Un corp ceresc uriaș ar putea fi încă ascuns în colțurile întunecate ale Sistemului Solar. Ce au descoperit astronomii

De mai bine de un secol, astronomii bănuiesc că o planetă masivă, nedescoperită încă, ar putea exista la marginea Sistemului Solar. Ipoteza, relansată în 2016 sub numele de „planeta nouă” (Planet Nine), continuă să stârnească dezbateri intense, pe măsură ce noi descoperiri sugerează prezența unui influent actor gravitațional necunoscut în spațiul cosmic îndepărtat. Iar deși dovezile nu sunt încă definitive, numărul tot mai mare de corpuri cerești cu orbite inexplicabile alimentează suspiciunea că „ceva” masiv ar putea încă pluti în umbrele Sistemului Solar.

Originea ideii și susținerea tot mai puternică a ipotezei

Totul a început cu observarea unor nereguli în orbita lui Uranus, care părea să se abată de la traiectoria prevăzută de legile gravitației. Inițial, oamenii de știință au crezut că un corp invizibil – numit atunci „Planeta X” – ar fi responsabil pentru aceste deviații. Descoperirea lui Neptun a rezolvat parțial misterul, iar o recalculare a masei sale în anii ’90 a eliminat ideea unei planete necunoscute. Însă în 2016, astronomii Konstantin Batygin și Mike Brown, de la Caltech, au relansat teoria, de data aceasta cu referire la centura Kuiper.

Această regiune vastă, situată dincolo de Neptun, adăpostește o multitudine de planete pitice, asteroizi și alte corpuri mici. Problema? Multe dintre aceste obiecte, cunoscute sub numele de obiecte trans-neptuniene, nu orbitează Soarele într-o manieră previzibilă. Orbitele lor sunt extrem de eliptice și par perturbate de o forță gravitațională puternică, ce nu poate fi explicată doar prin influența planetelor cunoscute.

Batygin și Brown au propus existența unei planete de mărimea unei super-Terre, aflate mult dincolo de Pluto, care ar cauza aceste perturbații. Argumentul este comparabil cu influența pe care o are Pământul asupra orbitei Lunii: deși Luna orbitează Soarele, ea este „legată” de Pământ și execută o mișcare spiralată în jurul lui. La fel, se crede că planeta nouă ar influența orbitele unor corpuri din centura Kuiper.

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

Horoscop 5 decembrie 2025. O zodie primește o nouă șansă, norocul e de partea ei

Dovezi indirecte și obstacolele care îngreunează descoperirea

Ipoteza planetei nouă a câștigat teren în ultimii ani, în special datorită unor observații tot mai precise ale orbitelor trans-neptuniene. Mike Brown declara în 2024 că „este foarte puțin probabil ca planeta nouă să nu existe”, având în vedere lipsa unor explicații alternative satisfăcătoare pentru fenomenele observate.

Un exemplu este obiectul 2017 OF201, un posibil corp ceresc de tip planetă pitică, cu o orbită extrem de alungită, ce sugerează fie un impact în trecutul său, fie influența gravitațională a unui obiect masiv necunoscut. Cu toate acestea, apar și provocări serioase. De ce nu a fost încă descoperită planeta nouă? De ce unele obiecte nou identificate nu par deloc afectate de prezența unui corp masiv?

Un caz revelator este cel al obiectului 2023 KQ14, descoperit de telescopul Subaru din Hawaii. Clasificat ca „sednoid” – un corp care se află în cea mai mare parte a timpului foarte departe de Soare – acest obiect are o orbită stabilă și nu pare influențat de gravitația lui Neptun. Mai mult, este al patrulea sednoid descoperit care nu indică vreo anomalie gravitațională. Dacă planeta nouă există cu adevărat, atunci ar trebui să fie situată la peste 500 de unități astronomice (AU) de Soare – adică de cel puțin 500 de ori distanța dintre Pământ și Soare.

Căutarea planetei nouă este îngreunată nu doar de distanțele uriașe implicate, ci și de durata mare a orbitelor obiectelor suspecte. De exemplu, 2017 OF201 are o perioadă orbitală de 24.000 de ani. Chiar dacă se pot determina orbitele în câțiva ani de observație, pentru a detecta influențe gravitaționale subtile ar fi nevoie de mai multe orbite complete – un lucru imposibil la scara unei vieți umane.

Banda de obiecte verzi dincolo de Neptun este Centura Kuiper. (Wikimedia/CC BY 3.0)

Explorarea fizică a acestor regiuni rămâne un vis îndepărtat. Conform calculelor, o sondă spațială de tipul celei folosite de NASA pentru misiunea New Horizons ar avea nevoie de 118 ani pentru a ajunge în acele zone îndepărtate. Prin urmare, astronomii se bazează în continuare pe telescoape de ultimă generație, atât de la sol, cât și din spațiu, pentru a descoperi noi indicii.

Pe măsură ce capacitatea noastră de observare crește, sunt șanse ca noi obiecte să fie descoperite în centura Kuiper – unele poate influențate de un corp masiv, altele nu. Ipoteza existenței planetei nouă rămâne deschisă, dar tot mai complexă. Dacă aceasta există, este posibil să fie mult mai departe decât se credea inițial și, poate, chiar mai greu de detectat.

Până atunci, rămâne valabilă fraza-cheie din cercetare: „privește acest (foarte) mare spațiu” – și așteaptă ce ne va dezvălui Universul în anii ce urmează.