11 iun. 2025 | 14:40

Momentul când tânărul de 23 de ani sare de pe podul de la Murfatlar. Tudor voia să pună filmarea pe TikTok, însă săritura i-a fost fatală

Social
Momentul când tânărul de 23 de ani sare de pe podul de la Murfatlar. Tudor voia să pună filmarea pe TikTok, însă săritura i-a fost fatală

O provocare pentru rețelele sociale s-a încheiat tragic luni seară, în județul Constanța. Un tânăr de 23 de ani și-a pierdut viața după ce s-a aruncat de pe podul de la Murfatlar în Canalul Dunăre–Marea Neagră, în încercarea de a realiza un clip viral pentru TikTok. Momentul a fost filmat de un prieten, iar imaginile surprind ultimele clipe din viața tânărului.

Momentul când tânărul de 23 de ani sare de pe podul de la Murfatlar

După apelul disperat la 112 al amicului care a asistat neputincios la incident, echipele de salvare au intervenit prompt. Trei scafandri de la ISU Dobrogea au reușit să localizeze trupul la aproximativ șapte metri adâncime, în doar 15 minute.

„Persoana a fost găsită la aproximativ șapte metri, în mijlocul canalului”, a declarat Marian Ciulei, șeful echipei de scafandri.

Chiar dacă tânărul a fost adus rapid la suprafață, medicii nu au mai reușit să-l resusciteze.

„Am intervenit exact în locul indicat de martori. Vizibilitatea sub apă era redusă, de doar 10–15 centimetri, dar am avut lanterne. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru el”, a declarat Gheorghe Cuculescu, unul dintre scafandrii implicați în intervenție.

Potrivit informațiilor furnizate de IPJ Constanța, incidentul a avut loc în timpul unei filmări realizate pentru platforma TikTok.

„Tânărul în cauză ar fi sărit de pe pod în timp ce realiza o filmare”, a confirmat Andreea Ambroze, purtător de cuvânt al Inspectoratului.

Martorii prezenți au privit neputincioși scena, unii dintre ei încercând în zadar să ofere ajutor, în timp ce alții comentau, în șoc, cele întâmplate. Momentul poate fi văzut AICI.

„A făcut niște vizualizări pe TikTok și s-a aruncat aici, în apă, din cauza asta”, a spus un localnic.

Un fenomen tot mai periculos

Din păcate, tragedia de la Murfatlar nu este un caz izolat. În ultimii ani, tot mai mulți tineri din întreaga lume au devenit victime ale provocărilor periculoase lansate pe rețelele sociale. Specialiștii trag un semnal de alarmă asupra influenței nocive pe care o pot avea platformele digitale asupra adolescenților și tinerilor în căutare de validare online.

Tragedia de pe Canalul Dunăre–Marea Neagră readuce în atenție nevoia unei educații media solide și a unei supravegheri mai atente a conținutului care circulă în mediul virtual. Cursa pentru like-uri poate deveni, din păcate, o cursă cu final tragic.