Generația Z fără chef de muncă – tinerii din ziua de azi nu depun efort la serviciu și au pretenții exagerate

BANI ȘI CURS VALUTAR

Generația Z fără chef de muncă

Generația Z – tinerii care au crescut cu tehnologia în mână și cu internetul la un click distanță – ajunge tot mai des în centrul criticilor legate de atitudinea lor la muncă. Mulți îi acuză că nu mai au chef să muncească cu adevărat, că evită efortul și, în același timp, au pretenții salariale mult prea mari pentru experiența și implicarea pe care o oferă. Această generație pare să fi schimbat regulile jocului, iar angajatorii se confruntă cu o provocare nouă: cum să gestioneze o forță de muncă care refuză, aparent, să se implice și totuși cere salarii pe măsură. Este vorba doar despre o diferență de mentalitate sau ne aflăm în fața unei schimbări profunde care va remodela complet piața muncii?

**Tinerii de azi sunt deștepți, dar nu prea sunt dornici să depună efort. Dacă ceva nu e fun, nu-i atrage**

Constantin Măgdălina, Expert Tendințe și Tehnologii Emergente expune un punct de vedere cu privire la implicarea tinerilor din ziua de azi pe piața muncii și scoate la iveală provocările pe care noua generație le aduce pe piața muncii, acolo unde își face apariția pregătită intelectual, dar nepregătită, pare-se, pentru a înfrunta viața reală.

„Tot mai multe companii se confruntă cu un fenomen greu de înțeles la prima vedere: angajați tineri, aparent bine pregătiți, care nu vor nimic. Nu vor promovare pentru că aduce responsabilitate. Nu vor implicare pentru că înseamnă efort emoțional. Nu vor presiune pentru că destabilizează confortul interior.

Acești angajați, în special din generația Z, nu sunt lipsiți de inteligență. Sunt conectați, informați, rapizi. Dar par dezinteresați de ideea de carieră. Vin la birou, dar nu investesc. Lucrează, dar nu se implică.

Există, dar nu construiesc. Explicația nu stă în lene sau lipsă de valori. Ci într-un model de viață interiorizat timpuriu. Educația lor a fost centrată pe confort, validare și plăcere.

Au învățat că dacă ceva nu e „fun”, trebuie schimbat. Au fost încurajați să se exprime, dar nu să se depășească.
Au fost protejați de efort, dar puși să caute „sens” și „flow”. Ajunși în organizații, caută același lucru: jobul care nu doare, managerul care înțelege, echipa care nu provoacă disconfort.

Dar realitatea profesională nu funcționează așa. Valoarea apare în tensiune. Creșterea apare în efort. Autenticitatea se formează în confruntare.

Când angajatul nu mai are dorință, implicare sau disponibilitate la efort, nu e vina lui. Dar este o urgență de leadership. Pentru că fără modele care să valideze efortul și fără contexte care să dea sens disconfortului, noul angajat va rămâne într-o inerție elegantă, dar sterilă”, conform unei opinii exprimate de Constantin Măgdălina, Expert Tendințe și Tehnologii Emergente.

Tinerii din ziua de azi trăiesc în era plăcerii și au fost învățați să evite durerea, disconfortul

Conform lui Constantin Măgdălina, „trăim în epoca plăcerii. Mai exact, într-o epocă a promovării și valorificării plăcerii ca obiectiv principal al vieții.

Totul este conceput să ne ofere distracție, confort și recompense instantanee. Jocurile video, festivalurile, rețelele sociale, parcurile de distracție, Netflix, aplicațiile de dating, toate compun un ecosistem care ne promite accesarea rapidă a plăcerii și eliberarea de orice formă de efort sau disconfort.

Industria divertismentului nu mai este doar o zonă a vieții. A devenit modelul dominant după care interpretăm orice: munca, relațiile, educația. Iar în centrul acestui model stă o idee simplă: viața trebuie să fie plăcută. Dacă nu este, ceva e greșit.

În acest context, durerea devine suspectă. Disconfortul trebuie evitat. Suferința e considerată un semn că „ceva nu e în regulă”. Dar tocmai această fugă de durere ne expune unei forme noi de fragilitate: imposibilitatea de a deveni.

Însă devenirea presupune efort. Interiorizarea cunoașterii presupune frustrare. Exersarea unei competențe presupune timp și răbdare. Dar cultura divertismentului elimină treptat aceste realități. Oferă în schimb simulacre de reușită fără muncă, de validare fără merit, de sens fără profunzime.

