Mânăstirea Pasărea, 200 de ani între legendă și realitate: Starețul, pasărea călătoare, stejarul bătrân și dezlegarea cununiilor fetelor tinere

La doar 20 de kilometri de agitația Capitalei, dincolo de Balta Pasărea și pădurea Pustnicu, se ascunde, într-un peisaj care îmbină sacralitatea cu liniștea naturii, Mânăstirea Pasărea. Un loc unde istoria se împletește cu legenda și unde timpul pare că și-a încetinit curgerea pentru a păstra intacte poveștile și credința. Poate părea un simplu așezământ monahal, dar cei care îi trec pragul simt că pășesc într-un loc special, protejat parcă de o putere nevăzută.

Legenda înaripatei care a ales locul de ctitorie al schitului

Întemeiată în 1813, mânăstirea are o poveste de început demnă de basmele cu sfinți și păsări călăuzitoare. Legenda spune că trei călugărițe de la Mănăstirea Cernica i-au cerut starețului Timotei să le construiască un mic schit în pădurile Codrilor Vlăsiei.

Însoțit de ele, arhimandritul a pornit prin pădure, căutând locul potrivit, ghidat de o pasăre care ciripea într-un mod neobișnuit. Pasărea zbura din ram în ram, până ce s-a oprit lângă un stejar bătrân, la baza căruia se afla un mușuroi de furnici.

Acolo, Timotei a înfipt toiagul în pământ și a rostit cuvintele ce aveau să consacre acel loc: „Aici să fie altarul bisericii. Iar voi să vă înmulțiți ca furnicile acestea”.

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

Horoscop 5 decembrie 2025. O zodie primește o nouă șansă, norocul e de partea ei

În acel colț de lume s-a ridicat Mânăstirea Pasărea, numită astfel după pasărea misterioasă care a condus căutarea. Lemnul folosit pentru construcție a provenit dintr-o veche biserică din București, demolată, cu hramul Sfântului Nicolae, dar și din pădurile din împrejurimi.

De la început, mănăstirea a fost un spațiu încărcat de sfințenie, dar și un refugiu al celor ce căutau liniște, pace și ajutor divin.

Vezi și: A tradus Biblia în limba română și a renunțat la călugărie după ce s-a îndrăgostit la o mânăstire. Povestea lui Gala Galaction, cel mai bun prieten al lui Tudor Arghezi

Mânăstirea Pasărea a fost jefuită, prăbușită și reconstruită de-a lungul secolelor

De-a lungul celor peste 200 de ani de existență, Mănăstirea Pasărea a trecut prin numeroase momente de cumpănă, dar și de renaștere.

Primul mare necaz a venit în 1821, în timpul revoluției lui Tudor Vladimirescu, când turcii cantonați la Mănăstirea Pantelimon au devastat lăcașul, silind maicile să se refugieze la Mănăstirea Snagov. După acest episod, viața monahală a fost reluată, iar mănăstirea a fost reconstruită și consolidată.

Un nou episod dureros s-a petrecut la 11 ianuarie 1838, când un cutremur devastator a distrus biserica și o parte dintre clădirile anexe.

Însă voința celor ce păstoreau locul nu a cedat. Cu ajutorul arhimandritului Calinic de la Cernica și sub îngrijirea maicii Domnica, noua biserică a fost ridicată din temelii. În 1847, la 2 noiembrie, noul locaș de cult a fost inaugurat, semn al credinței neclintite și al rezistenței în fața vitregiilor vremii.

Vizita domnitorului Carol I la Manastirea Pasarea, tablou de Amedeo Preziosi. Foto Wikimedia

Mihail Sadoveanu, Ion Marin Sadoveanu și Victor Eftimiu au găsit refugiu aici

Însă greutățile nu s-au oprit aici. În timpul ocupației germane din Primul Război Mondial, maicile au fost din nou victimele istoriei. Mănăstirea a fost jefuită de alimente, furaje și chiar de două clopote de bronz, în greutate totală de peste o tonă.

