Samariul, metalul secret care pune în genunchi armatele occidentale

Într-o epocă în care tehnologia militară este vitală pentru securitatea globală, un element aparent obscur, numit samariu, a devenit punctul nevralgic al unui conflict tăcut, dar extrem de important, dintre China și Occident. Deși puțini au auzit de acest metal rar, el este indispensabil pentru producția de avioane de vânătoare, rachete și bombe inteligente. Iar miza este una uriașă: cine controlează samariul, controlează viitorul echipamentelor militare de ultimă generație.

În prezent, China deține un monopol absolut asupra acestui element, iar deciziile recente de a restricționa exporturile sub pretextul securității naționale au declanșat o reacție în lanț. Administrația americană și aliații săi se află într-o cursă contracronometru pentru a-și reface stocurile militare epuizate de conflictele din Ucraina și Gaza, dar și de angajamentele față de Taiwan.

Samariul este un metal rar care, în ciuda denumirii sale, nu este atât de rar în natură, cât este greu de extras și procesat eficient. Valoarea lui strategică vine din proprietățile magnetice excepționale: magneții din samariu pot rezista la temperaturi extrem de ridicate, fără a-și pierde forța, ceea ce îi face indispensabili în aplicații militare, cum ar fi motoarele electrice ale avioanelor de luptă și rachetelor.

Un exemplu concret: fiecare avion de vânătoare F-35 produs de Lockheed Martin conține aproximativ 50 de kilograme de magneți din samariu. Iar fără aceștia, producția este practic imposibilă. Acesta este motivul pentru care restricțiile impuse de China pe 4 aprilie privind exportul a șapte metale rare, inclusiv samariu, au ridicat un semnal de alarmă la Washington și în capitalele europene.

Beijingul justifică aceste măsuri prin invocarea securității naționale și a angajamentelor internaționale de neproliferare, dar realitatea este că samariul a devenit un instrument de presiune geopolitică. Licențele de export sunt acordate strict, în funcție de utilizatorul final, iar în cazul aplicațiilor militare – adică exact ce vizează Occidentul – acestea sunt practic inexistente.

SUA și aliații, în criză de soluții după decenii de dependență

Dependența de China în privința samariului nu este o problemă apărută peste noapte. Încă din anii 1970, armatele occidentale au depins de o singură rafinărie din Franța pentru acest metal. Dar fabrica din La Rochelle a fost închisă în 1994 din cauza problemelor de poluare și a incapacității de a concura cu prețurile scăzute oferite de Baotou, o regiune industrială din Mongolia Interioară, cunoscută pentru practicile sale ecologice precare.

În ciuda unor tentative de relansare a industriei locale, cum a fost proiectul mina Mountain Pass din California, lipsa rentabilității economice a pus frână oricăror eforturi. Samariul a rămas în mâinile Chinei, iar când Beijingul a decis să blocheze exporturile către Japonia în 2010, SUA au înțeles în sfârșit gravitatea situației.

Administrațiile succesive – Obama, Trump și acum Biden – au încercat să găsească soluții. S-au acordat fonduri de sute de milioane de dolari pentru deschiderea unor fabrici în SUA și Australia, însă proiectele au fost întârziate, abandonate sau blocate birocratic. MP Materials, compania care administrează mina Mountain Pass, deține echipamentele necesare procesării samariului, dar refuză să le instaleze fără garanții financiare solide din partea clienților.

Pe de altă parte, compania australiană Lynas, care a primit un ajutor de stat de 351 de milioane de dolari pentru construirea unei fabrici în Texas, nu a demarat lucrările. Motivul? Neclarități legate de autorizațiile de exploatare în Malaezia, care au fost ulterior reînnoite. Astfel, chiar și cele mai promițătoare proiecte au fost lăsate în suspensie.

Un viitor incert pentru industria militară occidentală

Fără acces la samariu, Occidentul riscă să rămână fără o componentă esențială a tehnologiilor sale de apărare. Nu este vorba doar de rachete sau avioane, ci de întregul ecosistem de apărare avansată. De la senzori de precizie la sisteme de ghidare și frânare, samariul este parte integrantă a echipamentelor moderne. Faptul că acest metal nu are aproape deloc aplicații civile face ca alternativa la China să fie și mai greu de găsit.

Reglementările impuse de Departamentul Apărării al SUA cer ca magneții pentru echipamente militare să fie fabricați pe teritoriul american sau în țări aliate. Dar aceste reguli nu se aplică și materiilor prime, motiv pentru care, timp de ani de zile, China a continuat să exporte samariu în SUA sub forma unui flux indirect, prin companii chimice care îl amestecau cu cobalt înainte de a-l trimite mai departe. Acum însă, sistemul de licențiere impus de Beijing oprește inclusiv aceste rute alternative, cerând detalii despre utilizatorul final.

Este o mișcare care pune o presiune uriașă pe Pentagon și pe contractorii militari. Lockheed Martin, principalul utilizator american de samariu, a rămas tăcută în fața crizei, limitându-se la o declarație vagă despre „evaluarea constantă a lanțului de aprovizionare”. În realitate, compania și guvernul american se văd nevoiți să acționeze rapid pentru a nu compromite capacitățile defensive ale țării.

Pe fondul tensiunilor din Taiwan și al sancțiunilor impuse de China împotriva unor companii americane implicate în livrările de arme către Taipei, problema samariului a devenit și mai presantă. Fără o strategie coerentă și o investiție reală în extracția și prelucrarea locală a metalelor rare, Occidentul rămâne vulnerabil într-un joc global în care resursele sunt mai valoroase decât armamentul în sine.

În concluzie, samariul nu este doar un metal exotic pierdut într-un tabel periodic, ci cheia unui dezechilibru global care redefinește regulile jocului geopolitic. Controlul Chinei asupra acestui element transformă o simplă resursă într-o armă economică și strategică. Iar dacă Occidentul nu găsește rapid o alternativă, s-ar putea trezi că războiul viitorului nu va fi pierdut pe câmpul de luptă, ci în laboratoarele și minele pe care le-a ignorat prea mult timp.