I-au aruncat mama în închisoare, au exilat-o din țară și a fost bătută la ordinele lui Nicolae Ceaușescu. Drama criticului literar Monica Lovinescu

Pe 20 aprilie 2025 s-au împlinit 17 ani de la dispariția celebrei Monica Lovinescu, critic literar, ziarist, crainic radio și cea mai importantă voce feminină a exilului românesc. Singurul copil al regretatului critic literar Eugen Lovinescu a dus o viață grea, militând pentru lupta anticomunistă și pentru dreptul la libertate și egalitate.

O copilărie în mijlocul elitei culturale românești

Monica Lovinescu s-a născut la 19 noiembrie 1923 în București, într-o familie cu rădăcini adânci în cultura română. Tatăl ei, Eugen Lovinescu, a fost un reputat critic literar, iar mama, Ecaterina Bălăcioiu, o profesoară cu o vastă cultură generală.

Încă din primii ani de viață, Monica a fost înconjurată de scriitori, critici și intelectuali. Printre verii săi se numărau nume sonore: prozatorul Anton Holban, dramaturgul Horia Lovinescu și ezoteristul Vasile Lovinescu.

Talentul său literar s-a manifestat precoce. La vârsta de doar opt ani a debutat cu basmul „Romanul păpușilor” în revista „Dimineața copiilor”, urmat de alte texte publicate în aceeași publicație, precum și sub pseudonimul Ioana Tăutu în revista „Vremea”.

Horoscop zilnic 6 decembrie 2025: Vești importante pentru o zodie, surprize pentru alte două

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

Studiile le-a urmat la Liceul „Notre Dame de Sion”, pe care l-a absolvit în 1942, iar ulterior a obținut licența în Litere la Universitatea din București în 1946. În acea perioadă a fost asistenta scriitorului Camil Petrescu, în cadrul seminarului de teatru pe care acesta îl coordona.

Exilul, o alegere forțată de regimul comunist

Anul 1947 a fost unul de cotitură. Odată cu instalarea regimului comunist, Monica Lovinescu a părăsit România pentru a studia în Franța, grație unei burse oferite de statul francez. Curând, în 1948, a solicitat azil politic, conștientă că revenirea în țară ar însemna o condamnare sigură la tăcere sau, mai grav, la represiuni severe.

Departe de țară, Monica Lovinescu nu a renunțat niciun moment la lupta pentru libertatea cuvântului și apărarea valorilor culturii române. A publicat articole în reviste franceze și românești din exil, a susținut ideea unui spațiu cultural liber, neatins de cenzura ideologică.

A tradus literatură română în limba franceză, folosind pseudonime precum Monique Saint-Côme sau Claude Pascal, aducând în atenția publicului francez opere semnificative, cum ar fi romanul „A douăzeci și cincea oră” al lui Constantin Virgil Gheorghiu.

Vocea libertății la Radio Europa Liberă

Între anii 1951 și 1974, Monica Lovinescu a fost colaboratoare constantă a emisiunilor în limba română ale Radiodifuziunii Franceze și ale secției pentru Europa de Est. Cu toate acestea, cea mai cunoscută activitate a sa rămâne colaborarea cu postul Radio Europa Liberă.

Aici, Monica Lovinescu a devenit o voce emblematică a rezistenței intelectuale românești împotriva comunismului.

Emisiuni precum „Teze și antiteze” sau cronicile literare prezentate de ea au avut un impact major asupra conștiinței culturale a românilor din țară, oferindu-le acces la literatură și gândire liberă.

Această activitate nu a rămas fără urmări. Securitatea română, deranjată de popularitatea și influența Monicăi Lovinescu, a orchestrat în 1977 un atac asupra sa.

Cu doar o zi înainte ca disidentul Paul Goma să sosească la Paris, Monica a fost agresată în curtea casei de doi agenți palestinieni trimiși de regimul Ceaușescu.

A ajuns în stare gravă la spital, însă, în doar cinci zile, s-a ridicat din pat pentru a participa la o conferință de presă și a denunța public agresiunea. Gestul său a fost nu doar o dovadă de curaj personal, ci și o formă de luptă împotriva mașinăriei represive.

