Sally Ride, o stea printre stele – INTERVIU cu Tam O’Shaughnessy, partenera de viață a primei femei americane în spațiu. Când vezi documentarul dedicat lui Sally, pe National Geographic
Duminică, 22 iunie, de la ora 21:00, National Geographic difuzează în premieră Sally, un documentar dedicat Sărbătorii Pride Month, dar și unui destin excepțional: viața lui Sally Ride, prima femeie americană care a ajuns în spațiu. Cei care o cunosc doar din cărțile de istorie sau din manualele NASA vor descoperi o figură complexă, o femeie care a dus o viață de sacrificii, a luptat pentru știință și educație și și-a ascuns identitatea personală timp de decenii.
Documentarul e deja disponibil pe Disney+.
Într-un interviu emoționant, acordat în exclusivitate pentru Playtech, Tam O’Shaughnessy, partenera de viață a lui Sally Ride și unul dintre producătorii executivi ai documentarului, ne-a povestit despre cum a fost să spună în sfârșit întreaga poveste. Despre sacrificii, iubire, știință, și despre nevoia de a fi sincer într-o lume care nu e mereu pregătită să accepte adevărul.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/06/Tam-OShaughnessy_Sally_018-scaled.jpg)
Portretul lui Tam O’Shaughnessy. (Credit: National Geographic/Michael Latham)
Playtech: Tam, după atâția ani de discreție, cum ai decis că este momentul să împărtășești povestea voastră?
Tam O’Shaughnessy: Imediat după ce Sally a murit, în 2012, am început să mă întreb cât de deschisă ar trebui să fiu și cine vreau să fiu, public, în această lume. Țin minte că i-am spus asta, în acele ultime zile, și ea mi-a răspuns: „Tu decizi. Orice decizi, va fi alegerea corectă”. A fost încurajator.
Așa că, atunci când a murit, aveam deja pregătit un necrolog pe site-ul nostru, al companiei noastre de educație științifică. A fost important pentru mine să fiu sinceră. Apoi, un deceniu mai târziu, am aflat că National Geographic și Story Syndicate vor să realizeze un documentar despre Sally și m-am gândit: „E timpul. Este un lucru bun. Foarte mulți oameni nu știu prea multe despre ea, nici despre cariera ei, nici despre relația noastră. Și cred că e important ca adevărul să fie spus”.
Playtech: Ce a fost cel mai greu pentru tine, ca producătoare executivă, în acest proiect?
Tam O’Shaughnessy: Sincer, a fost o experiență extraordinară. Dar și foarte multă muncă! A trebuit să creez o listă de oameni care ar putea fi intervievați: prieteni ai lui Sally, colegi de la NASA sau din comisiile prezidențiale în care a activat. Apoi am ajutat echipa să găsească filmări rare cu ea în spațiu, fotografii, suveniruri personale din relația noastră…
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/06/SALLY_005-scaled.jpg)
Astronauta Sally Ride, prima femeie americană care a zburat în spațiu, zâmbește la bordul navetei spațiale Challenger în timpul misiunii STS-7 din iunie 1983. (Credit: NASA)
A fost intens. Muncă multă, dar frumoasă. A fost ca o cercetare profundă a vieții noastre împreună și a muncii pe care o făceam amândouă. Ne plăcea să lucrăm împreună, să scriem cărți pentru copii, să conducem compania noastră de educație științifică. Unele cupluri nu pot lucra cot la cot, dar pentru noi a fost o armonie.
Playtech: Documentarul explorează și sacrificiile pe care Sally le-a făcut. Din punctul tău de vedere, care a fost cel mai mare sacrificiu al ei?
Tam O’Shaughnessy: Ce întrebare bună și dificilă… Cred că, deși Sally era o persoană discretă prin natura ei, cel mai mare sacrificiu a fost să nu poată fi ea însăși complet – în special în perioada în care era la NASA, dar și mai târziu, când consilia președinții SUA pe teme de știință și explorare spațială.
A trebuit să-și ascundă identitatea. Să țină secret faptul că suntem împreună. Și asta e greu, e un tip de durere care te macină pe dinăuntru, chiar dacă nu o recunoști mereu. Sally era bună la compartimentarea vieții. Nu discuta subiecte personale nici măcar cu familia sau prietenii apropiați. Dar pentru mine, ca parteneră, știu că această tăcere a cântărit greu.
„Sally ar fi fost profund dezamăgită de cum stau lucrurile acum”
Playtech: Sally a fost o deschizătoare de drumuri pentru femeile din știință. Ce crezi că ar fi spus despre lumea de azi, în special în privința locului femeilor în STEM?
Tam O’Shaughnessy: Am făcut progrese, e adevărat. Astăzi, multe fete încep să creadă că pot excela în matematică și știință. Educația s-a schimbat în bine în unele locuri.
Dar… și aici vine un mare „dar”… în multe părți ale lumii – inclusiv în SUA – există o reacție negativă împotriva științei. Sally ar fi fost profund dezamăgită de cum stau lucrurile acum, de regresul în leadership și de subminarea progreselor făcute de-a lungul deceniilor.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/06/Sally_036.jpg)
Tam O’Shaughnessy și Sally Ride în Sydney, Australia, în 2004. (Foto oferită de Tam O’Shaughnessy către Nat Geo)
Ar fi spus că mai avem mult de luptat. Că trebuie să încurajăm fetele și femeile să își păstreze curiozitatea, să nu-și piardă încrederea și să devină măcar alfabetizate științific, chiar dacă nu aleg o carieră în STEM.
Playtech: Ce speri să rămână în mintea tinerilor după ce vor urmări acest documentar?
Tam O’Shaughnessy: Sper ca tinerii să vadă în Sally un exemplu de autenticitate. Ea a fost mereu fidelă propriei persoane, chiar și atunci când asta însemna tăcere sau sacrificii.
Și mai sper ca tinerii să înțeleagă un mesaj esențial: „Nu lăsa pe nimeni să-ți spună ce ar trebui să faci cu viața ta sau pe cine ai voie să iubești”. Acestea sunt mesajele mari ale filmului.
Vreau ca tinerii să fie inspirați să viseze, să lupte pentru visul lor și să trăiască sincer. Sally a fost un model tăcut, dar puternic, iar acum avem șansa să-i spunem povestea completă.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/06/Sally_044-scaled.jpg)
Astronauta Sally Ride lângă un avion T-38 în timpul antrenamentului la NASA Johnson Space Center. (Credit: NASA)
Playtech: Tam, îți mulțumim pentru sinceritate! A fost un privilegiu să stăm de vorbă cu tine!
Tam O’Shaughnessy: Mulțumesc și eu. A fost o discuție care m-a emoționat. Sper ca și publicul să simtă la fel când va urmări Sally.
„Sally” are premiera duminică, 22 iunie, de la ora 21:00, pe National Geographic. Un documentar despre curaj, știință, iubire și adevăr. Un film despre o femeie care a urcat până la stele, dar și despre cea care i-a fost mereu alături, din umbră.