29 iun. 2025 | 12:58

Câţi bani a luat David Popovici pentru cele trei medalii câștigate la Europenele U23? Suma nu este una atât de mare precum ai crede

SPORT
Share
Câţi bani a luat David Popovici pentru cele trei medalii câștigate la Europenele U23? Suma nu este una atât de mare precum ai crede
David Popovici

David Popovici continuă să uimească lumea natației, reușind un parcurs excepțional la Campionatele Europene de Natație Under 23, desfășurate recent în Slovacia. Cu un total de trei medalii – două de aur și una de bronz – sportivul român legitimat la CS Dinamo București și-a confirmat statutul de lider incontestabil în bazinul european.

Record european, medalii și o sumă modestă: bilanțul lui David Popovici la Europenele U23

În proba „regină”, cea de 100 de metri liber, Popovici a făcut o cursă memorabilă, stabilind un nou record european. Performanța sa nu s-a oprit aici: pe a doua lungime de bazin, românul a reușit un timp de 23,98 secunde, doborând astfel recordul mondial de 24,12 secunde deținut de chinezul Pan Zhanle.

„Ne-am dat seama imediat după, când îmi luau un pic de sânge pentru niște analize, când se uita antrenorul meu pe split-urile 50-urilor, că am înotat în sfârșit pe a doua lungime de bazin sub 24. Adică sunt primul om care a înotat sub 23 pe prima lungime și sub 24 pe a doua, ceea ce pentru noi înseamnă și mai mult decât timpul de 46,71”, a explicat David Popovici.

Aur, bronz și o sumă care nu reflectă munca din bazin

Cu toate că performanțele sale sportive au fost de cel mai înalt nivel, recompensa financiară nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor. Conform Hotărârii 888/2013, premiile acordate de Agenţia Naţională pentru Sport sunt stabilite în funcție de nivelul competiției și bugetul aprobat. Astfel, pentru cele două medalii de aur și una de bronz, David Popovici va încasa suma de 41.250 de lei – echivalentul a aproximativ 8.125 euro.

Aceasta include 16.500 lei pentru fiecare medalie de aur și 8.250 lei pentru medalia de bronz. Chiar dacă este o sumă onorabilă, diferența este uriașă față de ceea ce a câștigat în urma participării la Jocurile Olimpice de la Paris, unde medaliile sale i-au adus un total de 200.000 de euro din partea Comitetului Olimpic și Sportiv Român.

CS Dinamo, alături financiar de „Rechinul” natației românești

Clubul Sportiv Dinamo București, unde Popovici este legitimat, l-a sprijinit și el pe tânărul înotător după performanțele olimpice, oferindu-i un bonus suplimentar de 100.000 de euro. De altfel, sportivul beneficiază de un salariu lunar de aproximativ 7.000 de euro de la CS Dinamo, aproape echivalent cu premiul total primit pentru Europenele din Slovacia.

„Trebuie să scoatem maximum din acest brand, David Popovici. Trebuie să fie locomotiva unor proiecte naționale”, declara Ionuț Popa, președintele clubului, după succesul de la Paris.

Palmaresul care îl plasează între cei mai mari sportivi români

La doar 20 de ani, David Popovici are în palmares nu doar cele trei medalii de la Campionatele Europene U23, ci și numeroase alte distincții internaționale. În total, el a adunat 19 medalii la nivel de juniori și tineret – dintre care 13 de aur, 5 de argint și una de bronz.

În competițiile de seniori, Popovici se mândrește cu:

  • o medalie de aur și una de bronz la Jocurile Olimpice,
  • două medalii de aur la Campionatele Mondiale,
  • patru medalii la Europene,
  • o medalie de argint la Mondialele în bazin scurt,
  • una de aur și una de bronz la Europenele în bazin scurt.

Înotător de excepție, recompensat modest pentru performanțe uriașe

Deși diferențele între premiile primite în funcție de nivelul competiției sunt evidente, David Popovici rămâne concentrat pe carieră și pe performanță. Cei 41.250 de lei încasați pentru Europenele U23 sunt doar o etapă în drumul său către noi recorduri și succese internaționale.