Fost director de bancă dă din casă: plata anticipată a creditelor e o capcană, chiar dacă unii dezvoltatori imobiliari vă încurajează să plătiți, să vă scadă rata
Numeroși consumatori români care au de rambursat credite către bănci sunt de părere că decizia de a plăti anticipat este una înțeleaptă ce le va aduce numeroase beneficii. Desigur că fiecare persoană în parte știe cel mai bine care este strategia financiară potrivită necesităților sale, însă un fost director financiar de bancă lansează o opinie interesantă, care merită atenția celor ce au datorii de plătit sau celor ce intenționează să le achite anticipat.
Acesta vorbește despre dezavantajele plății anticipate a creditelor, nu din perspectiva în care băncile ar impune anumite condiții păguboase, ci din punct de vedere al dezechilibrului financiar la care te expui făcând un astfel de efort bănesc.
Radu Georgescu, acum economist, spune faptul că nu obișnuiește să-și achite niciodată anticipat împrumuturile bancare.
„Eu nu plătesc niciodată anticipat creditele mele. Fac acest lucru din perspectiva unui tip care a fost 4 ani director financiar la o bancă. În sistemul bancar este o expresie „Banca îți dă umbrela când este soare afară și ți-o ia când începe să plouă”
Adică primești bani când totul este OK din punct de vedere economic. Dar dacă apare o problemă economică (rămâi fără job, afacerea merge prost) nicio bancă nu îți mai dă credit”, a spus Radu Georgescu.
„Probabil ai realizat că în România a început sezonul ploios. Vei avea nevoie de umbrele (cash). Nicio persoană și nicio firmă nu pot băga mâna în foc să spună ce venituri vor avea peste un an. Nicio persoană și nicio firmă nu pot băga mâna în foc să spună de cât cash vor avea nevoie peste un an. Până acum poate era un moft să înțelegi cum funcționează economia. De acum este un lucru obligatoriu”, a adăugat Radu Georgescu.
E mai bine să ții de bani sau să plătești anticipat datoriile? Depinde!
Prin urmare, a face un efort considerabil pentru a scăpa de datorii ar putea să te destabilizeze financiar și să te lase fără resursele financiare necesare pentru a face față unor perioade economice dificile, așa cum se preconizează a fi cele din viitorul apropiat și nu numai în România. Vedem deja că instabilitatea și lipsa de predictibilitate s-a instalat la nivelul economiei mondiale, așa că e indicat să-ți calculezi cu mare atenție pașii pe care îi faci.
În mod evident, nu există o recomandare financiară universal valabilă. În timp ce, pentru unii consumatori, efortul de a-și plăti creditul anticipat poate fi unul neinspirat, pentru alții poate reprezenta o soluție inteligentă. Totul depinde de particularitățile financiare ale fiecărei persoane, de capacitatea sa de rambursare, de câștigurile pe care le are, dar și de planurile sale de viață și nivelul de trai pe care îl are.
Prin urmare, înainte de a lua o astfel de decizie financiară de impact, e foarte important să asculți cât mai multe opinii avizate și să îți analizezi foarte bine situația fiananciară proprie. Poți discuta, de asemenea, cu reprezentanții băncii tale de la care te-ai împrumutat, pentru a lua o hotărâre informată.
În final, ceea ce decizi te va impacta direct și e important să cunoști toate posibilele consecințe ale unei astfel de acțiuni.