Inchiziția Spaniolă, poliția religioasă și crimele săvârșite „în numele lui Hristos”. Cum au fost torturați și executați bărbați, femei și copii pentru propria credință

În istoria Europei, puține instituții au generat atât de multă teamă și teroare precum Inchiziția, iar dintre toate formele sale, Inchiziția spaniolă s-a remarcat prin amploarea și cruzimea sa. Spre deosebire de alte regiuni catolice, Spania nu a cunoscut o activitate semnificativă a Inchiziției în Evul Mediu timpuriu. În regatul Aragonului, tribunalul inchizitorial a fost înființat abia în secolul al XIII-lea, ca reacție la erezia albigensă, însă influența sa a fost redusă.

Originile Inchiziției și contextul religios al Spaniei medievale

În Castilia, nici măcar nu a existat o astfel de instituție până în secolul al XV-lea. Comunitățile evreiești și musulmane trăiau, în mare parte, în mod pașnic, chiar dacă legea le conferea un statut inferior față de creștini.

Totuși, natura profund religioasă a Reconquistei, campania creștină de recucerire a Peninsulei Iberice de la musulmani, încheiată în 1492, a contribuit la consolidarea unui sentiment de identitate națională spaniolă strâns legată de catolicism.

De-a lungul secolelor, în Spania s-a dezvoltat ideea că a fi spaniol înseamnă a fi catolic, iar orice deviere de la acest standard era considerată nu doar erezie, ci o amenințare la adresa unității statului.

Horoscop zilnic 6 decembrie 2025: Vești importante pentru o zodie, surprize pentru alte două

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

După ce maurii au fost împinși spre sud și în cele din urmă înfrânți în Granada, regatul Spaniei a devenit oficial creștin. Însă prezența evreilor și a musulmanilor, convertiți sau nu, a continuat să fie privită cu suspiciune.

În acest climat de intoleranță și teamă religioasă a renăscut Inchiziția spaniolă, nu ca un instrument al Romei, ci ca o instituție națională, controlată de Coroană.

Vezi și: A fondat Inchiziția Spaniolă și a sponsorizat călătoriile lui Cristofor Columb. Regina Isabela I a Castiliei, una dintre cele mai crude femei ale istoriei

Conversos, antisemitismul și începuturile terorii

În a doua jumătate a secolului al XIV-lea, Spania a fost scena unor violențe antisemite fără precedent. Pogromurile din 1391 au dus la masacre în Sevilia, Valencia și Barcelona, unde sute de evrei au fost uciși, sinagogile distruse, iar comunitățile devastate.

Această violență a fost urmată de convertiri forțate în masă, care au dus la apariția unui nou grup social – „conversos” sau „noii creștini” – evrei care, aparent, renunțaseră la iudaism pentru a adopta creștinismul.

Deși botezul forțat era teoretic interzis de legea canonică, realitatea era că persoanele botezate sub constrângere nu aveau dreptul de a reveni la credința lor. Mulți dintre acești conversos au adoptat religia creștină în mod public, dar în privat au continuat să urmeze tradițiile evreiești.

Această disimulare i-a transformat în ținta perfectă pentru Inchiziție, care s-a folosit de orice indiciu, de la lipsa fumului sâmbăta până la evitarea cărnii de porc, pentru a-i acuza de erezie.

În 1478, regina Isabela a Castiliei, influențată de clerici dominicani, a cerut Papei permisiunea de a înființa un tribunal al Inchiziției.

Papa Sixtus al IV-lea a fost, la început, reticent, însă presiunea politică, inclusiv amenințări cu retragerea sprijinului militar, l-a forțat să cedeze. Astfel, Inchiziția spaniolă a fost creată ca o instituție controlată direct de Coroană, nu de Roma.

Primii inchizitori – Miguel de Morillo și Juan de San Martín – au fost numiți în 1480, iar un an mai târziu a avut loc primul „auto-da-fé” (act de credință), în urma căruia șase persoane au fost arse pe rug. Sub conducerea Inchizitorului General Tomás de Torquemada, Inchiziția a devenit o instituție terifiantă și extrem de eficientă.

