România a promis la Bruxelles că „va umbla la taxe” ca să scadă deficitul bugetar!
Ne confruntăm cu un deficit bugetar accentuat ce pune mare presiune pe finanțele țării, iar guvernanții trebuie să adopte măsuri care să reducă decalajul dintre cheltuielile și veniturile statului. Cum va face acest lucru?
Unul dintre cele mai accesibile și cu efecte imediate instrumente la care pot apela este reforma fiscală. De altfel, se pare că România și-ar fi luat deja angajamentul în fața Comisiei Europene de a adopta măsuri fiscale menită să micșoreze gaura neagră din vistieria publică.
Deficitul bugetar trebuie redus cu 1,7% din PIB, prin măsuri fiscale
Vorbim despre un angajament asumat deja prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar pentru a putea primi banii de la UE pentru investiții, vom fi nevoiți să adoptăm unele măsuri fiscale menite să ne reducă deficitul, care a sărit de pragul psihologic de 9,3% din PIB.
Practic, România ar putea adopta majorări de taxe pentru firme și populație, în timp ce se adoptă și strategii de reducere a cheltuielilor publice. Aceste două aspecte ar fi fost deja asumate de țara noastră în fața europenilor. În cifre, avem nevoie de schimbări în plan fiscal care să reducă deficitul cu 1,7% din PIB.
De asemenea, statul trebuie să taie din cheltuieli
„Reforma fiscală este un angajament pe care l-am luat încă de pe vremea când s-a elaborat Planul Național de Redresare și Reziliență și odată cu aprobarea lui în anul 2021. Aceasta este o certitudine! Se găsește în jalonul 207 acest angajament și România l-a transpus și în planul fiscal, unde se prevede impactul bugetar de 1,7% din PIB și valoarea acestui impact bugetar de 23 de miliarde de lei (…)
Sunt două aspecte diferite. Reforma fiscală la care ne-am angajat şi care spune foarte clar: impactul bugetar pe care trebuie să-l avem prin măsurile fiscale, pe de o parte. Şi, pe de altă parte, dacă guvernul și noua coaliție va stabili componenta de reducere de cheltuială, aceasta este binevenită și va duce la o consolidare fiscal-bugetară într-un termen rezonabil, încât să intrăm în zona de respectare a prevederilor Tratatului de la Maastricht”, conform ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.
Potivit Termene.ro, este nevoie de reformă fiscală pentru a reduce deficitul, „prin urmare, discuțiile cu Comisia Europeană au vizat reafirmarea acestui angajament, nu renegocierea lui.
În contextul întrebărilor legate de posibilitatea suspendării fondurilor europene, ministrul a precizat că decizia finală va aparține Comisiei Europene, în urma evaluării conformității României cu articolele 9 și 10 din regulamentele specifice. Totuși, el și-a exprimat speranța că, odată cu formarea noului guvern, se va putea avansa rapid în implementarea reformei fiscale, astfel încât să fie evitate astfel de scenarii negative.
Ministrul a menționat că, deși nu poate indica concret care vor fi noile taxe sau modificări fiscale, direcția este clar definită de angajamentele asumate”.