Tavan prăbuşit la o petrecere pentru copii, clădirea a fost evacuată complet. Doi minori din Botoşani au ajuns la spital
Doi copii au fost transportați sâmbătă la spital, după ce o porțiune din tavanul fals al unui loc de joacă s-a prăbușit, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani. Incidentul s-a produs în timp ce în interior se aflau 18 persoane – 13 copii și 5 adulți.
Tavan prăbuşit la o petrecere pentru copii
„La faţa locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare şi ambulanţa de terapie intensivă mobilă SMURD, trei ambulanţe SAJ, jandarmi şi poliţie. Aceştia au constatat faptul că toate cele 18 persoane care se aflau în interior, în momentul producerii evenimentului, erau ieşite din clădire.
Este vorba de 13 copii şi cinci adulţi. Toţi au fost evaluaţi din punct de vedere medical. Doi copii, de 10 şi, respectiv, 5 ani, au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate”, a precizat ISU Botoșani.
Pompierii continuă intervenția la fața locului, efectuând verificări ale spațiului și acționând pentru înlăturarea efectelor produse de prăbușirea tavanului.