Tortura, frica și represiunea în numele credinței

Inchiziția a folosit metode dure pentru a obține „mărturisiri” și pentru a întreține teroarea religioasă. Suspecții aveau o perioadă de grație de 30 de zile pentru a se denunța singuri. Între timp, anchetatorii adunau „dovezi” de la vecini și rude – deseori bazate pe bârfe sau prejudecăți.

Tortura era o practică standard pentru obținerea de mărturii. Deținuții erau legați, trași pe roată, arși, mutilați, sau li se administra „tortura apei”, o formă timpurie de simulare a înecului.

Cei care recunoșteau vinovăția (chiar dacă aceasta era inventată) puteau scăpa cu viața, însă recidiva atrăgea pedeapsa capitală. Cei arși pe rug erau considerați pierduți pentru credință, dar nu și pentru imaginea publică a Inchiziției, care își justifica astfel existența și autoritatea.

Încercările papei de a limita puterea Inchiziției, cum a fost permisivitatea apelurilor către Roma, au fost întâmpinate cu ostilitate de Coroană.

În 1484 și apoi în 1509, regele Spaniei a emis decrete care condamnau la moarte pe oricine încerca să conteste verdictul Inchiziției fără acord regal. Astfel, tribunalul inchizitorial devenea singura autoritate absolută în materie de ortodoxie religioasă.

Între 1480 și 1530, Inchiziția a fost deosebit de activă, cu mii de cazuri și sute de execuții. Istoricul Henry Kamen estimează că în această perioadă aproximativ 2000 de persoane au fost executate, majoritatea fiind conversos. În Barcelona, peste 99% dintre cei judecați erau evrei convertiți.

Vezi și: Elizabeta Bathory, cea mai crudă criminală din istorie. Contesa se îmbăia în sângele fecioarelor pe care le sacrifica

Moriscos și ultima mare epurare religioasă

După evrei, următoarea țintă a Inchiziției au fost moriscos – musulmanii convertiți la creștinism după încheierea Reconquistei. În Castilia, convertirea forțată a fost impusă în 1502, iar în Aragon în 1526.

Deși protejați inițial de influența nobilimii, care depindea de ei economic, moriscos au devenit, în timp, subiectul suspiciunilor.

În 1568, o revoltă a moriscilor în Granada a oferit pretextul perfect pentru o nouă rundă de persecuții. Inchiziția a început să investigheze și să pedepsească orice semn de apartenență culturală sau religioasă la islam: refuzul cărnii de porc, consumul de cușcuș, folosirea hennei sau practicarea dansurilor tradiționale erau considerate motive de condamnare.

În 1609, după presiuni repetate din partea unor figuri influente ca arhiepiscopul Juan de Ribera, regele Filip al III-lea a emis decretul de expulzare a moriscilor.

Motivația? Pericolul demografic pe care aceștia îl reprezentau pentru populația creștină. Expulzarea a fost masivă și bine organizată, cu zeci de mii de oameni trimiși în Maghreb, Franța sau Imperiul Otoman.

Moștenirea Inchiziției și finalul unui coșmar

Inchiziția spaniolă a continuat să funcționeze în diverse forme până în secolul al XIX-lea. Ultimul proces documentat a avut loc în 1818, marcând sfârșitul oficial al unei epoci marcate de intoleranță și teroare.

De-a lungul a peste 300 de ani, această instituție a persecutat mii de oameni – bărbați, femei și copii – doar pentru că au fost considerați „diferiți” sau „suspecți” în ochii dogmei religioase dominante.

Moștenirea Inchiziției rămâne una dureroasă, o lecție istorică despre cum religia, în mâinile puterii politice, poate deveni un instrument al cruzimii.

În numele „păstrării purității credinței”, Inchiziția a distrus vieți, a răspândit frică și a anulat secole de coexistență între culturi.

Mai mult decât o simplă poliție religioasă, a fost o mașinărie de represiune al cărei ecou încă răsună în istoriile comunităților afectate.

Vezi și: Top 10 cele mai sângeroase femei din istorie. Ce româncă e pe listă