepturilor părintești, potrivit avocatnet.ro.

Pentru a întări protecția copiilor, în august 2025 au fost introduse noi mecanisme de colaborare între direcțiile de asistență socială și serviciile sociale locale. Scopul acestor schimbări este de a face mai eficiente acțiunile de prevenire a separării copilului de familie și de a răspunde mai rapid nevoilor reale ale celor afectați de migrația economică.

În concluzie, părinții care aleg să muncească în străinătate trebuie să conștientizeze că responsabilitatea lor nu se încheie la graniță. Notificarea autorităților și desemnarea unui îngrijitor nu reprezintă doar o obligație legală, ci și o garanție că interesul superior al copilului rămâne prioritar, indiferent de distanțele impuse de viață.