05 aug. 2025 | 15:22

Un român, desemnat cel mai bun barman din Spania. Adrian Sehob îi cucereşte pe toţi cei care gustă cocktailurile lui. Cu ce se ocupa în Zărneşti, înainte de a pleca

Diaspora
Share
Un român, desemnat cel mai bun barman din Spania. Adrian Sehob îi cucereşte pe toţi cei care gustă cocktailurile lui. Cu ce se ocupa în Zărneşti, înainte de a pleca
FOTO: Facebook/Adrian Sehob

Din inima Transilvaniei, din orășelul Zărnești, până în topul artei mixologiei din Spania – acesta este parcursul spectaculos al lui Adrian Sehob, românul care a fost desemnat cel mai bun barman din Spania și unul dintre cei mai apreciați din lume. Povestea lui este una despre pasiune, muncă neîntreruptă și un respect profund pentru fiecare detaliu al meseriei sale.

Românul care i-a cucerit pe spanioli cu băuturile sale

Ajuns la Madrid în mai 2002, Adrian avea doar 21 de ani și o valiză plină de visuri. Provenind dintr-o familie modestă, din Zărnești, unde trăia alături de părinți și cei doi frați, el își amintește cu nostalgie de copilărie și de începuturile sale: „Am trăit lângă Piatra Craiului, mi-e dor de munți, de călătoriile pe care le făceam. Ultima dată am fost acum 4 ani. Duc dorul foarte tare acelor locuri”, a mărturisit el, potrivit ziarulromanesc.es.

Adrian a făcut primii pași în lumea ospătăriei la 17 ani, într-un club local, Club95 din Zărnești, unde aranja bilele pe mesele de biliard. Acolo a învățat primele lecții despre interacțiunea cu clienții și a descoperit fascinația pentru bar. Acea pasiune i-a dictat parcursul în anii care au urmat, transformându-l în mâna dreaptă a celebrului Diego Cabrera, la cârma barului Salmón Gurú din Madrid – un local aflat pe lista celor mai bune baruri gastro-cocktail din lume.

„Cocktailul nu este o amestecătură, este făcut cu un criteriu. Lucrăm cu alcoolul și este dăunător în cantități mari, dar alcoolul bine lucrat ne permite să creăm o lume magică”, explică Adrian. Înainte de a deschide Salmón Gurú, a colaborat cu medici pentru a înțelege cum să creeze băuturi rafinate care să reducă efectele negative ale alcoolului, mizând pe ingrediente precum fructe citrice și mentă pentru a „înșela creierul cu cele mai bune arome”.

Recunoscut de clienți, colegi și chiar de Casa Regală

„Este un maestru al cocktailurilor. Este impresionant să îl urmărești în acțiune”, spun diplomații români din Spania, care și-au exprimat mândria de a-l cunoaște. De-a lungul carierei sale, Adrian a servit inclusiv personalități importante, printre care și regele Felipe al VI-lea – o misiune pe care a dus-o la capăt cu calm și profesionalism desăvârșit.

Pentru el, fiecare client contează: „Respectul pentru fiecare client este cheia succesului”, spune Adrian. În ciuda succesului, a rămas o persoană caldă, atentă la detalii și profund atașată de originile sale.

Unul dintre cele mai emoționante momente ale carierei lui Adrian a avut loc la Congresul de cocktailuri de la București, când, cuprins de emoții, nu a reușit să-și exprime ideile în limba română și a început să vorbească în engleză: „După 20 de ani să te întorci în România și viața să îți dea o șansă ca profesionist să arăți ce știi să faci… a fost un moment magic!”.

Astăzi, Adrian Sehob este un simbol al excelenței și al pasiunii duse la cel mai înalt nivel. Citește, creează în laboratorul său de cocktailuri, iubește vinurile, muzica rock, flamenco și călătoriile. Nu știe unde va fi peste 10 ani, dar știe sigur că drumul ales este al său, croit din talent, dedicare și iubire pentru ceea ce face.