Chiar și în aceste condiții grele, viața monahală nu a fost abandonată. Al Doilea Război Mondial a adus o altă dimensiune a existenței mănăstirii: cea de refugiu pentru mari personalități ale vremii.

Figuri marcante precum Mihail Sadoveanu, Ion Marin Sadoveanu, Victor Eftimiu sau chiar Patriarhul Nicodim au găsit aici liniște și protecție în vremuri tulburi. Astfel, Mănăstirea Pasărea și-a câștigat locul nu doar în istoria religioasă, ci și în cea culturală a României.

Vezi și: Mănăstirea Vorona, bijuteria ascunsă a nordului Moldovei

Mii de tinere vin să se roage la slujba de joi seară pentru dezlegarea cununiilor și a blestemelor

Astăzi, Mănăstirea Pasărea este mult mai mult decât un monument istoric – este un loc viu, unde credința se manifestă zilnic prin rugăciune, slujbe și nădejde.

O comoară de mare preț este racla cu părticele din moaștele Sfântului Pantelimon, ale Sfântului Mucenic Mina și ale Sfântului Mercurie, la care credincioșii vin cu evlavie, cerând ajutor și vindecare.

Unic în peisajul religios al României este obiceiul slujbei de joi noaptea. Spre deosebire de majoritatea lăcașurilor sfinte unde ziua de duminică are cea mai mare importanță liturgică, la Mănăstirea Pasărea, ziua de joi capătă o încărcătură aparte.

În fiecare joi, la ora 22:00, începe o slujbă specială, considerată de mulți credincioși o adevărată lucrare de dezlegare a cununiilor, a blestemelor și a suferințelor grele. Sute de oameni participă la această slujbă, unii venind de la mari distanțe, cu speranța în suflet că rugăciunile lor vor fi ascultate.

Slujba de joi a devenit, în timp, un adevărat fenomen spiritual. Se spune că aici au fost vindecate boli fără leac, că relații destrămate s-au refăcut, că oameni disperați și-au regăsit pacea.

Este, poate, expresia cea mai puternică a faptului că, dincolo de ziduri și icoane, credința rămâne cea mai profundă formă de vindecare și mântuire.

Vezi și: Comoara ascunsă de la Mănăstirea Baia de Aramă, râvnită de preot și de tot satul: tezaurul lui Brâncoveanu, febra căutătorilor de aur

Muzeul îți oferă o vizită în timp, printre istorie, liniște și rugăciune

Chiar și în zilele în care nu se oficiază slujbe, Mănăstirea Pasărea își întâmpină vizitatorii cu aceeași pace desăvârșită. Este un loc unde timpul pare să se dilate, oferind prilejul unei reconectări cu sinele și cu divinul.

În incinta mănăstirii a fost amenajat un mic muzeu, unde sunt expuse obiecte de cult, icoane vechi, dar și documente care atestă lunga istorie a lăcașului. Este o ocazie unică de a călători în timp și de a înțelege rolul spiritual și cultural al acestui colț sacru din inima Munteniei.

Mai mult decât un simplu edificiu religios, Mănăstirea Pasărea este o mărturie vie a credinței care învinge vremurile, un simbol al renașterii și al speranței.

Fie că vii pentru rugăciune, pentru slujba de joi noaptea sau pur și simplu pentru a te bucura de liniștea locului, vei pleca de aici alt om, mai împăcat, mai curat sufletește, mai aproape de ceea ce contează cu adevărat.

Legenda cu pasărea care a condus pașii celor patru spre locul de întemeiere a mănăstirii pare să continue și azi, într-o altă formă. Căci oamenii care vin aici, din toate colțurile țării, nu ajung întâmplător.

Ajung conduși de speranță, de rugăciune sau de o suferință care caută alinare. Iar mănăstirea le oferă, ca odinioară, un loc de popas – între cer și pământ, între legendă și realitate, acolo unde chiar și păsările simt nevoia să se oprească.