27 iun. 2025 | 07:48

Subiecte limba maternă la Evaluarea Națională 2025. Ce au avut elevii de rezolvat

Social
Share
Subiecte limba maternă la Evaluarea Națională 2025. Ce au avut elevii de rezolvat
FOTO: Freepik

Vineri, 27 iunie 2025, s-a desfășurat proba la limba și literatura maternă din cadrul Evaluării Naționale, marcând astfel încheierea examenelor scrise pentru absolvenții clasei a VIII-a. După ce luni, 23 iunie, elevii au susținut prima probă, cea la limba și literatura română, iar miercuri, 25 iunie, a avut loc examenul la matematică, ziua de astăzi a fost dedicată celor care au studiat în limba maternă – maghiară, germană, ucraineană sau alte limbi ale minorităților naționale.

Proba la limba maternă încheie Evaluarea Națională

Accesul în sălile de examen este permis în intervalul 8:00 – 8:30, elevii fiind obligați să prezinte un act de identitate valid și să aibă asupra lor doar instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră. După ora 8:30, candidații prezenți primesc instrucțiuni clare din partea profesorilor asistenți cu privire la desfășurarea probei și la completarea datelor personale pe foaia de examen. Aceștia au semnat și un proces-verbal, confirmând că au luat la cunoștință regulile impuse de Ministerul Educației pentru această sesiune.

La ora 9:00, odată cu distribuirea broșurilor cu subiecte și a ciornelor, începe oficial examenul. Elevii au la dispoziție două ore pentru a răspunde cerințelor, iar, ca de obicei, fiecare candidat a beneficiat de 10 puncte din oficiu. Utilizarea materialelor auxiliare, inclusiv dicționare sau notițe personale, a fost interzisă. În cazul unei greșeli, elevii au fost instruiți să corecteze simplu, trasând o linie orizontală peste cuvântul greșit, fără ștersături sau alte semne.

După încheierea probei, subiectele și baremele de corectare vor fi afișate online și imediat ce vor fi disponibile publicului larg, ele vor fi afișate și pe site-ul nostru.

Când se afișează rezultatele

Ciornele nu se corectează, dar trebuie predate la finalul probei. Lucrările finale au fost sigilate în prezența candidaților, iar fiecare elev a numerotat paginile proprii sub supravegherea profesorilor și a semnat pentru predare. Ultimii trei candidați rămân în sală până la finalizarea scanării ultimei lucrări pentru platforma digitală de corectare.

Primele rezultate ale Evaluării Naționale 2025 vor fi afișate joi, 3 iulie, până la ora 12:00. În aceeași zi, între orele 14:00 și 18:00, elevii pot depune contestații și vizualiza lucrările. Procedura va continua și în zilele de 4 și 5 iulie. Contestațiile vor fi soluționate între 6 și 9 iulie, iar notele finale vor fi publicate joi, 10 iulie.

Rezultatele vor fi comunicate anonim, pe baza unor coduri individuale distribuite elevilor la prima probă. Media de admitere la liceu se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, a notelor obținute la toate probele susținute în cadrul Evaluării Naționale, fără rotunjire, conform Ordinului Ministerului Educației nr. 6480/2024.