O imagine spectaculoasă surprinde luna Deimos de pe suprafața planetei Marte. Cum a reușit Perseverance minunea
O nouă imagine publicată de NASA dezvăluie un moment aparte surprins de roverul Perseverance pe Marte: satelitul Deimos, cel mai mic dintre cei doi „însoțitori” ai planetei roșii, vizibil pe cerul marțian în liniștea dinaintea zorilor.
Fotografia a fost realizată pe 1 martie 2025, la ora 4:27 dimineața (ora locală de pe Marte), în craterul Jezero, locul unde Perseverance își desfășoară misiunea de cercetare, scrie Science Alert.
Cum a fost realizată imaginea, de fapt
Roverul a folosit camera sa Navcam (stânga) și a expus senzorul pentru 52 de secunde, surprinzând o scenă marțiană calmă, în nuanțe pastelate de mov și albastru.
Deimos apare, concret, ca un punct luminos, asemănător unei stele îndepărtate, într-un cer lipsit de poluare luminoasă sau atmosferă densă.
La doar 16 kilometri în diametru și orbitând la aproximativ 20.000 de kilometri deasupra suprafeței planetei, satelitul este dificil de observat fără echipamente speciale, de unde și raritatea unei astfel de capturi.
Important de menționat este că Marte are două luni naturale: Phobos și Deimos, ambele corpuri neregulate, asemănătoare ca formă cu niște cartofi, care au stârnit numeroase întrebări în comunitatea științifică.
Originea celor două este încă dezbătută: unii cercetători cred că sunt asteroizi capturați de gravitația marțiană, în timp ce alții susțin că s-au format din resturi rezultate în urma unui impact.
De unde vine numele Phobos și Deimos: O poveste despre origini mitologice
Numele lor provin din mitologia greacă: Phobos (frica) și Deimos (groaza) erau fiii zeului Ares, echivalentul lui Marte în mitologia romană.
Alegerea vrea sa arate, practic, caracterul războinic al planetei și contextul mitologic ce a inspirat numeroase denumiri din astronomie.
Spre deosebire de Phobos, care se apropie treptat de Marte și se estimează că va fi distrus de gravitație în următoarele zeci de milioane de ani (posibil formând un inel planetar), Deimos are o orbită stabilă și mai îndepărtată. Totuși, viitorul său pe termen lung rămâne incert.
Imagini ca aceasta sunt importante nu doar din punct de vedere estetic, ci și științific. Ele oferă date privind poziția, comportamentul orbital și caracteristicile luminoase ale acestor mici corpuri cerești.
Prin observații constante, cercetătorii pot construi modele mai precise ale evoluției dinamice a sistemului marțian.