Creierul uman, urcat în cloud. Pe ce se bazează optimismul experților vizavi de transcendență

Într-o lume tot mai familiarizată cu inteligența artificială, bioingineria și realitatea virtuală, granițele dintre biologie și tehnologie devin tot mai subțiri. Una dintre cele mai provocatoare întrebări care fascinează cercetătorii și filozofii deopotrivă este următoarea: putem, într-o bună zi, să ne transferăm conștiința într-un computer? Să ne păstrăm amintirile, personalitatea și poate chiar „eu-l” interior în format digital?

Răspunsul nu mai pare atât de fantezist pe cât părea în urmă cu doar câțiva ani. O echipă de cercetători condusă de dr. Ariel Zeleznikow-Johnston, autorul volumului The Future Loves You, a realizat un sondaj în rândul a 312 neurologi. Rezultatul este remarcabil: 40% dintre aceștia consideră că există o probabilitate reală ca amintirile umane să poată fi extrase dintr-un creier conservat, și poate chiar întregul creier să poată fi emulat digital.

Ce este conectomul și cum definește unicitatea noastră

Pentru a înțelege cum s-ar putea face uploadul unui creier într-un computer, trebuie să începem cu conceptul de „connectome” – echivalentul neurologic al genomului. Așa cum fiecare om are un set unic de gene, fiecare creier are o rețea unică de conexiuni între neuroni. Această rețea definește nu doar cine suntem, dar și ce știm, ce am trăit și cum reacționăm la lume.

În cadrul sondajului, 70,5% dintre oamenii de știință au fost de acord că memoria pe termen lung este stocată ca structură fizică în creier – fie în forța sinapselor, fie în patternuri de conectivitate neuronală. Dacă aceste structuri ar putea fi conservate intact, ar exista o șansă reală ca ele să poată fi decodate ulterior.

Asta implică un pas tehnologic colosal: să putem „citi” aceste structuri fără să distrugem țesutul cerebral. Procedura ar trebui să fie mult mai avansată decât simpla criogenie. Tehnici precum crioprezervarea stabilizată cu aldehidă și vitrificare – în care cristalele de gheață nu se mai formează și, astfel, nu deteriorează neuronii – par cele mai promițătoare.

40% șansă ca amintirile să poată fi salvate

Sondajul realizat de Zeleznikow-Johnston reprezintă primul efort oficial de a evalua deschiderea comunității științifice față de o idee ce părea exclusiv science-fiction. Ceea ce a rezultat este o statistică impresionantă: probabilitatea medie oferită de neurologi în legătură cu extragerea amintirilor dintr-un creier bine conservat este de 40%. Exact aceeași cifră a fost oferită și în cazul întrebării privind posibilitatea unei emulații integrale de creier – adică încărcarea completă a conștiinței într-un mediu digital.

Acest procent, departe de a fi o certitudine, este însă departe și de o utopie. Nu vorbim de un 0.01% rezervat viselor imposibile, ci de o minoritate considerabilă de oameni de știință care cred că este posibil. În plus, Zeleznikow-Johnston estimează că acest procent ar putea crește pe măsură ce cercetările progresează și se rafinează metodele de scanare neurală, implanturi sau emulații.

Transcendență digitală și ideea de „moarte informațională”

Teoretic, dacă putem păstra și accesa conectomul cu fidelitate, am putea readuce la viață o minte umană. Aici intervine conceptul de „moarte informațională” – starea în care identitatea unui individ nu mai poate fi recuperată pentru că structura informației a fost pierdută. Dacă însă conectomul este intact, această moarte nu a avut loc. Astfel, restaurarea unei conștiințe devine, cel puțin în teorie, posibilă.

Într-un scenariu optimist, am putea vorbi de o „nemurire digitală” – nu în sensul unei fantome într-o rețea de servere, ci a unui set coerent de gânduri, emoții și amintiri capabile să interacționeze cu lumea printr-o interfață. Conștiința reîncarnată într-un avatar digital ar putea continua să învețe, să comunice, poate chiar să evolueze.

Ce urmează: concursuri științifice și pionieri ai memoriei

Comunitatea Aspirational Neuroscience a pus la bătaie un premiu de 100.000 de dolari pentru prima echipă care va reuși să extragă o memorie clară dintr-un creier uman conservat. Efortul nu este doar simbolic – ci o miză serioasă pentru validarea teoriei că memoria poate fi stocată static, nu doar ca flux electric viu.

Dacă cineva ar reuși să arate, chiar și într-un mod rudimentar, că o amintire semnificativă poate fi recuperată dintr-un creier nefuncțional, argumentul în favoarea transcendenței ar deveni și mai puternic. Iar dacă acest lucru va fi imposibil și cu cele mai sofisticate metode, vom fi forțați să reconsiderăm fundamental natura memoriei și a conștiinței.

Dilema filosofică: suntem creierul nostru?

Însă întrebarea cea mare rămâne: dacă vom reuși să recreăm conectomul, să reconstituim amintirile și tiparele comportamentale ale unei persoane, va fi acel rezultat „tu”? Sau doar o copie?

Această dilemă nu ține de știință, ci de filozofie, de psihologie și de religie. Pentru unii, sufletul nu poate fi transferat, indiferent cât de fidel este replicat creierul. Pentru alții, dacă tot ceea ce ești este rezultatul conexiunilor neuronale și al experienței, atunci replicarea exactă ar însemna continuarea existenței.

Concluzie: ficțiune sau viitor inevitabil?

Uploadul creierului în cloud rămâne, în 2025, la granița dintre realitate și fantezie. Dar linia de frontieră se mută rapid, iar studiile recente sugerează că această limită nu mai este una imposibil de depășit.

Suntem departe de a putea oferi un „backup” complet pentru o viață umană. Dar faptul că 40% dintre neurologi consideră scenariul posibil arată că nu vorbim doar de o temă de roman cyberpunk, ci de o direcție de cercetare cu o miză uriașă: supraviețuirea conștiinței umane dincolo de limitele biologice, conform IFLScience.