Cum arată bonul unui român care nu și-a refuzat nimic pe o plajă din Thassos: „Nu am adus nimic în sacoșă”. Doar o pizza a costat 12 euro
Un român aflat în vacanță în Thassos a stârnit discuții aprinse online după ce a publicat un bon de aproape 930 de lei pentru o zi petrecută la Papu Beach, o plajă privată de pe insulă.
Deși spune că nu a făcut economie la nimic în insula grecească și a petrecut aproape întreaga zi acolo, reacțiile internauților au fost împărțite, unii au apreciat experiența, alții au criticat cheltuiala.
O zi întreagă fără compromisuri: „Nu am adus absolut nimic în sacoșă”
Potrivit autorului postării, a fost vorba despre 3 adulți și 3 copii care au petrecut o zi întreagă pe plajă în Grecia. În suma plătită au fost incluse două umbrele cu câte trei șezlonguri-pat fiecare.
Serviciile au fost descrise drept „impecabile”, muzica plăcută, iar mâncarea – „ok”. Plaja, apa și atmosfera generală au fost caracterizate drept excelente, cu mențiunea că au fost mulți turiști români, dar toți s-au comportat civilizat. Chiar și câinii de talie mică, prezenți pe plajă, erau ținuți în lesă.
Postarea subliniază că nu se încearcă nici justificarea costurilor, nici contestarea lor. „Nu voiam să spun nici că e ieftin, nici că e scump, doar realitatea din teren. Nu am adus absolut nimic în sacoșă (nici nu ai voie). Nu ne-am refuzat nimic, am stat aproape o zi întreagă”, a notat autorul. „Nu am adus nimic în sacoșă”, a mai spus el.
Printre produsele consumate se numără băuturi, cafele, deserturi și o pizza care a costat 12 euro. Deși nota finală a fost consistentă, autorul spune că nu a simțit că a fost „păcălit” și nu regretă banii cheltuiți.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/07/bon-de-casa-restaurant-grecia.jpg)
Bonul de casă de la restaurant al românului / Foto: Facebook
Reacțiile românilor din online: între ironie, scepticism și empatie
Postarea a devenit rapid virală, iar secțiunea de comentarii s-a umplut de păreri contradictorii. Unii utilizatori au considerat că suma plătită este rezonabilă pentru o zi completă pe o plajă privată, cu servicii de calitate și intimitate. „Este un preț corect pentru așa ceva”, a comentat cineva, referindu-se la liniștea și confortul oferite de Papu Beach.
Alții au ironizat bonul, spunând că nu li se pare ieftin și că lipsesc detalii esențiale, cum ar fi cantitatea de băuturi: „Pentru o zi întreagă aveți foarte puțină băutură pe bon. Ați făcut setea sau ați avut în bagajul de mână?”
Au fost și voci care au subliniat că fiecare are propriile priorități și standarde de vacanță: „Dacă tot dai mai mult, important e să nu regreți. Fiecare știe cât înseamnă mult sau puțin pentru el”.
Alții au atras atenția asupra tendinței românilor de a judeca orice cheltuială postată online: „Orice ai posta, cineva te va critica. Dacă pui un bon mic, ești considerat zgârcit, dacă pui unul mare, ești considerat fraier”.
Comparațiile cu litoralul românesc nu au lipsit, dar autorul postării a intervenit pentru a le respinge: „Nu are sens să compari. În România nu există natura aceasta. Plaje frumos amenajate avem și noi, dar atât”.