Semnal de alarmă pentru românii care cumpără aur din amanet pentru investiție! Faceți o mare confuzie
Numeroase analize de piață indică, atât la noi în țară, cât și la nivel internațional, o creștere a tranzacțiilor cu aur. Oamenii își doresc să-și securizeze economiile și apelează la cel mai prețios metal – activul de refugiu preferat al tuturor investitorilor specializați sau de ocazie, în vremuri de criză. Totuși, e foarte important să știi ce faci!
Desigur că aurul din amanet este tot aur și ești liber să îți investești sau cheltuieși banii așa cum dorești, doar că e indicat în general în viață să faci alegeri informate, să știi că fiecare opțiune are avantaje și dezavantaje sau că fiecare posibilă acțiune mai are cel puțin o altă alternativă, mai bună sau mai rea pentru tine, dar preferabil este să ai o viziune de ansamblu, înainte de a face o mișcare.
Ce ar trebui să știe românii care cumpără aur din amanet ca investiție?
Trebuie făcuta distincția clară între investiție și achiziționarea de bijuterii din aur, care sunt folosite. Aurul din amanet este, de cele mai multe ori, sub formă de bijuterii – lanțuri, inele, cercei sau brățări – aduse de oameni care au avut nevoie de bani rapid. Acest tip de aur nu vine, de obicei, cu un certificat de autenticitate și are o puritate variabilă, de cele mai multe ori 14k sau 18k, adică un conținut mai redus de aur pur. De multe ori, aceste bijuterii pot fi uzate, zgâriate sau chiar parțial deteriorate. Da, le poți cumpăra la prețuri mai mici decât în magazinele de profil, dar nu știi exact ce primești. În lipsa unui aparat de testare sau a unei garanții scrise, riști să plătești pentru un produs care nu are valoarea reală promisă.
Aurul pentru investiții – ce este și de ce este special conceput acest lucru?
Pe de altă parte, aurul de investiții este cu totul altceva. Acesta vine sub formă de lingouri sau monede de aur pur (99,99% – adică 24k), este întotdeauna însoțit de un certificat de autenticitate și este emis de rafinării internaționale recunoscute. De exemplu, monedele de aur emise de Banca Națională sau lingourile produse de companii precum Valcambi, PAMP Suisse sau Argor-Heraeus sunt standardul de aur în materie de investiții. Ele au o greutate exactă, o valoare recunoscută la nivel internațional și pot fi vândute ușor, rapid, oriunde în lume.
Desigur, dacă ești un fin cunoscător, poți găsi oportunități foarte bune. Important este să analizezi piața și să știi ce să întrebi și cum să verifici un produs. Aurul poate avea 18k, poate fi perfect în regulă bijuteria, însă asta nu înseamnă că este potrivită pentru investiții pe termen lung. De ce? Pentru că aurul de 18k conține doar 75% aur pur, restul fiind aliaje – cupru, argint sau alte metale – care îi dau durabilitate și culoare, dar îi scad valoarea în fața unui investitor serios.
Dacă scopul tău este să economisești inteligent, să-ți protejezi banii de inflație sau să construiești un portofoliu solid, atunci trebuie să te orientezi către aurul de 24k, sub formă de lingouri sau monede recunoscute internațional. Doar acesta îți oferă lichiditate maximă și o evaluare corectă oriunde în lume.
Disclaimer: Acest articol are un rol pur informativ și nu își propune să discrediteze activitatea caselor de amanet sau valoarea bijuteriilor comercializate de acestea. Distincțiile făcute între aurul de amanet și aurul de investiții reflectă diferențe de natură economică și funcțională, relevante în contextul strategiilor financiare pe termen lung. Fiecare categorie de aur are propriul său loc și scop, iar decizia finală aparține fiecărui cumpărător, în funcție de nevoi, așteptări și context personal.