31 iul. 2025 | 16:23

David Popovici, prima reacţie după medalia de aur la proba de 100 m liber. ” E atât de simplu”. Reacţii internaţionale după performanţa sportivului român

NEWS - HP
Share
David Popovici, prima reacţie după medalia de aur la proba de 100 m liber.
David Popovici, prima reacție după aurul la 100 m liber (Sursa foto: Profimedia)

David Popovici a oferit primele declarații după ce a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, într-o finală spectaculoasă la Campionatul Mondial din Singapore.

David Popovici, prima reacție după aurul la 100 m liber

„Pe scurt, sunt foarte fericit să fiu aici. E atât de simplu. În cursă, cred că de obicei câștigă cel care se detașează cel mai mult de ceilalți, nu? Dacă pot să-mi imaginez că am niște ziduri pe fiecare dintre culoarele mele, atunci pot să-mi imaginez și că sunt singur și să fac ceea ce am pregătit și ce am făcut la antrenament.

Am îmbunătățit ceva față de anul trecut – cel mai mult, momentele de sub apă. Și am făcut asta în special la 200 și la 100 de metri.

Acestea sunt lucruri plictisitoare pentru înotători, dar pentru mine funcționează. Și, cum am spus, sunt foarte fericit, mai mult decât fericit, să fiu aici”, a spus David Popovici, conform Golazo.

Reacții internaționale: „Revenire supersonică” – L’Equipe

David Popovici continuă să impresioneze, nu doar prin performanțele din bazin, ci și prin maturitatea declarațiilor sale. Cu două titluri mondiale obținute la Singapore, tânărul înotător reconfirmă că este unul dintre marii campioni ai natației mondiale. Performanța remarcabilă a sportivului a fost amplu comentată în presa internațională. L’Equipe a titrat:

„Revenire supersonică”. „Datorită celui de-al doilea timp mondial din toate timpurile – 46,51 secunde – și cu un nou record al campionatelor, David Popovici a câștigat finala de 100 m liber la Campionatele Mondiale de la Singapore, cu o revenire supersonică în ultimele 24 de secunde. Este al doilea său titlu mondial la această distanță și al doilea la Singapore, după victoria din proba de 200 m. Românul de 20 de ani a terminat cu 11 sutimi peste recordul mondial, devansând clar pe americanul Jack Alexy (46,92) și australianul Kyle Chalmers (47,17)”, a scris publicația franceză.

Eurosport Franța: „Finală nebună, dominată de Popovici”. „Misiunea a fost dificilă și a devenit rapid imposibilă pentru francezul Maxime Grousset, care s-a clasat abia pe locul 7 (47,59), în finala dominată de un David Popovici în formă maximă. Românul a câștigat aurul cu un timp de 46,51, urmat de Jack Alexy și Kyle Chalmers”, notează Eurosport Franța.

Le Figaro: „Timp supersonic și aproape de recordul mondial”. „Victorios marți în proba de 200 m, Popovici a încheiat cursa de 100 m cu un timp supersonic de 46,51 secunde, ratând cu doar 11 sutimi recordul mondial al chinezului Pan Zhanle. A reușit astfel a doua cea mai bună performanță din istorie”, scrie Le Figaro.