Cum se vede tăierea burselor de la nivelul studenților: „Acei 1000 de lei erau scăparea lor”. EXCLUSIV
Este oficial: din toamnă, studenții vor beneficia de mai puține burse. Autoritățile au decis reducerea fondului alocat cu 40%, ceea ce înseamnă, concret, că bursele se vor vira doar pe perioada studiilor, iar cei de la taxă nu mai beneficiază de niciun fel de sprijin din bani publici. Decizia vine ca o a doua lovitură, după ce reducerile pentru călătoriile cu trenul au fost și ele micșorate.
Studenții sunt afectați serios de tăierea burselor
Noile reguli privind acordarea de burse pentru studenți au fost publicate în Monitorul Oficial, iar acestea nu sunt deloc apreciate de cei vizați direct. De la 1 august, fondul s-a redus cu 40%, astfel că, din noul an universitar, bursele nu se vor mai acorda pe perioada verii.
În plus, de ajutor financiar din bani publici vor beneficia doar cei înscriși pe listele sociale. Concret, dacă ești la taxă, nu doar că nu mai primești bursă de merit de la stat, ci îți este tăiată și bursa socială. Universitățile au, în schimb, posibilitatea de a acorda propriile burse pentru această categorie de studenți.
Hotărârea vine ca a doua lovitură, după ce, la începutul lui 2025, reducerile la tren au fost micșorate considerabil. Răzvan Angelescu, student al Facultății de Jurnalism și președinte interimar al Asociației Studenților din Universitatea București (ASUB), a dezvăluit care sunt primele impresii după tăierea burselor, considerate de mulți un venit sigur.
„E clar că e o problemă foarte mare pentru mulți studenți, atât de la Universitatea din București, cât și din toată țara, evident. Problema asta vine după prima lovitură în care reducerile pentru tren au fost reduse. E o altă problemă foarte mare, mai mare aș putea spune, decât cea cu trenurile.
Pentru că, dacă să ne gândim, poate un bilet de tren e mai ușor de achiziționat, în schimb, bursele, fie și cele de merit și cele sociale, erau un ajutor imens pentru studenți, chiar și în perioada verii. Pentru că, în perioada verii, chiar dacă e vacanță, studentul își continuă activitatea. Adică sunt și o mulțime de colegi care se pregătesc și în perioada verii. Acum, faptul că s-au tăiat bursele, s-au redus și se vor reduce și numărul studenților care vor primi burse, e îngrijorător”, a declarat Răzvan, în exclusivitate pentru Playtech.
„Cred că a tăia din bursele studenților este extrem de grav”
Răzvan a subliniat faptul că sunt mulți studenți care se bazau pe bursa socială pentru a-și plăti chiria sau pentru a-și cumpăra mâncare. Din punctul său de vedere, cei mai afectați vor fi cei din provincie.
„Mai grav de atât mi se pare faptul că studenții de la taxă nu vor mai putea beneficia de burse. Eu înțeleg că e o perioadă dificilă și pe care cred că ar trebui să ne aflăm cu toții, dar cred că din a tăia și atât de drastic din bursele studenților este extrem de grav.
Desigur, toți colegii mei pe care i-am și care iau burse sunt afectați de problema asta. Mai mult, sunt probleme cu studenții care iau burse sociale și cei care iau bursele de merit, pentru că din bursele astea se întrețin, își plătesc avionul, își plătesc chiria, își plătesc mâncarea. Sunt foarte mulți care vin din provincie și care au nevoie de acești bani lunari.
Acum, micșorându-se numărul celor care primesc sau suma, evident că o să fie mult mai dificil. Mai ales că, de acum, de câteva zile, totul s-a scumpit și mai urmează și alte scumpiri. O să fie o adevărată provocare”, a subliniat președintele interimar ASUB.
După tăierea burselor se preconizează creșterea nivelului abandonului
Tânărul a subliniat că o urmare dureroasă a noilor măsuri impuse de Guvern va fi creșterea abandonului școlar. Cele câteva sute de lei erau esențiale ca unii studenți să-și permită să meargă la facultate.
„Sunt sigur, mai ales atât la licență, cât și la programele de masterat. Sunt sigur că o să fie studenți care renunță și vor fi și în mare parte studenții care nu-și permit să-și acopere cheltuielile, iar acele burse de 1.200, de 1.000 de lei erau scăparea lor”, a spus Răzvan.
„Mulți îmi spuneau că nu știu ce vor face”
De altfel, tăierea burselor a fost imediat discutată între colegi. Pe grupurile lor de WhatsApp, studenții și-au exprimat nemulțumirea, dar și îngrijorarea legată de modul în care procedează autoritățile.
„E o reacție, în primul rând, de dezamăgire, pentru că, deși respectă asta, foarte mulți își puneau baza în bursă, nu pentru distracție, nu pentru a pleca, ci pur și simplu pentru strictul necesar.
Alte sentimente sunt cele de revoltă, pentru că, până la urmă, sunt niște bani pentru care studenții care primesc bursă de merit au muncit și muncesc în fiecare an, chiar și în timpul verii. Pentru că e nevoie să te pregătești continuu să obții o astfel de bursă, mai ales că sunt limitate la fiecare facultate.
Pentru cei de la burse sociale, chiar discutam și îmi spuneau că nu știu ce vor face, mai ales că, pentru mulți, pentru cei care nu și-au găsit job, pentru cei care nu lucrează, pentru cei care sunt în anul întâi, era cumva o sursă de venit pe lângă ceea ce primeau de la părinți și o sursă de venit singură”, a afirmat Răzvan.
Studenții caută soluții după tăierea burselor
De altfel, asociațiile caută deja soluții pentru a-i sprijini pe studenții care rămân fără burse. Răzvan ne-a precizat că ASUB a pornit deja discuții în acest sens, dar speranțele de a primi ajutor sunt mici.
„Nu știu ce o să facă Universitatea din București, dacă o să găsească vreo soluție să ofere în continuare același număr de burse, dar mi-e greu să cred că o să se întâmple asta, pentru că e nevoie de alte fonduri și probabil va fi greu de obținut asta. Noi suntem oricum în dialog, în găsirea unor soluții, dar e dificil.
Discuții cu cei de la universitate, discuții cu federațiile de la nivel național, pentru că poate Universitatea din București să caute alte modalități. Cred că, în primul rând, și primul pas pe care putem să-l facem sunt niște discuții cu cei de la universitate, însă mi-e cumva dificil să cred că se poate găsi ceva benefic, mai ales pentru studenții cu bursă socială”, a încheiat președintele interimar ASUB.