Francezul care ne-a „dat” Oradea, Timișoara și Satu Mare, atunci când americanii voiau ca granița României să se termine la Munții Apuseni. Povestea geografului Emmanuel de Martonne

Într-un colț liniștit al Parcului 1 Decembrie din Oradea, nu departe de impunătorul Monument al Ostașului Român, se află o statuie aparent modestă, dar care are o semnificație imensă pentru istoria modernă a României. Este bustul lui Emmanuel de Martonne, un geograf francez al cărui nume este prea puțin cunoscut publicului larg, deși influența sa asupra trasării granițelor României Mari a fost decisivă.

Un bust discret pentru un omul de știință cu suflet de explorator care a modelat harta României

Inscripția de pe bust „Emmanuel de Martonne, 1873–1955” este sobră, dar evocă contribuția unui savant care a pledat cu argumente științifice solide pentru ca orașe precum Oradea, Timișoara și Satu Mare să devină parte integrantă a statului român, într-un context geopolitic extrem de complicat, la finalul Primului Război Mondial.

Emmanuel de Martonne a fost mai mult decât un simplu geograf. A fost un călător pasionat, un cercetător riguros și un dascăl cu vocație, pregătit la cele mai înalte standarde ale învățământului francez.

A studiat filologia, geologia și istoria, iar la Universitatea din Rennes a predat istoria, geografia și literatura. A urcat munți, a parcurs pe jos regiuni întregi, a vorbit cu localnicii, a cartografiat regiuni întinse și a observat cu atenție fenomenele naturale, dar și cele sociale.

Horoscop zilnic 6 decembrie 2025: Vești importante pentru o zodie, surprize pentru alte două

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

În România, a fost prezent în mai multe rânduri, cercetând Carpații, lunca Dunării, Apusenii și Basarabia.

Vizitele sale nu au fost simple deplasări academice, ci adevărate expediții. A explorat zona Beiuș-Vașcău din Bihor, a documentat formațiunile calcaroase de la Meziad, văile de la sud de Budureasa, dar și întreaga platformă Cârligata.

Observațiile sale au fost sintetizate în două teze de doctorat, una în litere, intitulată „La Valachie”, și alta în științe. Prin metode de cercetare riguroase și analize detaliate, a adunat informații despre relief, climă, floră, faună, structura etnică și ocupațiile populației.

Conferința de Pace de la Paris și rolul decisiv al lui de Martonne

După prăbușirea marilor imperii europene în urma Primului Război Mondial, austro-ungar, țarist și otoman, s-a impus necesitatea unei reorganizări teritoriale majore.

Conferința de Pace de la Paris (1919–1920) a fost scena acestor negocieri diplomatice intense, iar în cadrul ei a funcționat un Comitet de Studii.

Acesta era alcătuit din experți în geografie, istorie și etnografie, care aveau rolul de a furniza date și argumente științifice în sprijinul noilor granițe.

Președintele acestui comitet a fost chiar Emmanuel de Martonne. El a redactat una dintre cele mai importante lucrări de fundamentare a revendicărilor teritoriale românești: Eseu asupra hărții etnografice a Țărilor Române.

În această lucrare, geograful francez a aplicat principiul majorității etnice, ilustrând teritoriile locuite preponderent de români și susținând includerea lor în România Mare.

Harta sa a fost esențială în momentul în care se decidea soarta orașelor din vestul României. De exemplu, în 1919, Oradea avea o populație de 68.081 de locuitori, dintre care doar 8.441 erau români, adică aproximativ 12%.

Chiar dacă orașul nu avea o majoritate românească, importanța sa economică, poziția geostrategică și conexiunile feroviare au făcut ca Emmanuel de Martonne să susțină integrarea lui în statul român.

Cum au înclinat francezii balanța în favoarea României

Negocierile au fost complexe și tensionate. Pe de o parte, existau propuneri radicale – unii români doreau extinderea până la râul Tisa, în timp ce experții americani și italieni recomandau trasarea graniței la poalele Munților Apuseni, ceea ce ar fi exclus complet orașele Oradea, Arad și Satu Mare.

În același timp, nobilii maghiari, conții István Bethlen și Pál Teleki, vehiculau ideea neoficială a unei federații danubiene, sub conducerea Coroanei Române, în care Transilvania ar fi rămas sub influență maghiară.

În acest context, diplomația română, condusă de Ion I. C. Brătianu, a reușit să atragă de partea sa figuri-cheie, precum premierul francez Georges Clemenceau și președintele american Woodrow Wilson.

Sprijinul oferit de Emmanuel de Martonne a fost crucial. Grație autorității sale științifice și a cunoașterii profunde a realităților din teren, granițele României au fost trasate astfel încât linia feroviară Satu Mare – Arad și gurile de vărsare ale Mureșului să rămână în întregime în România.

Această decizie a fost consacrată oficial prin Tratatul de la Trianon, semnat la 4 iunie 1920, moment care a consfințit recunoașterea internațională a frontierelor României Mari.

Un bust pentru posteritate și un discipol demn de maestrul său

Contribuția lui Emmanuel de Martonne nu a fost uitată, cel puțin în Oradea. În anul 2019, la inițiativa Direcției Județene pentru Cultură Bihor, în parcul central al orașului a fost amplasat bustul geografului francez, ca omagiu pentru cel care, prin munca sa, a influențat decisiv destinul orașului.

Opera lui de Martonne a avut ecou și prin intermediul unuia dintre cei mai străluciți discipoli ai săi: Robert Ficheux. Acesta, licențiat în istorie și geografie la Sorbona, a continuat cercetările în România, devenind un fin cunoscător al Munților Apuseni.

A vizitat peste 100 de sate la pas și a redactat o teză de doctorat despre geomorfologia zonei, întinsă pe peste 1.000 de pagini, cu numeroase hărți și fotografii.

Ficheux a scris în total 27 de volume dedicate spațiului românesc, între care lucrările „Moții” și „Românii și minoritățile etnice din Transilvania”.

A fost secretar general al Misiunii Universitare Franceze din România în anii ’30 și profesor la Universitatea din Cluj. În 1991, Academia Română i-a recunoscut meritele, acordându-i titlul de membru de onoare.

O lecție de geopolitică bazată pe știință, nu pe ambiții

Povestea lui Emmanuel de Martonne este, în fond, o lecție despre cum știința, atunci când este onestă și riguroasă, poate avea un impact profund asupra cursului istoriei.

Într-un secol marcat de naționalisme agresive, el a reușit să pledeze pentru o soluție echitabilă, bazându-se pe date, hărți, observații și principii geografice solide. Fără el, România Mare, așa cum o știm astăzi, poate că ar fi arătat cu totul altfel.

Bustul său din Oradea nu este doar o statuie, ci o amintire vie a unui moment crucial din istoria țării, în care un savant francez a ales să sprijine, cu rațiune și empatie, un popor aflat în căutarea legitimității.