Urmatorul iPhone va avea display-uri Sharp
Data de lansare a urmatorului iPhone, care se zvoneste ca ar fi stabilita pentru 12 septembrie nu pare sa fie prea „fantastica”. Compania japoneza Sharp tocmai a confirmat faptul ca luna aceasta va livra o comanda de display-uri pentru urmatorul iPhone, care abia acum pare sa intre in productie.
Avand in vedere ca fabricile celor de la Foxconn sunt imense, iar Apple este unul dintre cei mai importanti clienti ai companiei din Shenzen, este foarte posibil ca in 30 de zile sa existe destule unitati de iPhone „5” asamblate, incat sa poata fi livrate la jumatatea lui septembrie. Din pacate insa nu avem si detalii concrete despre noul telefon, intrucat cei de la Sharp nu au confirmat dimensiunile sale. De fapt toata aceasta poveste a pornit de la raportul de profit al companiei, unde s-a strecurat si aceasta informatie pentru a mai ridica probabil pretul actiunilor.
Desigur, Sharp nu este singura companie care produce display-uri pentru iPhone, cei de la LG fiind de asemenea implicati in acest proces. Conform ultimelor zvonuri, noile display-uri din urmatorul iPhone vor fi mai subtiri, avand integrata tehnologia tactila in panou.