10 iul. 2025 | 09:47

Românii care vând sau cumpără o maşină nu o mai pot face dacă au amenzi sau impozite neplătite. Condiţia nouă pentru a recupera permisul auto luat de poliţişti

Social
Share
Românii care vând sau cumpără o maşină nu o mai pot face dacă au amenzi sau impozite neplătite. Condiţia nouă pentru a recupera permisul auto luat de poliţişti
FOTO: Profimedia Images

O nouă serie de măsuri propuse de Ministerul Dezvoltării și Administrației Publice promite să schimbe regulile jocului pentru românii care vând, cumpără sau înmatriculează autovehicule. Inițiativa, condusă de ministrul Attila Cseke, face parte dintr-un amplu pachet de reforme administrative ce vizează eficientizarea colectării taxelor și consolidarea descentralizării.

Condiția obligatorie pentru a face o achiziție auto

Una dintre cele mai importante prevederi anunțate este aceea că persoanele care doresc să vândă sau să cumpere un autoturism nu vor mai putea face acest lucru dacă au datorii la bugetul local. Aceste datorii pot fi sub forma impozitelor neachitate pe case, terenuri sau chiar amenzi rutiere restante. Astfel, înainte de a face o tranzacție auto, atât vânzătorul, cât și cumpărătorul vor trebui să își achite toate obligațiile financiare față de administrația locală.

„Este corect ca nu doar unii să plătească impozitele și taxele locale, ci să existe o responsabilitate egală pentru toți. Am auzit de multe ori la știri că există mai multe administrații locale care nu își pot acoperi salariile și cheltuielile de funcționare din veniturile proprii. Trebuie să înțelegem de ce se întâmplă acest lucru și să modificăm legislația în vigoare, astfel încât administrațiile locale să poată colecta impozitele și taxele care li se datorează, în mod egal de la toată lumea”, a declarat ministrul Cseke.

Pe lângă restricțiile privind vânzarea sau cumpărarea de mașini, noua legislație introduce și o condiție esențială pentru șoferii care doresc să își recupereze permisul de conducere suspendat. Concret, aceștia vor fi obligați să își achite amenda aferentă înainte de a putea solicita restituirea permisului. Măsura este menită să descurajeze comportamentul iresponsabil în trafic și să încurajeze plata la timp a sancțiunilor, potrivit profit.ro.

Ce se întâmplă cu autorizațiile de construcție

Tot în contextul acestor reforme, administrațiile locale vor avea dreptul să refuze eliberarea de autorizații de construire dacă solicitantul are datorii către bugetul local. Astfel, proiectele imobiliare vor putea fi blocate până la achitarea tuturor restanțelor fiscale.

În ceea ce privește prestațiile sociale, autoritățile vor putea deduce datoriile fiscale ale beneficiarilor din sumele acordate, cu excepția mamelor care primesc indemnizații pentru creșterea copiilor și a persoanelor cu dizabilități, care vor fi scutite de această măsură. Reformele propuse vor întări rolul administrațiilor locale în gestionarea resurselor și vor încuraja autonomia acestora.

„Este în interesul comunităților locale să întrețină și să utilizeze proprietățile, iar acestea ar trebui să aibă puterea de a lua decizii în acest sens. Nimeni nu va fugi în străinătate cu proprietățile și terenurile transferate în proprietatea administrației locale, așa că trebuie să renunțăm la temerile noastre în acest sens”, a mai spus Attila Cseke.

Pachetul de reforme urmează să fie analizat de Guvern, după ce propunerile au fost discutate cu reprezentanții administrațiilor locale, în vederea implementării în lunile următoare. Dacă vor fi adoptate, aceste măsuri vor rescrie regulile de bază privind responsabilitatea fiscală a cetățenilor față de comunitățile în care trăiesc.