08 iul. 2025 | 08:30

Câtă mișcare trebuie să faci zilnic ca să compensezi statul la birou, conform unui studiu

ȘTIINȚĂ
Share
Câtă mișcare trebuie să faci zilnic ca să compensezi statul la birou, conform unui studiu
Un studiu îți zice câtă mișcare trebuie să faci / Foto: Healthy Women

Stilul de viață sedentar, caracterizat prin statul îndelungat pe scaun, acasă sau la birou, este asociat cu un risc crescut de îmbolnăvire și mortalitate prematură.

Un studiu publicat în British Journal of Sports Medicine arată că aproximativ 30 până la 40 de minute de mișcare zilnică, cu intensitate moderată spre viguroasă, pot compensa aceste efecte nocive, scrie Science Alert.

Analiza se bazează pe date colectate de la peste 44.000 de persoane din patru țări, care au purtat dispozitive de monitorizare a activității fizice.

ste una dintre cele mai solide dovezi că nivelul de activitate fizică este direct legat de riscurile generate de sedentarism, iar vestea bună este că efectele negative pot fi atenuate printr-o rutină constantă de mișcare.

Ce activități fizice sunt eficiente și cât timp trebuie să le faci

Activitățile care ajută la reducerea riscurilor sunt cele de intensitate moderată sau ridicată: mersul rapid, urcatul scărilor, ciclismul, grădinăritul, dansul sau exercițiile de tip aerobic.

Potrivit cercetării, 30–40 de minute pe zi din acest tip de activitate sunt suficiente pentru a reduce riscul de deces la un nivel similar cu cel al persoanelor mai puțin sedentare.

Recomandările se aliniază și cu ghidurile OMS din 2020, care indică un minim săptămânal de 150–300 de minute de mișcare moderată sau 75–150 de minute de activitate intensă. Important este că și activitățile ușoare sau fragmentate în reprize scurte, cum ar fi o plimbare în pauza de prânz sau urcatul scărilor în loc de lift – contribuie pozitiv la sănătate.

Pași mici pentru un impact mai bun asupra sănătății

Cercetătorii sunt de părere că nu este obligatoriu să atingi pragul celor 40 de minute din prima zi. Este mai eficient să începi cu mișcare ușoară, dar constantă, pe care apoi să o intensifici treptat.

Fiecare minut de activitate fizică contribuie la reducerea inflamației, reglarea tensiunii arteriale și menținerea greutății corporale.

Profesorul Emmanuel Stamatakis, coautor al studiului, precizează că deși cercetarea nu poate stabili exact câte ore de stat jos devin periculoase, dovezile indică un lucru clar: „Orice mișcare este mai bună decât deloc”.

Într-un context în care tot mai multe locuri de muncă implică activitate sedentară, integrarea mișcării în viața de zi cu zi devine esențială pentru prevenirea bolilor cronice.