Amendă de 10.000 lei pentru proprietarii de câini: regula pe care toți trebuie să o respecte
Stăpânii de câini care ignoră obligațiile legale privind vaccinarea, microciparea și sterilizarea riscă sancțiuni considerabile. Autoritățile desfășoară controale la domiciliu, iar refuzul acestor proceduri esențiale poate atrage amenzi de până la 10.000 de lei. Campaniile vizează în primul rând prevenirea abandonului și protejarea sănătății animalelor.
Vaccinarea și microciparea – obligații, nu opțiuni
În România, legislația privind protecția animalelor impune reguli clare pentru deținătorii de câini: vaccinarea antirabică, microciparea și, în unele cazuri, sterilizarea sunt obligatorii. Refuzul acestor proceduri poate aduce amenzi usturătoare.
Potrivit lui Marius Dinu, director adjunct al Direcției de Ordine Publică Sector 1, amenda poate ajunge până la 10.000 de lei în cazul în care proprietarul nu își vaccinează sau nu își identifică electronic animalul, relatează capital.ro.
În București, autoritățile au lansat acțiuni în teren, alături de medici veterinari, pentru a verifica respectarea legii. Câinii sunt examinați chiar în fața casei, iar în cazurile conforme, sunt microcipați și vaccinați pe loc, cu ajutorul unei ambulanțe veterinare mobile.
În cazul refuzului, amenda este aplicată direct, iar pentru sterilizare, proprietarul este notificat oficial și obligat să se prezinte la un cabinet veterinar într-un termen stabilit.
De ce este sterilizarea atât de importantă
Sterilizarea nu este doar o cerință legală, ci și o măsură esențială pentru sănătatea animalelor și reducerea abandonului. Medicul veterinar Ada Marin atrage atenția asupra riscurilor grave pentru animalele nesterilizate, cum ar fi piometrul – o infecție uterină frecventă, care poate fi fatală.
Totodată, microciparea este vitală în cazul pierderii animalului, facilitând rapid identificarea și recuperarea acestuia. În județul Ilfov, peste 14.000 de animale au fost sterilizate în ultimii trei ani, iar în 2025, numărul a depășit deja 2.200.
Consilierul pentru Protecția Animalelor din CJ Ilfov, Denisa Drumea, subliniază că soluția reală pentru animalele fără stăpân stă în responsabilitatea proprietarilor. ”Sterilizarea în masă și adopția sunt cheia. Ne dorim ca oamenii să adopte mai mult decât abandonează”, afirmă ea.
Campanii active și rezultate vizibile
Isabela Oprea, coordonator al Protecției Animalelor Sector 1, susține că multe animale abandonate provin din curțile oamenilor.
”Ne-am confruntat cu cazuri de căţei cu proprietar sau deţinător, care erau nesupravegheaţi pe domeniu public”, a declarat ea.
Tocmai de aceea, acțiunile de teren au și un scop preventiv. În ultimele săptămâni, în București au fost microcipați peste 50 de câini și s-au administrat peste 100 de vaccinuri.
Deși măsurile coercitive sunt necesare, accentul rămâne pe educație, prevenție și responsabilitate față de animale. În paralel, autoritățile iau în calcul extinderea acestor obligații și pentru proprietarii de pisici, însă o astfel de reglementare este încă în fază de propunere legislativă.