08 iul. 2025 | 08:35

Unde se va ţine West Side Hallo Fest, în 2025? Primăria Sectorului 6 a făcut anunţul, după ce insula de pe Lacul Morii a intrat în renovare

NEWS - HP
Share
Unde se va ţine West Side Hallo Fest, în 2025? Primăria Sectorului 6 a făcut anunţul, după ce insula de pe Lacul Morii a intrat în renovare
Noua locație West Side Hallo Fest 2025 a fost dezvăluită (Sursa foto: Primăria Sectorului 6)

West Side Hallo Fest, unul dintre cele mai îndrăgite festivaluri tematice de toamnă din București, revine în 2025 cu cea de-a treia ediție, ce se va desfășura în perioada 24 – 26 octombrie. Deși evenimentul s-a consacrat ca având loc pe Insula Lacul Morii, anul acesta locația se schimbă – însă rămâne aproape de spiritul și comunitatea festivalului.

Insula Lacul Morii, în reabilitare până în 2026

Motivul pentru care festivalul nu mai are loc pe insulă este unul pozitiv: aceasta a intrat în reabilitare din februarie 2025, lucrările fiind programate să dureze 15 luni. Este prima etapă a unui amplu proiect de modernizare a Parcului Lacul Morii, care va transforma insula de 3,4 hectare într-unul dintre cele mai spectaculoase spații verzi ale Capitalei.

Printre facilitățile ce vor fi amenajate până în 2026 se numără:

  • Plajă pe spațiu verde, debarcader și 5 pontoane pentru sporturi nautice;
  • Alei la nivelul apei și o poiană largă pentru evenimente;
  • Trei insule vegetale plutitoare, cu rol ecologic;
  • Locuri de joacă din materiale naturale pentru diferite categorii de vârstă;
  • Pavilioane multifuncționale, puncte sanitare și zone pentru salvamar;
  • Fântână arteziană, panouri informative și telescoape pentru observarea păsărilor;
  • Refacerea debarcaderului și a foișorului;
  • Accesibilitate totală pentru persoane cu dizabilități;
  • 312 arbori plantați și vegetație luxuriantă.
West Side Hallo Fest, cel mai aşteptat festival al toamnei

West Side Hallo Fest, cel mai aşteptat festival al toamnei

Noua locație West Side Hallo Fest 2025

Până la finalizarea insulei, West Side Hallo Fest 2025 se va muta la baza digului Lacului Morii, pe promenada dintre străzile Mehadia și Cornului, în cartierul Crângași-Giulești, păstrând astfel legătura cu locul devenit deja tradiție. Accesul publicului se va face de pe ambele străzi menționate.

Ce ne așteaptă la ediția din acest an ? Primăria Sectorului 6 promite o ediție deosebită și în 2025, cu activități pentru toate vârstele:

  • Concerte în toate cele trei zile de festival;
  • Ateliere creative și jocuri pentru copii;
  • Decoruri tematice spectaculoase de Halloween;
  • Zonă de vendori cu produse originale și specialități de sezon.

De asemenea, începând din luna august, organizatorii vor da startul înscrierilor pentru comercianți, care vor putea aplica pentru participare prin site-ul West Side Events și prin pagina oficială de Facebook a evenimentului. Bucureștenii sunt așteptați între 24 și 26 octombrie la baza digului Lacului Morii, în Crângași-Giulești, pentru un nou capitol din povestea West Side Hallo Fest!