07 iul. 2025 | 16:16

Ce se va întâmpla cu puii ursoaicei împușcate pe Transfăgărășan, după atacul mortal asupra turistului. Autoritățile au decis ce se va întâmpla cu ei

Social
Share
Ce se va întâmpla cu puii ursoaicei împușcate pe Transfăgărășan, după atacul mortal asupra turistului.  Autoritățile au decis ce se va întâmpla cu ei
Destinul puilor rămași orfani pe Transfăgărășan. Autoritățile au decis ce se va întâmpla cu ei FOTO: Facebook

Puii ursoaicei care a fost împușcată pe Transfăgărășan, după ce a ucis un motociclist italian, vor fi transferați la sanctuarul pentru urși din Zărnești, județul Brașov. Cei trei pui au rămas orfani după ce mama lor a fost eliminată de autorități, în urma atacului violent produs în zona Barajului Vidraru.

Puii vor fi relocați în siguranță

Conform Ministerului Mediului, echipa de intervenție a acționat conform legii și a decis extragerea ursoaicei în baza Ordonanței de Urgență nr. 81/2021. Aceasta reglementează situațiile în care animalele sălbatice devin un pericol pentru oameni. Puii rămași fără mamă trebuie relocați rapid în centre specializate, iar în acest caz au fost preluați de Centrul de reabilitare pentru urși de la Zărnești.

„Salutăm sprijinul oferit de centrul din Zărnești, administrat de Asociația ‘Milioane de Prieteni’, care s-a implicat imediat și a acceptat să îngrijească puii. Prezența unui partener de încredere este vitală pentru astfel de intervenții”, au transmis reprezentanții ministerului.

Atacul care a declanșat intervenția autorităților

Cei trei ursuleți au fost hrăniți în pădure, însă reveneau constant în zona drumului, acolo unde erau obișnuiți să fie alături de mama lor și unde primeau mâncare de la turiști.

Motociclistul italian a fost ucis săptămâna trecută, în timp ce încerca să fotografieze urșii. Bărbatul a fost atacat și tras într-o zonă abruptă, iar trupul său a fost recuperat de salvamontiști cu ajutorul unui vas pe lac. Cu doar o zi înainte, turistul postase imagini cu urși surprinși pe marginea drumului.

Ursoaica a fost împușcată ulterior, iar autoritățile au emis un mesaj RO-ALERT pentru a avertiza ceilalți turiști despre pericolul prezent în zonă.