Archos anunţă tableta 101XS
Deşi cei mai mulţi utilizatori de tablete preferă să nu folosească o tastatură fizică, vânzările unor modele anterioare ne-au demonstrat că o astfel de reţetă are un relativ succes. Din acest motiv Archos cochetează cu acelaşi concept.
Dacă tot am anunţat în trecut Archos Gen10, se pare că nu este vorba de o singură tabletă, ci de o familie de produse. Din această familie face pare si 101 XS, modelul din imaginea de mai sus.
Cu toate că Archos nu a fost un brand asociat cu produse exclusiviste din punctul de vedere al calităţii construcţiei, Craig TerBlanche, director de marketing la Archos, are numai cuvinte de laudă în legătură cu noile produse. Aparent, tablete precum 101 XS fac parte dintr-un efort mult mai complet si mai bine pus la punct al companiei.
La capitolul specificaţii, noua tableta are un procesor dual core la 1,8 GHz OMAP 4470 cu GPU integrat de la Texas Instruments, împreună cu 1GB RAM. Sistemul de operare este un Android 4.0 aproape identic cu cel oferit de Google.
Având în vedere că vorbim de o companie europeană, clienții din această regiune vor putea pune mâna pe noua tabletă în luna septembrie a acestui, în timp ce în SUA va fi disponibil abia în luna noiembrie. Deşi nu avem un preţ în euro, în SUA se va comercializa împreună cu tastatura detaşabilă la doar 399 dolari. Iniţial va fi disponibilă doar o versiune de culoare albă.