De la judecător la muncitor necalificat la Apă și Canal, comuniștii i-au luat tot, dar nu i-au frânt spiritul. Povestea incredibilă a lui Vintilă Corbul
- Vintilă Corbul, o copilărie privilegiată și începuturile literare
- A ajuns judecător la doar 23 de ani
- A fost exclus din magistratură și a ajuns muncitor necalificat la Apă și Canal
- Revenirea la literatură și succesul internațional
- Colaborarea cu Eugen Burada și exilul în Franța
- Recunoașterea și moștenirea literară a lui Vintilă Corbul
Născut pe 26 mai 1916, Vintilă Corbul a crescut într-o familie înstărită, cu legături în industria cinematografică americană. Mama sa deținea acțiuni la studiouri de film din Statele Unite, ceea ce a permis familiei să călătorească frecvent peste ocean.
Vintilă Corbul, o copilărie privilegiată și începuturile literare
Tânărul Vintilă a fost adoptat de generalul Constantin Popescu Corbul, un ofițer de rang înalt provenit dintr-o familie boierească, care deținea multiple proprietăți în București, o podgorie la Drăgășani și era pasionat de cursele de cai.
Pasionat de literatură, Vintilă a început să scrie de la o vârstă fragedă. La doar 16 ani, a publicat romanul „Babel Palace (Lumea de ieri)”, urmat de „Sclavii pământului” la 18 ani. Aceste lucrări timpurii au fost bine primite și au marcat începutul unei cariere literare promițătoare.
A ajuns judecător la doar 23 de ani
După absolvirea Facultății de Drept, Vintilă Corbul a devenit magistrat și, în paralel, a urmat cursurile secției de istorie a Facultății de Litere și Filozofie din București. La 23 de ani, a fost numit judecător.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost încorporat și a servit ca locotenent de artilerie antiaeriană. După război, s-a căsătorit cu Ana Stoenescu, fiica unui muncitor, o alegere care a contrariat familia sa aristocrată.
A fost exclus din magistratură și a ajuns muncitor necalificat la Apă și Canal
Odată cu instaurarea regimului comunist, viața lui Vintilă Corbul s-a schimbat radical. Toate proprietățile familiei au fost confiscate, iar el, soția și mama sa au fost forțați să locuiască în bucătăria unei case care le aparținuse, în timp ce restul imobilului era ocupat de alte familii.
Tatăl său adoptiv a fost arestat și a murit în închisoare în 1961. Vintilă a fost exclus din magistratură din cauza originii sale burgheze și a fost nevoit să accepte un post de bibliotecar, pe care l-a pierdut după șase luni. Ulterior, a lucrat ca muncitor necalificat la Întreprinderea Canal și Apă București (ICAB) timp de aproape 15 ani.
În această perioadă dificilă, soția sa Ana a divorțat și a emigrat în America. Vintilă s-a recăsătorit cu Ioana Sân-Giorgiu, fiica scriitorului și profesorului Ion Sân-Giorgiu, care fusese condamnat la moarte în lipsă de regimul comunist.
Ioana, exmatriculată de la Conservatorul de Artă Dramatică din cauza originii nesănătoase, lucra ca muncitoare necalificată într-o fabrică din București.
Revenirea la literatură și succesul internațional
Pentru a-și completa veniturile, Vintilă și Ioana au început să traducă opere literare din franceză și engleză. Din cauza condițiilor grele de muncă de la ICAB, Vintilă s-a îmbolnăvit de tuberculoză oculară și a intrat în concediu medical.
În această perioadă, a început să scrie trilogia „Idolii de aur – Dinastia Sunderland-Beauclair”, publicată între 1967 și 1969, care a avut un mare succes la public.
În timp ce lucra la „Căderea Constantinopolului”, soția lui Ioana a fost diagnosticată cu cancer uterin și a murit în 1969, la doar 33 de ani. Răpus de durere, Vintilă s-a cufundat în muncă și a publicat o serie de cărți extrem de cunoscute.
Dintre acestea amintim „Căderea Constantinopolului”, „Cenușă și orhidee la New York”, „Moarte și portocale la Palermo”, „Uragan asupra Europei”, „Asediul Romei 1527”, „Cavalcadă în iad”, „Iubirile imposibile ale lui Petronius”, „Hollywood – infernul viselor”, „Plângi, plângi, balalaikă” și „Extaz, moarte și rock’n roll”. Multe dintre aceste lucrări au fost semnate alături de Mircea Eugen Burada.
Colaborarea cu Eugen Burada și exilul în Franța
Vintilă Corbul și Eugen Burada au fost prieteni apropiați și au colaborat la scenariile filmelor „Un comisar acuză”, „Revanșa”, „Nea Mărin miliardar” și „Duelul”, regizate de Sergiu Nicolaescu.
În 1979, cei doi au decis să părăsească ilegal România și s-au stabilit într-un mic orășel lângă Paris. Aici, Vintilă a continuat să scrie și să publice, iar multe dintre cărțile sale au fost traduse în franceză, poloneză, rusă și arabă. „Căderea Constantinopolului” a fost adaptată sub formă de teatru radiofonic în Franța.
Recunoașterea și moștenirea literară a lui Vintilă Corbul
După 1989, Vintilă Corbul a revenit în România de mai multe ori, încercând să-și recupereze proprietățile confiscate de comuniști. În 2004, a fost decorat cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofițer. În 2007, au apărut, în Colecția Adevărul, „Opere complete” de Vintilă Corbul.
Vintilă Corbul a murit pe 30 ianuarie 2008, la vârsta de 91 de ani, în Franța. Trupul său a fost adus în România și înmormântat la Cimitirul Bellu din București, alături de soția sa, Ioana Sân-Giorgiu.
Povestea lui Vintilă Corbul este una de reziliență și pasiune pentru literatură, demonstrând că, în ciuda vicisitudinilor vieții și a opresiunii politice, spiritul creativ nu poate fi înfrânt.