Descoperire importantă în știință: exoplanetă super-Terra, detectată în zona locuibilă a unei stele asemănătoare Soarelui
O exoplanetă cu masa de zece ori mai mare decât Pământul, numită Kepler-725c, a fost descoperită în zona locuibilă a stelei Kepler-725, la 2.472 ani-lumină distanță, folosind o metodă avansată de observare.
Concret, o echipă internațională formată din cercetători chinezi și germani a anunțat descoperirea unei exoplanete „super-Terra” în zona locuibilă a unei stele foarte asemănătoare Soarelui nostru, scrie agenția Xinhua.
Ce se știe despre noua planetă
Noua planetă, denumită Kepler-725c, are o masă estimată la aproximativ zece ori mai mare decât cea a Pământului și orbitează în jurul stelei Kepler-725 pe o perioadă de 207,5 zile, o valoare apropiată de durata anului terestru.
Exoplaneta a fost detectată la o distanță de aproximativ 2.472 de ani-lumină față de Sistemul Solar, situându-se în regiunea numită „zona locuibilă” a stelei gazdă.
Zona locuibilă este definită ca acea regiune în jurul unei stele unde temperaturile permit existența apei în stare lichidă la suprafața unei planete, condiție considerată esențială pentru dezvoltarea vieții, așa cum o cunoaștem pe Pământ.
Descoperirea lui Kepler-725c a fost posibilă prin aplicarea metodei Variației Timpului de Tranzit (TTV). Aceasta reprezintă o tehnică relativ nouă și inovatoare, care permite detectarea indirectă a planetelor, prin observarea variațiilor în momentele tranzitelor unei alte planete cunoscute din același sistem.
În cazul sistemului Kepler-725, cercetătorii au analizat influența gravitațională exercitată asupra lui Kepler-725b, o planetă gazoasă gigantă cu o perioadă de revoluție de 39,64 zile.
Variațiile detectate în semnalele lui Kepler-725b au condus la confirmarea prezenței planetei ascunse Kepler-725c și au permis estimarea masei și a parametrilor săi orbitali.
Metoda folosită pentru detectarea planetei a dat roade
Principalul autor al studiului, Sun Leilei, cercetător la Observatorul Yunnan, a explicat că metoda TTV are avantajul de a evita limitările tradiționale ale metodelor de tranzit și de viteză radială, fiind eficientă în detectarea planetelor cu masă mică situate în zone locuibile.
Gu Shenghong, coordonatorul echipei de la Observatorul Yunnan din cadrul Academiei Chineze de Științe, a subliniat că, deși Kepler-725c este un candidat promițător pentru o planetă potențial locuibilă, este nevoie ca viitoarele cercetări să stabilească dacă aceasta dispune cu adevărat de condițiile necesare pentru susținerea vieții.
De altfel, colaborarea internațională a reunit instituții prestigioase, precum Observatorul Yunnan, Universitatea Xi’an Jiaotong-Liverpool, Institutul Nanjing de Optică și Tehnologie Astronomică și Observatorul Astronomic din Hamburg, reflectând interesul crescut pentru explorarea exoplanetelor și pentru identificarea unor lumi similare Pământului în Univers.