Problema nu este că ne distrăm. Ci că ne obișnuim să credem că totul trebuie să semene cu distracția. Când viața profesională, educația sau relațiile nu mai oferă doar plăcere, ci și obstacole, mulți se blochează. Refuză disconfortul. Și încep să creadă că ceva este „defect” în ei sau în ceilalți.

Nu spun că trebuie să ne strangem viețile în “menghină” ca să devenim. Nu orice durere este bună. Spun că este util și uneori necesar ca un anumit tip de suferință să fie integrată în procesul de devenire ca acesta să aibă sens. Acceptarea firească a suferinței ca parte a creșterii”.

O lume fără disconfort: iluzia educației fără efort

Tot mai des auzim ideea că școala trebuie să fie „plăcută”. Că efortul obosește copilul. Că testele îl stresează. Că temele îi „fură copilăria”. Acest discurs vine, de multe ori, chiar de la părinți bine intenționați. Dar în spatele grijii stă o mare iluzie: că educația trebuie să fie lipsită de disconfort.

Această schimbare de perspectivă nu e întâmplătoare. Trăim într-o cultură a entertainmentului, unde totul trebuie să fie rapid, ușor, captivant. Platformele educaționale se promovează cu promisiunea că învățarea poate deveni un joc. Școala se adaptează, profesorii „inovează”, iar efortul devine un cuvânt tot mai incomod.

Dar realitatea este simplă: cunoașterea cere efort. Nu poți înțelege matematică fără să greșești. Nu poți învăța o limbă străină fără repetiție. Nu poți deveni bun la ceva fără ore lungi de muncă.

Efortul nu este o traumă, ci o condiție a progresului. Disconfortul înseamnă că mintea se adaptează. Frustrarea arată că apar noi conexiuni. Lupta cu o temă dificilă dezvoltă voință și concentrare.

Dacă educația se reduce la ce e plăcut, pierdem formarea caracterului. Fără reguli, fără efort susținut, fără momente de renunțare temporară la comoditate, copilul nu devine rezilient. Mai târziu, acest copil devine angajatul care renunță la prima dificultate. Care confundă disconfortul cu opresiunea. Care cere recunoaștere fără merit.

Educația nu trebuie să fie un chin. Dar nici nu trebuie să evite orice urmă de efort. Pentru că un viitor solid se clădește în tensiunea dintre voință și limită.

Copiii trebuie învățați să depună efort, nu să li se spună că temele sunt pierdere de timp. Caracterul adultului și dorința lui de muncă se formează prin responsabilizare în primii ani de viață

„Nu putem da timpul înapoi. Cultura plăcerii, educația fără efort, tehnologia care simplifică tot sunt realități ale prezentului. Dar putem acționa conștient, strategic, cu intenție.În primul rând, trebuie să reabilităm valoarea efortului. În școală, în familie, în companie. Să spunem clar: învățarea cere muncă. Performanța implică efort. Creșterea profesională nu vine fără disconfort.

Părinții se pot opri să mai spună că efortul „traumatizează”. Să-i învețe pe copii să stea în fața dificultății. Să nu confunde oboseala cu suferința. Să înțeleagă că nu tot ce nu e plăcut e rău. Profesorii pot educa pentru reziliență. Să nu transforme totul în joc. Să explice sensul muncii, al exercițiului, al greșelii. Să educe caracter, nu doar competențe.

Liderii din organizații pot crea o cultură a dezvoltării reale. Una care încurajează învățarea continuă. Care validează efortul, nu doar rezultatele. Care susține angajații, dar și îi responsabilizează. Companiile pot oferi feedback autentic, nu doar recunoaștere superficială. Pot seta așteptări clare. Pot forma oameni care înțeleg că valoarea nu vine din confort, ci din contribuție.

Tehnologia trebuie repoziționată ca aliat, nu ca refugiu. Să susțină gândirea, nu să o înlocuiască. Să extindă capacitățile umane, nu să le anuleze. Avem nevoie de o nouă pedagogie a efortului. O nouă conversație socială. Una care să revalorizeze răbdarea, munca, durerea cu sens. Să spunem din nou: „E greu, dar merită”. Pentru că doar prin asumare apare progresul real. Iar fără el, totul devine superficial, adică rapid, plăcut și lipsit de valoare”, mai spune expertul.

Urmăriţi-ne şi pe: