Atac cu cuţitul, în Gara Centrală din Hamburg. Sunt 12 răniţi, dintre care şase în stare gravă. Cine este suspectul?
Cel puțin 12 persoane au fost rănite într-un atac cu cuțitul care a avut loc vineri la Gara Centrală din Hamburg, Germania, potrivit unui comunicat emis de serviciile de salvare, informează agenția AFP, conform News.ro.
Cel puţin 12 răniţi la Hamburg, într-un atac cu cuţitul
„Potrivit primelor informații, o persoană ar fi rănit mai multe persoane cu un cuțit, la Gara Centrală. Persoana suspectată a fost arestată de către forțele de ordine”, a transmis Poliția din Hamburg pe platforma X (fostul Twitter).
Conform informațiilor preliminare, suspectul este o femeie, care a fost surprinsă într-o înregistrare video în timp ce era escortată de polițiști în afara gării. Imaginile au fost publicate pe rețelele de socializare și arată o prezență masivă a forțelor de ordine și a echipajelor de salvare în perimetrul gării.
Purtătorul de cuvânt al pompierilor din Hamburg a oferit detalii despre starea victimelor: „Trei persoane au fost rănite ușor, alte trei grav, iar șase persoane se află în stare critică, între viață și moarte”. Echipajele de prim-ajutor au acționat rapid, oferind asistență medicală atât pe peronul gării, cât și în interiorul trenurilor, unde se aflau unele dintre victime.
Întârzieri şi anulări ale curselor
Tabloidul german Bild relatează că atacul s-a desfășurat pe unul dintre peroanele gării, în plin trafic de pasageri. În urma incidentului, autoritățile au închis temporar accesul în zonă și au securizat perimetrul pentru investigații suplimentare.
Motivațiile exacte ale suspectei nu sunt cunoscute în acest moment, ancheta fiind în desfășurare. Poliția nu a exclus nicio ipoteză privind natura atacului, urmând să analizeze imaginile de supraveghere și să audieze martorii.
Compania feroviară națională Deutsche Bahn (DB) a anunțat că, din cauza intervenției forțelor de ordine, circulația trenurilor a fost grav afectată.
„Există întârzieri și anulări ale unor curse, iar călătorii sunt rugați să verifice actualizările de trafic înainte de a pleca spre gară”, a transmis un purtător de cuvânt al DB.
Atacul de la Hamburg readuce în atenție problema securității în gările din marile orașe europene. Autoritățile germane au intensificat în ultimii ani măsurile de siguranță în transportul public, însă incidentele izolate continuă să reprezinte o provocare pentru serviciile de ordine publică.