Descoperire spectaculoasă într-o peșteră – Ce au găsit oamenii de știință schimbă tot ceea ce se știa

Arheologii au identificat cele mai vechi unelte cunoscute realizate din oase de balenă, datând de acum aproximativ 20.000 de ani, în urma cercetărilor efectuate într-o peșteră din Spania.

Studiul, publicat pe 27 mai în revista Nature Communications, oferă o nouă perspectivă asupra modului în care oamenii din paleolitic interacționau cu ecosistemele marine și exploatau resursele litorale, scrie publicația Popular Science.

Cum a început totul

Echipa internațională de cercetători a analizat 173 de fragmente osoase descoperite în situri din zona Golfului Biscaya, în special din Peștera Santa Catalina din Țara Bascilor.

Folosind metode de datare cu radiocarbon și spectrometrie de masă, specialiștii au identificat proveniența oaselor, aparținând unor specii precum balena cu cocoașă, balena albastră, balena cenușie, cașalotul și o specie din familia balenelor drepte sau a balenelor cu cap arcuit. Vârsta unora dintre aceste artefacte este estimată la 19.000–20.000 de ani.

Cele mai multe dintre uneltele studiate sunt vârfuri de proiectile, lungi de până la 40 de centimetri, probabil utilizate la sulițe aruncate cu propulsoare.

Deși în mod obișnuit se foloseau coarne de cerb datorită elasticității lor, oasele de balenă ofereau dimensiuni superioare, fiind preferate în anumite contexte de confecționare a armelor.

„Această descoperire adaugă balenele în lista resurselor marine folosite de comunitățile paleolitice, alături de scoici, păsări marine și pești”, a declarat arheologul Jean-Marc Pétillon de la Universitatea Toulouse Jean Jaurès, coautor al studiului.

Deși aceste populații sunt adesea descrise ca vânători de animale terestre, precum cerbi, reni sau bizoni, noile dovezi arată că frecventau țărmurile și profitau de oportunitățile oferite de mare.

Unelte din oase de balenă vechi de 20.000 de ani, descoperite într-o peșteră din Spania / Foto: A. Lefebvre

Descoperirea schimbă modul de abordare al oamenilor de știință

Pe vremea acestor comunități, nivelul mării era cu aproape 120 de metri mai coborât decât în prezent, ceea ce înseamnă că multe situri costiere sunt acum fie distruse de eroziune, fie scufundate. Această realitate complică studiul relațiilor dintre oameni și mediul marin în epoca glaciațiunii târzii.

Important de menționat este că aceste artefacte nu indică existența unei activități de vânătoare activă a balenelor. Tehnologia acelor vremuri nu permitea vânarea unor specii uriașe precum cașalotul sau balena albastră.

Cercetătorii consideră că oasele proveneau din carcase de balene eșuate, pe care oamenii le valorificau pentru confecționarea de unelte.

Ceea ce surprinde, potrivit lui Pétillon, este faptul că speciile de balene identificate în probele analizate sunt în mare parte aceleași care trăiesc astăzi în Atlanticul de Nord și Golful Biscaya, în contrast cu fauna terestră, care s-a modificat profund în ultimele milenii.

Această cercetare oferă un argument puternic în favoarea ideii că oamenii din paleoliticul târziu aveau o cunoaștere avansată a mediului marin și își adaptau tehnologiile pentru a beneficia de resursele oferite de coastă.

Studiile viitoare vor putea aprofunda modul în care aceste comunități dezvoltau practici sistematice de exploatare a litoralului, deschizând noi direcții de cercetare în arheologia epocii glaciare.