10 iul. 2025 | 13:40

Este legal sau nu să ți se blocheze mașina, dacă nu ai plătit parcarea? Ce spune legea și cum explică avocații situațiile tot mai des întâlnite în București! EXCLUSIV

NEWS - HP
Share
Este legal sau nu să ți se blocheze mașina, dacă nu ai plătit parcarea? Ce spune legea și cum explică avocații situațiile tot mai des întâlnite în București! EXCLUSIV
SPECIAL

Situația parcărilor din București nu mai este o noutate pentru nimeni. Insuficiente, greu de găsit, locurile de parcare publice sunt subiect de nesfârșite scandaluri, discuții și controverse. Iar în anumite zone din București, cei care parchează se trezesc și cu roțile blocate în cazul în care depășesc cu câteva minute timpul pe care l-au rezervat, ca parcare, prin SMS sau prin aplicație.

Blocatul roților în sectorul 4, ”sport” pentru Poliția Locală

Fără discuție, într-un oraș civilizat, toată lumea trebuie să plătească parcarea. Evident, să parcheze doar în spații amenajate special pentru asta. Și, desigur, parcarea să fie accesibilă, iar plata să fie făcută simplu. În Sectorul 4 al Capitalei, Daniel Băluță, actualul primar, a reușit, cumva, să asigure destul de multe locuri de parcare. Nu suficiente, dar, parcă, mai bine că în alte zone.

Mai mult, tarifele sunt de-a dreptul acceptabile, se pot plăti prin SMS, prin aplicație, cu cardul, etc. Doar că, de multe ori, dacă timpul de parcare este mai lung, lumea uită să trimită și cel de-al doilea SMS, al treilea, etc. Iar Poliția Locală nu se joacă. La doar câteva minute după ce a expirat timpul plătit, apar în parcare și, fără prea multe discuții, indisponibilizează mașina. Mai exact, montează un sistem de blocare al roților, iar șoferul, contravenient fără tăgadă, are de plătit o amendă de 300 de lei.

Dar, am spune noi, nici măcar amenda nu e problemă. Asta ei, ai greșit, trebuie să plătești, așa cum se întâmplă în orice stat civilizat. Doar că, din păcate, nu ajunge să plătești cei 300 de lei. Trebuie să te înarmezi cu multă, chiar foarte multă, răbdare. Pentru că după ce ai plătit amenda și ai anunțat Poliția Locală să vină să desfacă sistemul de blocare al roții, ai de așteptat ore bune.

Deblocarea roților, doar în prezența proprietarului mașinii

Conform datelor publice, în hotărârea de Consiliu Local care aprobă regulamentul cadru cu privire la blocarea roților mașinilor parcate neregulamentar se prevede că, în timp ce cinci ore, contravenienții vor avea mașina eliberată. Doar că, prevederile din regulament mai spun și că cei care au greșit trebuie să fie lângă mașină în momentul în care autovehiculul este deblocat.

Mai exact, trebuie să aștepți între trei și cinci ore. Așa e și trecut în regulament, te anunță că ai de stat lângă mașină, mort-copt, până vine cineva de la Poliția Locală și de la cei care fac indisponibilizarea să deblocheze roata.

”Dauna pe care o provoacă Primăriei este mult mai mare”

PLAYTECH a conctactat-o pe avocata Raluca Pană pentru un punct de vedere cu privire la indisponibilizarea roților unei mașini parcare neregulamentar sau căreia i-a expirat timpul alocat. Iar avocatul ne-a spus, suficient de clar, că este o situație care este la limita legii, chiar nelegală.

”Ilegal ar fi, după părerea mea, blocatul roților.  Sancțiunea este, totuși, o amendă, nu e normal să blocheze mașina. (…) Din ce știu, cei care blochează roata sunt cei de la o firmă care are contract cu Primăria Sectorului 4. Sunt separat de Poliție, sunt privați. Poliția Locală dă amenda, există un regulament cadru. Nu e tulburare de posesie, că este o faptă penală. Dar este o indisponibilizare, dar e nelegală, după mine.

Orice regulament cadru ar avea ei, este nelegal să indisponibilizeze. E totuși vorba doar de o amendă, e o contravenție doar. Plus dauna pe care o provoacă Primăriei este mult mai mare, prin indisponibilizare pentru că ține locul de parcare ocupat timp de mai multe ore”, ne-a spus, în exclusivitate, avocatul.