Gheața care aprinde focul: cum topirea ghețarilor ar putea declanșa erupții vulcanice devastatoare, ce spun oamenii de știință

Pe măsură ce clima globală continuă să se încălzească, consecințele devin tot mai interconectate și imprevizibile. Un nou studiu prezentat la Conferința Goldschmidt 2025 de la Praga lansează un avertisment tulburător: topirea ghețarilor ar putea declanșa erupții vulcanice violente în întreaga lume, amplificând, paradoxal, chiar încălzirea globală care le-a cauzat.

De-a lungul istoriei geologice a planetei, ghețarii au acționat ca un capac uriaș pentru multe dintre camerele magmatice de sub scoarța terestră. Greutatea colosală a acestor mase de gheață a exercitat o presiune suficientă pentru a ține sub control acumulările de gaz și magmă, reducând astfel frecvența și intensitatea erupțiilor vulcanice.

Însă odată cu accelerarea topirii ghețarilor — un fenomen cauzat în principal de creșterea temperaturilor globale — această presiune începe să se diminueze. Iar consecințele sunt potențial catastrofale: fără acel „capac de gheață”, presiunea din interiorul vulcanilor crește, iar probabilitatea unor erupții violente devine tot mai mare.

Cercetătorii de la Universitatea din Wisconsin-Madison, coordonați de geologul Pablo Moreno Yaeger, au studiat activitatea a șase vulcani din sudul statului Chile pentru a înțelege cum a reacționat regiunea la topirea calotei glaciare Patagoniene în urmă cu aproximativ 20.000 de ani. Concluzia? După topirea gheții, zona a cunoscut o creștere semnificativă a activității vulcanice.

O lecție din trecut, un avertisment pentru viitor

Un exemplu de referință este erupția care a format vulcanul Mocho-Choshuenco, generată de acumularea de magmă în timpul perioadei glaciare și eliberată odată cu topirea gheții. Analiza izotopilor de argon și a cristalelor din rocile magmatice a oferit o cronologie precisă a acestor evenimente, demonstrând legătura directă dintre retragerea gheții și intensificarea erupțiilor.

Acest mecanism nu este un caz izolat. Islanda, o regiune vulcanică activă situată la întâlnirea plăcilor tectonice nord-americane și eurasiatice, a cunoscut o creștere de 30 până la 50 de ori a erupțiilor după sfârșitul ultimei ere glaciare, potrivit unui studiu din 2002.

Ceea ce e și mai alarmant este că, la nivel global, aproximativ 245 de vulcani activi sau potențial activi se află sub ghețari sau la mai puțin de 5 kilometri de aceștia, conform unui raport din 2020. Printre regiunile cele mai expuse se numără Antarctica, America de Nord, Rusia și Noua Zeelandă.

„Cerința esențială pentru o explozivitate crescută este existența unei gheți groase care acoperă o cameră magmatică, iar punctul declanșator este începutul retragerii acelei gheațe — ceea ce se întâmplă chiar acum în Antarctica”, a explicat Moreno Yaeger.

Un cerc vicios climatic: de la topire la erupții și înapoi

Pe termen scurt, erupțiile vulcanice pot avea un efect de răcire a planetei, prin eliberarea de aerosoli sulfați care reflectă lumina solară. Unele dintre aceste erupții au fost urmate istoric de scăderi drastice ale temperaturii globale și chiar de foamete severă.

Însă pe termen lung, povestea se schimbă radical. Vulcanii eliberează și cantități semnificative de gaze cu efect de seră, precum dioxidul de carbon și metanul, care contribuie la accentuarea încălzirii globale. Astfel se creează un cerc vicios: topirea ghețarilor declanșează erupții, iar erupțiile, la rândul lor, accelerează schimbările climatice care duc la topirea mai rapidă a ghețarilor.

„Este un efect de feedback pozitiv care poate deveni tot mai periculos odată cu intensificarea încălzirii globale”, avertizează cercetătorii. „Aceste erupții nu doar că pot amenința comunități întregi, ci pot contribui și la instabilitatea climatică pe termen lung.”

În plus, efectele sunt dificil de anticipat, deoarece multe dintre aceste sisteme vulcanice sunt puțin monitorizate, iar riscurile sunt insuficient studiate — mai ales în regiunile izolate precum Antarctica sau Arhipelagul Aleutin din Alaska.

Urgența unei noi paradigme de cercetare și prevenție

Pe măsură ce tehnologia de observare avansează, este esențial ca seismologii și climatologii să colaboreze în efortul de înțelegere și anticipare a acestor riscuri hibride. „Cutremurele lente” sau „erupțiile întârziate” declanșate de topirea gheții ar putea deveni o realitate tot mai frecventă într-un climat în schimbare.

Studiul prezentat la Praga nu este doar o constatare academică, ci un apel la acțiune. Zonele cu ghețari activi — inclusiv munții din vestul Americii de Nord sau zonele vulcanice din Noua Zeelandă — ar trebui să beneficieze de monitorizare seismică extinsă și de strategii de intervenție rapidă.

Într-o lume în care efectele schimbărilor climatice se manifestă tot mai imprevizibil, suprapunerea riscurilor geologice și climatice impune o regândire a modului în care ne pregătim pentru viitor. Focul din adâncuri și topirea de la suprafață nu mai sunt fenomene separate, ci două fețe ale aceleiași amenințări globale.