„Vrăjitoarele”, cu Ariana Grande, în premieră exclusivă pe SkyShowtime din iulie. Tot ceea ce știm despre musicalul verii
SkyShowtime va difuza în exclusivitate, începând din 6 iulie, producția cinematografică „Vrăjitoarele”, adaptarea unuia dintre cele mai îndrăgite musicaluri de pe Broadway, Wicked.
Filmul le are în rolurile principale pe Cynthia Erivo (Elphaba) și Ariana Grande (Glinda), ambele câștigătoare ale premiului Grammy, într-o poveste despre prietenie, identitate și destin.
Despre ce este vorba în „Vrăjitoarele”
„Vrăjitoarele” explorează trecutul necunoscut al celor două vrăjitoare din Oz, Elphaba, o tânără izolată și neînțeleasă, și Glinda, fata populară dar destul de superficială.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/05/%E2%80%9EVrajitoarele-cu-Ariana-Grande-in-premiera-exclusiva-pe-SkyShowtime-din-iulie-scaled.jpg)
Vrăjitoarele
Ele se întâlnesc la Universitatea Shiz, unde leagă o prietenie neașteptată. Totul se schimbă când cele două ajung în fața Vrăjitorului din Oz, iar căile lor se despart dramatic: Elphaba devine Vrăjitoarea cea Rea din Vest, iar Glinda, Vrăjitoarea cea Bună.
Inspirat de romanul lui Gregory Maguire și adaptat după musicalul semnat de Stephen Schwartz (muzică și versuri) și Winnie Holzman (scenariu), filmul este regizat de Jon M. Chu, cunoscut pentru Crazy Rich Asians și In the Heights.
Producția aduce pe ecrane o atmosferă vizuală spectaculoasă și o coloană sonoră emblematică, reinterpretată pentru noua generație.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/05/%E2%80%9EVrajitoarele-cu-Ariana-Grande-in-premiera-exclusiva-pe-SkyShowtime-din-iulie-2-1-scaled.jpg)
Wicked / Vrăjitoarele
Din distribuție mai fac parte Michelle Yeoh (laureată cu Oscar pentru Everything Everywhere All at Once), Jonathan Bailey (Bridgerton), Ethan Slater, Marissa Bode, Peter Dinklage (Game of Thrones) și Jeff Goldblum (Jurassic Park).
Considerat deja unul dintre evenimentele cinematografice al anului, „Vrăjitoarele” promite să capteze publicul cu o poveste emoționantă, teme universale și o punere în scenă de excepție.
SkyShowtime aduce filmul în exclusivitate în România începând cu 6 iulie.
Despre SkyShowtime
SkyShowtime este cel mai nou serviciu de streaming din Europa. O asociere a Comcast și Paramount Global, SkyShowtime reunește cele mai bune programe de divertisment de la Hollywood și locale.
Începând cu filme și seriale originale de la brandurile emblematice Universal Pictures, Paramount Pictures, Nickelodeon, DreamWorks Animation, Paramount+, SHOWTIME, Sky Studios și Peacock, până la seriale SkyShowtime Originals, SkyShowtime este noua casă a divertismentului premium din Europa.
Lansat în 2023 pe toate piețele în care este prezent, SkyShowtime este disponibil în Albania, Andorra, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cehia, Croația, Danemarca, Finlanda, Kosovo, Macedonia de Nord, Muntenegru, Norvegia, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia și Ungaria.
Serviciul este disponibil prin intermediul unor furnizori de televiziune selectați în anumite piețe, dar și pe dispozitivele Apple iOS, tvOS, Android, Android TV, Google Chromecast, televizoare LG, televizoare