Brigitte Macron, atitudine ciudată faţă de soţul său. Preşedintele Franţei a fost din nou ignorat în public, după zvonurile divorţului
Ziua Națională a Franței, sărbătorită anual pe 14 iulie, s-a transformat anul acesta într-un prilej de speculații și comentarii privind viața personală a cuplului prezidențial francez. Deși evenimentul a fost marcat de fast și solemnitate, cu parada militară întorcându-se pe celebra Champs-Élysées, un alt detaliu a captat atenția publicului: atitudinea rece a Primei Doamne, Brigitte Macron, față de președintele Emmanuel Macron.
Emmanuel Macron, tratat cu spatele de soția sa
Imaginile surprinse în timpul festivităților arată un cuplu distant, aproape străin. Brigitte Macron a evitat constant gesturile de apropiere ale soțului său, ignorându-l în momente în care toți ochii erau ațintiți asupra lor. Mai mult, a stat aproape tot timpul cu spatele la el. Deși președintele părea dornic să arate un front unit, răceala afișată de soția sa a alimentat din nou zvonurile tot mai frecvente privind o eventuală despărțire.
Surse apropiate Palatului Élysée susțin că Prima Doamnă nu intenționează să divorțeze până la finalul mandatului prezidențial, în mai 2027, însă nu din motive romantice, ci strategice. Potrivit publicației RadarOnline, între cei doi ar exista un așa-zis „pact de imagine”, menit să evite scandaluri care ar putea afecta prestigiul instituției prezidențiale. „Ea nu pleacă nicăieri. Nu cât timp camerele încă filmează”, a declarat o sursă apropiată jurnalistului Rob Shuter.
Parada militară a Zilei Naționale, desfășurată în fața unei lumi tot mai instabile, a fost folosită de Emmanuel Macron pentru a transmite un mesaj puternic despre securitatea Europei. „Niciodată de la 1945 încoace, libertatea noastră nu a fost atât de amenințată”, a declarat președintele, făcând referire la invazia Ucrainei de către Rusia și la incertitudinea tot mai mare legată de sprijinul Statelor Unite.
O relație controversată încă de la început
În acest context tensionat, Macron a anunțat creșterea bugetului pentru apărare, care ar urma să ajungă la 64 de miliarde de euro până în 2027. Cu toate acestea, în ciuda acestor demersuri strategice la nivel național și internațional, viața privată a cuplului prezidențial rămâne un subiect aprins de dezbatere.
Relația dintre Brigitte și Emmanuel Macron, începută în mod controversat în anii ’90 – când el era elev, iar ea profesoara lui de teatru – a fost mult timp văzută ca un exemplu de legătură neconvențională, dar solidă. În prezent, însă, semnele de tensiune sunt tot mai vizibile.
Situația a fost amplificată și de declarațiile controversate ale unor voci conservatoare, precum Candace Owens, care a lansat acuzații bizare la adresa Primei Doamne, susținând teorii conspiraționiste fără fundament. Deși astfel de afirmații au fost respinse categoric, ele au contribuit la crearea unei atmosfere de presiune în jurul cuplului.
În spatele zâmbetelor oficiale pare să se ascundă o strategie de supraviețuire politică. Brigitte rămâne alături de soțul ei, dar nu neapărat din dragoste – ci pentru a proteja imaginea publică. Ce se va întâmpla după 2027 rămâne de văzut.