Testul ce îi încurcă pe mulți: Care e singurul animal care plânge? Răspunsul te va surprinde

Întrebarea pare simplă, dar răspunsul i-a încurcat pe mulți, inclusiv pe oameni de știință de renume: care este singurul animal care plânge? Deși stăpânii de animale afirmă cu convingere că pisicile sau câinii lor „plâng” uneori, realitatea este alta. Singura specie care varsă lacrimi din motive emoționale este alta.

Pot animalele să plângă cu adevărat?

Lacrimile pot fi produse de orice mamifer terestru, dar scopul lor este pur fiziologic: lubrifierea ochilor și protejarea acestora de praf sau alte particule. Însă atunci când vorbim despre lacrimi generate de suferință, durere sau emoții profunde, omul este singura ființă care le exprimă astfel.

Charles Darwin, părintele teoriei evoluției, era de părere că unele animale pot plânge în mod emoțional. A oferit exemplul unui macac de la Grădina Zoologică din Londra și al elefanților indieni care, potrivit lui, plângeau atunci când erau în suferință. Totuși, cercetătorii contemporani privesc cu scepticism astfel de afirmații. Psihologii moderni consideră că Darwin tindea să umanizeze prea mult comportamentele animalelor, atribuindu-le stări emoționale specifice omului.

Profesorul Ad Vingerhoets, expert în psihologia emoțiilor la Universitatea Tilburg din Țările de Jos, a studiat în detaliu acest fenomen. În volumul său Why Only Humans Weep: Unravelling the Mysteries of Tears, el afirmă clar: „Dacă vorbim despre lacrimi emoționale, suntem singura specie care le produce.” El explică faptul că toate mamiferele pot scoate sunete de suferință – cum fac puii despărțiți de mama lor – dar numai oamenii transformă acea emoție în lacrimi vizibile.

Horoscop 7 decembrie 2025. O zodie se confruntă cu tensiuni în familie

Elena Băsescu, de nerecunoscut. Fiica fostului președinte este complet schimbată, a renunțat și la ținutele îndrăznețe

Cum evoluează plânsul pe parcursul vieții

Interesant este și modul în care se schimbă comportamentul legat de plâns pe parcursul vieții. La început, bebelușii urlă și plâng mai ales din cauze fiziologice: foame, disconfort, durere. Acustica este esențială – plânsul are rolul de a atrage atenția. Pe măsură ce creștem, lacrimile devin mai discrete, dar și mai complexe în semnificație. Adultul plânge mai rar din cauza durerii fizice și mai des din emoție pură: pierdere, sacrificiu, iubire, empatie.

Dr. Thomas Dixon, directorul Centrului pentru Istoria Emoțiilor din Londra, oferă o perspectivă fascinantă asupra originilor evolutive ale lacrimilor. El susține că, în trecutul nostru, bebelușii își strângeau ochii cu putere atunci când plângeau, comprimând astfel glandele lacrimale. Această reacție fiziologică a devenit, în timp, asociată cu emoțiile, ducând la apariția plânsului ca formă de comunicare emoțională.

Empatia joacă, de asemenea, un rol esențial. Pe măsură ce îmbătrânim, devenim mai sensibili la suferința altora. Nu este nevoie ca durerea să fie personală – putem lăcrima privind un film, ascultând o poveste emoționantă sau citind un pasaj profund. Este ceea ce cercetătorii numesc „plâns sentimental”.

Așadar, deși animalele pot suferi și își exprimă emoțiile în moduri proprii, omul rămâne singura ființă de pe Pământ care plânge cu adevărat. Iar aceste lacrimi nu sunt doar semne de durere, ci și simboluri ale unei sensibilități unice, profund umane.