Trauma lui Garabet Ibrăileanu care i-a declanșat cele mai mari fobii. Celebrul critic literar se ștergea cu spirt după ce dădea mâna cu cineva, steriliza batistele, clanțele și țigările

Garabet Ibrăileanu este un nume fundamental în istoria literaturii române, apreciat pentru contribuțiile sale esențiale ca scriitor, eseist, critic și istoric literar. Cu toate acestea, dincolo de prestigiul intelectual care l-a înconjurat, omul din spatele operei ascundea o personalitate marcată profund de anxietăți și fobii, cea mai puternică fiind teama obsesivă de boală. Această frică i-a dictat multe dintre comportamentele cotidiene, care au fost percepute de contemporani drept ciudate, excentrice sau chiar maladive.

Garabet Ibrăileanu a devenit ipohondru încă de la o vârstă fragedă

Încă din tinerețe, Garabet Ibrăileanu a fost descris de cei apropiați ca fiind un om retras, interiorizat, preocupat mai mult de reflecție decât de interacțiunea socială. Își petrecea cea mai mare parte a timpului în bibliotecă, dedicându-se scrisului, studiului și meditației.

Această izolare autoimpusă nu era însă doar o alegere a spiritului contemplativ, ci și o măsură de autoprotecție, întrucât Ibrăileanu trăia cu o frică paralizantă de microbi și de îmbolnăvire.

Criticul literar suferea de insomnie cronică și manifesta numeroase comportamente asociate cu ipohondria. Orice contact fizic cu o altă persoană îi provoca o anxietate accentuată.

Horoscop zilnic 6 decembrie 2025: Vești importante pentru o zodie, surprize pentru alte două

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

Nu obișnuia să dea mâna decât foarte rar, iar în puținele ocazii când acest lucru devenea inevitabil, se ștergea imediat pe mâini cu spirt.

Obiectele din casa sa erau dezinfectate regulat, clanțele erau acoperite cu pânză îmbibată în substanțe antiseptice, iar batista, țigările sau tacâmurile trebuiau sterilizate înainte de a fi folosite.

Această teamă patologică de germeni s-a manifestat în toate aspectele vieții cotidiene. La intrarea într-o casă străină, Ibrăileanu refuza să atingă clanța și cerea ca ușa să fie lăsată întredeschisă.

Dacă acest lucru nu era posibil, o deschidea cu cotul, evitând atingerea directă. Toți cei care-l frecventau știau deja de aceste rigori și se conformau, pentru a nu-i produce disconfort.

Fobiile dezvoltate în urma traumei suferite în copilărie, când tatăl său s-a îmbolnăvit de pneumonie

În spatele acestor comportamente se află o experiență profund traumatică trăită în copilărie. La vârsta de 11 ani, Garabet Ibrăileanu a fost martorul unei suferințe cumplite a tatălui său, care s-a îmbolnăvit grav de pneumonie.

Impactul emoțional al acestui episod a fost atât de puternic, încât i-a afectat iremediabil psihicul. În scrierile sale de maturitate, criticul a evocat acest episod cu sinceritate, recunoscând că de atunci a fost dominat de o frică irațională de boală și de moarte.

Unul dintre efectele acestui șoc psihologic s-a manifestat chiar în timpul școlii: Ibrăileanu povestea că, după acea întâmplare, devenise incapabil să recite lecția cu voce tare în fața clasei.

Devenea mut în fața profesorului și colegilor, un blocaj pe care l-a resimțit chiar și în liceu. Deși putea scrie fără probleme conținutul lecției pe tablă, nu era capabil să o rostească.

A încercat chiar și tratamente neconvenționale, cum ar fi băi cu muștar la picioare, dar în zadar. Această tulburare de anxietate a fost una dintre primele expresii ale unei traume care avea să-i marcheze întreaga existență.

Vezi și: Omagiu emoționant adus lui Garabet Ibrăileanu. Ce se întâmplă în locul în care a fost înmormântat marele scriitor

Precauții exagerate, gesturi ritualice și ironia conștientizării

În mod paradoxal, deși conștient de faptul că aceste măsuri nu ofereau o protecție reală, Ibrăileanu continua să le respecte cu strictețe, considerând că măcar îi aduceau un confort psihic.

Așa cum remarca într-o discuție cu o vizitatoare, pe un ton ironic, „Știu, știu, n-are niciun rost, e inutil, microbii sunt pretutindeni, în aer și liberi să se așeze pe ce vor. Sunt suverani! Dar dacă eu sunt mai liniștit cu aceste precauții, nu face să le iau?”

Această replică, relatată de scriitoarea Ștefania Velisar Teodoreanu, reflectă o trăsătură fundamentală a personalității sale: conștiința propriei obsesii, dublată de o nevoie compulsivă de control.

În fond, gesturile sale nu erau doar măsuri igienice, ci adevărate ritualuri menite să țină la distanță haosul lumii exterioare și, mai ales, frica de moarte.

În casa lui Ibrăileanu, fiecare acțiune era însoțită de un set de reguli riguroase. Soția sa, de pildă, avea grijă să-i aducă mâncarea cu cea mai mare atenție, ținând capul întors, asemenea unui chirurg, pentru a nu contamina tacâmurile sau vasele. Ibrăileanu, deși zâmbea adesea ironic în fața acestor ritualuri, nu renunța la ele.

Marele critic literar a murit la 65 de ani din cauza unor probleme de natură renală

Ironia destinului face ca toate aceste măsuri de precauție extremă să nu-l fi protejat de afecțiunile care aveau să-i aducă sfârșitul.

Garabet Ibrăileanu a murit la vârsta de 65 de ani, în urma unor probleme renale, fără a fi fost victima vreunei boli contagioase, împotriva cărora luptase cu atâta îndârjire întreaga viață.

Este remarcabil cum un om atât de lucid și rațional în scrierile sale literare și critice a trăit cu o frică atât de irațională în viața de zi cu zi. Teama sa față de boală și moarte nu a fost doar o excentricitate, ci o expresie profundă a unei suferințe psihice, născută dintr-o traumă personală și întreținută de o sensibilitate extremă.

În pofida acestor dificultăți interioare, Ibrăileanu a lăsat o moștenire intelectuală de necontestat. A fost mentorul unei întregi generații de scriitori, promotor al ideii de literatură cu valoare socială și morală, fondator al revistei „Viața Românească” și autorul unor lucrări de referință pentru critica literară românească.

Opera sa și influența asupra vieții culturale românești rămân impresionante, chiar dacă viața personală a fost marcată de suferință și izolare.

Într-un fel, personalitatea sa ne arată cum geniul nu este neapărat sinonim cu echilibrul emoțional și cum uneori, în spatele unei minți strălucite, se poate ascunde o luptă tăcută cu propriile temeri.

Garabet Ibrăileanu a fost, fără îndoială, un spirit greu de înțeles, un om al contrastelor: între rațional și irațional, între luciditate și fobie, între izolare și angajare socială. Tocmai aceste contradicții i-au conferit un caracter unic, greu de încadrat în tiparele obișnuite, dar memorabil în cultura noastră.

Vezi și: Cum l-a jignit George Călinescu pe Ion Barbu. Poetul a aruncat cu ”Istoria literaturii române” după faimosul critic literar