Ce limbă au vorbit dacii cu adevărat. Misterul daco-moesic, între tăcerea pietrelor și cuvintele păstrate în română

Dacii continuă să fascineze generații întregi de istorici, lingviști și pasionați de trecut. În ciuda aparentei abundențe de informații despre acest popor antic, adevărul este că multe dintre aspectele legate de cultura și identitatea lor rămân învăluite în mister. Poate cel mai enigmatic dintre acestea este chiar graiul pe care îl foloseau dacii. Fără texte scrise în propria lor limbă, cercetătorii trebuie să se bazeze pe urme indirecte – nume de locuri, de persoane sau de râuri – și pe comparații cu alte limbi vechi.

Absența unei scrieri proprii i-a lăsat pe daci aproape fără voce în istorie. Nu există manuscrise, inscripții sau texte care să fi fost compuse în limba lor. În schimb, au rămas câteva cuvinte și o mulțime de întrebări.

O limbă tracică, dar nu chiar la fel

Majoritatea lingviștilor și istoricilor sunt de acord că limba dacilor făcea parte din vasta familie a limbilor tracice. Acestea erau idiomuri indo-europene vorbite de triburile care locuiau în mare parte din sud-estul Europei. În această categorie intră și geții, moesii, tribalii sau crobyzii – popoare înrudite cultural și etnic.

Limba tracă este clasificată drept o limbă de tip satem, categorie care include și limbile slave, baltice sau indo-iraniene. Cercetătorii au identificat aproximativ 1800 de termeni din zona traco-dacă, păstrați în inscripții, nume proprii și toponime, iar din aceștia au reconstituit aproximativ 250 de cuvinte. Totuși, despre pronunție, gramatică sau sintaxă nu se poate spune aproape nimic cu certitudine.

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

Horoscop 5 decembrie 2025. O zodie primește o nouă șansă, norocul e de partea ei

Vezi și: 10 fantasme ale dacopaților: De ce dacii nu au inventat scrisul, nu au dat naștere limbii latine și nu au săpat tuneluri prin Carpați

Unii lingviști, printre care și I.I. Rusu, susțin că limba vorbită de daci nu era decât un dialect al tracilor, cu diferențe minore. Alții, în schimb, consideră că dacii vorbeau o limbă distinctă, chiar dacă înrudită cu traca sud-dunăreană. Aici intervine termenul de „limbă daco-moesică”, formulat de savanți precum Bogdan Petriceicu Hașdeu și dezvoltat ulterior de cercetători precum Ion Horațiu Crișan.

Reprezentare a dacilor pe Arcul lui Constantin din Roma, Italia. (Foto: Playtech.ro)

Daco-moesica: între graiul tracic și limbile baltice

Conform unor ipoteze recente, limba dacilor – daco-moesica – a evoluat independent de traca propriu-zisă încă din mileniul I î.Hr., devenind un idiom aparte. Deși păstrează trăsături comune cu limbile tracice, aceasta ar prezenta mai multe asemănări cu limbile baltice, precum letona și lituaniana.

Ion Horațiu Crișan remarca, în lucrarea „Spiritualitatea geto-dacilor”, că daco-moesica face parte din același grup satem, dar a urmat o traiectorie diferită. În timp ce limba tracă are mai multe puncte comune cu slava, daco-moesica „corespunde limbilor baltice”. Asemenea nuanțe lingvistice sugerează existența unor diferențe mai profunde decât simplele variații dialectale.

Interesant este și faptul că istoria limbii tracice este împărțită în două perioade: traca veche, vorbită până în secolul al III-lea î.Hr., și traca târzie, din secolul al II-lea î.Hr. până în secolul al VI-lea d.Hr. Limba dacilor s-ar fi încadrat în această a doua etapă, având în vedere că Dacia a fost atestată istoric pentru prima oară în secolul I î.Hr.

Scenă de pe Columna lui Traian, dedicată războaielor daco-romane, Roma, Italia. (Foto: Playtech)

Fără alfabet propriu, dar cu urme în limba română

Lipsa unei scrieri proprii este unul dintre cele mai mari obstacole în înțelegerea limbii dacilor. Istoricul latin Aelianus observa ironic că „la vechii traci nimeni nu cunoștea slovele” și că multe popoare barbare considerau rușinos să scrie. Ariton Vraciu confirmă că nici tracii, nici ilirii nu au avut un alfabet propriu, iar folosirea scrierii a început abia sub influența grecilor.

Totuși, există câteva artefacte care sugerează că elitele geto-dacice cunoșteau alfabetul grecesc și îl foloseau pentru a nota cuvinte din limba maternă. Un exemplu notabil este inscripția de pe piatra de la Kiolmen sau celebrul inel de la Ezerovo.

Cu toate acestea, poate cea mai vie amintire a limbii dacilor rămâne în limba română de azi. Lingviștii au identificat în jur de 160 de cuvinte moștenite direct din fondul daco-moesic. Printre acestea se numără „traistă”, „țap”, „țarină”, „urdă”, „prunc”, „spânz” sau „zimbru” – cuvinte care ne însoțesc în viața de zi cu zi, fără să bănuim că vin dintr-o limbă pierdută în timp.