Totul despre telemunca în România – ce trebuie să știi dacă lucrezi de la distanță, ce drepturi ai, dar responsabilități

În România, telemunca a devenit o componentă stabilă a pieței muncii odată cu reglementarea prin Legea nr. 81/2018 și mai ales după valul de schimbări adus de pandemie. Ce părea cândva o excepție este astăzi o normalitate pentru numeroși angajați din domenii precum IT, comunicare, finanțe sau educație. Dar telemunca nu este doar „lucratul de acasă” și nu trebuie confundată cu o înțelegere informală între părți.

Ce este telemunca și cum este reglementată

Telemunca înseamnă desfășurarea activității într-un alt loc decât sediul angajatorului, cel puțin o zi pe lună, folosind tehnologia informației și comunicațiilor. Esențial este ca această formă de muncă să fie voluntară și reglementată prin contract sau act adițional. Nicio parte nu poate impune unilateral desfășurarea muncii în regim de telemuncă.

Locul din care lucrezi poate fi stabilit împreună cu angajatorul, dar nu este obligatoriu să fie domiciliul tău – poate fi orice alt spațiu agreat. Totuși, angajatorul are dreptul de a limita acest loc în funcție de considerente legate de securitate, legislație fiscală sau alte riscuri.

În mod obligatoriu, angajatorul trebuie să pună în scris acordul de telemuncă. Lipsa formalizării prin contract generează riscuri, printre care pierderea drepturilor sau obligația de a reveni brusc la birou. Așa cum arată numeroase decizii din practica recentă, înțelegerea verbală nu este suficientă pentru a garanta drepturile lucrătorului.

Drepturi, obligații și responsabilități în regim de telemuncă

Din punct de vedere legal, telesalariații au aceleași drepturi ca angajații care lucrează de la sediul firmei. Asta înseamnă acces la tichete de masă, formare profesională, evaluări periodice și oportunități de promovare. Principiul egalității de tratament este clar: același angajat, aceleași drepturi, indiferent de unde își desfășoară munca.

Una dintre cele mai discutate probleme în practică este cea legată de programul de lucru. Deși telemunca oferă flexibilitate, angajatul nu trebuie să fie disponibil non-stop. Programul de muncă trebuie stabilit clar, iar orele de lucru evidențiate corespunzător. Angajatorul are dreptul de a verifica activitatea, dar fără a încălca dreptul la viață privată. Dreptul la deconectare este o temă de actualitate în Europa și va deveni tot mai relevant și în legislația națională.

În ceea ce privește securitatea și sănătatea în muncă, angajatorul are obligația de a asigura condițiile necesare pentru ca activitatea să se desfășoare în siguranță. Este responsabil să ofere echipamentele de lucru, să instruiască angajatul și să evalueze riscurile. De partea cealaltă, telesalariatul trebuie să respecte regulile și să își organizeze spațiul de lucru în mod sigur.

Costurile aferente echipamentelor sau utilităților pot fi acoperite de angajator, dar acest lucru trebuie negociat și consemnat în contract. Iar când vine vorba de datele gestionate, ambele părți au responsabilitatea de a proteja confidențialitatea și securitatea acestora.

Oportunități și riscuri pentru angajați și angajatori

Telemunca are un potențial enorm pentru creșterea calității vieții și eficienței profesionale. Angajații economisesc timp, reduc stresul legat de navetă și își pot organiza programul mai bine. Însă pot apărea riscuri precum izolarea socială, oboseala digitală și dificultatea de a delimita viața personală de cea profesională.

Pentru angajatori, beneficiile includ reducerea costurilor administrative și accesul la o forță de muncă diversificată, inclusiv din alte regiuni. Pe de altă parte, trebuie gestionate aspecte precum monitorizarea echitabilă, păstrarea coeziunii echipei și asigurarea protecției datelor.

Modelul hibrid, care îmbină lucrul de la birou cu cel la distanță, pare să fie cea mai realistă soluție în viitorul apropiat, însă implementarea eficientă presupune reguli clare, comunicare constantă și încredere.

Europa cere reguli mai clare: tendințe și recomandări

Uniunea Europeană nu a stabilit încă o directivă completă privind telemunca, dar Acordul-cadru din 2002 oferă direcții clare: voluntariat, condiții egale, protecția vieții private, acces la formare și drepturi colective. Se discută tot mai des despre necesitatea introducerii dreptului la deconectare și despre obligația statelor de a asigura echitate în regimurile de muncă.

În acest context, și România trebuie să își ajusteze practicile. Sunt necesare politici interne solide, consultări între angajatori și angajați, dar și o cultură a colaborării și respectului reciproc.