Monica Lovinescu, critic literar, ziarist si crainic la Radio Europa Libera. Foto arhivă

Mama ei a murit în temnițele comuniste pentru a-și salva fiica

Unul dintre cele mai marcante episoade din viața Monicăi Lovinescu a fost soarta tragică a mamei sale, Ecaterina Bălăcioiu. Pentru a o forța pe fiica sa să renunțe la activitatea de la Radio Europa Liberă, autoritățile comuniste din România au arestat-o pe Ecaterina și au închis-o în condiții grele.

A murit în detenție, fără ca Monica să poată interveni sau măcar să își ia rămas-bun. Această pierdere a rămas o rană deschisă, devenind un simbol al sacrificiului și al rezistenței morale.

Monica și-a onorat mama prin luptă continuă, dar și prin demnitate. Nu a cedat niciodată șantajului emoțional sau presiunilor politice. Dimpotrivă, și-a intensificat activitatea, devenind una dintre cele mai respectate voci ale disidenței românești din diaspora.

Povestea de iubire cu Virgil Ierunca, partenerul ei de viață și sufletul său pereche

În plan personal, Monica Lovinescu a fost căsătorită cu poetul, eseistul și jurnalistul Virgil Ierunca. Cei doi au format un cuplu exemplar de intelectuali angajați, uniți nu doar de iubire, ci și de o misiune comună: apărarea valorilor umaniste, a libertății și demnității.

Casa lor din Paris a devenit un veritabil centru al exilului românesc, frecventată de scriitori, jurnaliști și disidenți care căutau un refugiu sau o voce care să-i sprijine.

Prin intermediul emisiunilor lor la Radio Europa Liberă și prin promovarea în presa occidentală a cauzei dizidenților români, Monica Lovinescu și Virgil Ierunca au reușit, în mod concret, să salveze vieți, să amelioreze tratamentele aplicate de autoritățile de la București opozanților regimului și să mențină vie ideea de libertate în conștiința colectivă.

Și-a dedicat viața adevărului și dreptății

Monica Lovinescu a decedat la 20 aprilie 2008, la vârsta de 85 de ani, în apropiere de Paris. Urna cu cenușa sa, alături de cea a lui Virgil Ierunca, a fost adusă în România și depusă în cripta familiei din cimitirul Grădini, Fălticeni – orașul natal al tatălui său.

Casa din Paris a fost donată statului român, cu destinația expresă de a deveni un loc de studiu și cercetare pentru bursieri și intelectuali români, un gest simbolic care exprimă și postum angajamentul său față de cultura română.

Pentru întreaga sa activitate, Monica Lovinescu a fost decorată cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler în 1999, iar post-mortem, în 2008, în grad de Mare Ofițer.

A fost, de asemenea, distinsă cu Diploma de Onoare a Academiei Româno-Americane de Științe și Arte (1987). În 2023, România a celebrat Centenarul nașterii sale.

Cuvinte care au devenit ziduri de apărare

Despre profesionalismul și mărețea Monicăi Lovinescu scria, acum ceva timp, criticul Ioana Pârvulescu:

„Monica Lovinescu a fost dintre oamenii privilegiați care au putut ajuta și ale căror cuvinte se transformă în fapte. A ocrotit, a vegheat, a ridicat zid de cuvinte în jurul celor care protestau. Dacă n-aș ști că se temea de vorbe mari, aș spune că a fost, în felul ei, o eroină”.

Prin activitatea sa publicistică, literară și morală, Monica Lovinescu a devenit o figură emblematică a rezistenței culturale românești.

Arhivele Naționale ale României păstrează astăzi Colecția Lovinescu-Ierunca, oferită de istoricul Mihnea Berindei, care conține documente valoroase, inclusiv manuscrisele emisiunilor sale de la Europa Liberă.

 „O viață nu e o biografie, ci o suprapunere de clișee biografice… Nu se poate să te povestești fără a pune în chestiune certitudinea acestei povestiri”, scris Monica Lovinescu în „Jurnal esențial”, notează Adevărul.

Dar, în ciuda evanescenței amintirilor, viața ei rămâne o poveste a curajului, a sacrificiului și a demnității în fața răului. O poveste ce merită spusă, cunoscută și, mai ales, păstrată în conștiința noastră colectivă.