Banii de la stat de care ți-ai dori să nu ai nevoie niciodată. Cum obții ajutorul financiar de 8.500 de lei pentru cheltuielile de deces
Există situații în care statul intervine financiar pentru a acoperi o parte din costurile unui eveniment dificil: decesul unei persoane apropiate. Acest ajutor nu este o sumă pe care să ți-o dorești, dar poate conta enorm în momentul în care apar cheltuieli neprevăzute pentru înmormântare. În 2025, valoarea ajutorului de deces depășește 8.500 de lei și poate fi cerut de cel care suportă aceste cheltuieli.
Sprijinul este reglementat de noua lege a pensiilor și are rolul de a acoperi parțial costurile legate de organizarea înmormântării. Important este să știi cine are dreptul să ceară această sumă, ce acte trebuie să pregătești și unde trebuie să depui dosarul.
Cine poate beneficia de ajutorul de deces
Potrivit legii, ajutorul poate fi solicitat de persoana care dovedește că a suportat costurile legate de deces, indiferent dacă este soțul, copilul, părintele sau o altă rudă. Din 2024, legea a introdus și posibilitatea ca ajutorul să fie cerut în cazul în care persoana decedată era în concediu pentru creșterea copilului, chiar dacă nu era pensionar la acel moment.
Dacă decesul privește un membru de familie al unui asigurat sau pensionar, ajutorul se acordă la jumătate din valoare. Beneficiari pot fi soțul, copiii (inclusiv cei aflați în plasament), părinții și bunicii. De asemenea, există o condiție specială: pentru copiii între 18 și 26 de ani, trebuie dovedit că erau înscriși într-o formă de învățământ.
În premieră, legea permite ca ajutorul să fie acordat și unei persoane juridice, dacă aceasta face dovada plății cheltuielilor legate de înmormântare.
Ce sumă poți primi și ce documente trebuie pregătite
În prezent, ajutorul are următoarele valori:
- 8.620 lei pentru decesul unui asigurat sau pensionar;
- 4.310 lei pentru decesul unui membru de familie al acestora.
Documentele pe care trebuie să le pregătești includ:
- certificatul de deces (original și copie);
- actul tău de identitate și documentele care arată gradul de rudenie, dacă este cazul;
- dovezi ale plății cheltuielilor legate de înmormântare (bonuri fiscale, chitanțe);
- dovada calității de asigurat sau pensionar a persoanei decedate, acolo unde este necesar;
- o declarație pe propria răspundere dacă membrul de familie decedat nu era asigurat;
- extras de cont, dacă dorești virarea banilor prin bancă.
Ajutorul se plătește de către casa de pensii în termen de trei zile lucrătoare de la depunerea dosarului complet.
Unde depui cererea și cum se face plata
Cererea trebuie depusă la casa teritorială de pensii din zona în care persoana decedată își avea domiciliul. În cazul în care decesul privește un membru de familie, dar acesta nu era asigurat sau pensionar, dosarul se depune la casa teritorială de pensii de care aparține persoana în drept să solicite sprijinul.
Plata se face direct în numerar la casierie sau prin virament bancar, în funcție de opțiunea pe care o alegi atunci când depui documentele.