17 apr. 2025 | 16:58

CTP, despre portretizarea lui Iisus în biserici: „În profunzimea ideii de Iisus stă o femeie”

Social
Share
CTP, despre portretizarea lui Iisus în biserici:

Cristian Tudor Popescu a publicat pe Facebook, în Săptămâna Mare, un text profund și controversat în care reflectează asupra modului în care este reprezentat Iisus în arta religioasă, dar și asupra esenței sacrificiului și iubirii. Jurnalistul susține că, dincolo de imaginea tradițională, „în profunzimea ideii de Iisus stă o femeie”.

„Ceva m-a neliniștit mereu în reprezentările lui Iisus”

„Sexul lui Iisus” este punctul de plecare al textului publicat de CTP. Acesta remarcă faptul că în picturi și sculpturi, Mântuitorul este redat cu trăsături delicate, cu păr lung și umeri înguști, cu o fizionomie care trădează o feminitate subtilă, nicidecum un aspect masculin puternic.

„Dintotdeauna ceva m-a neliniștit în reprezentările lui Iisus. Un desen ascuns pulsează în spatele imaginii, ca și cum subconștientul l-ar împinge pe artist să nu se supună, fără să-l poată însă smulge literei biblice.”

Popescu compară sacrificiul lui Iisus cu cel al altor personaje istorice și tragice, care au murit cu convingerea că fapta lor va fi recunoscută și prețuită în veacuri. „Thymos-ul”, adică dorința de glorie și recunoaștere, le-a însoțit jertfa. Dar în cazul lui Iisus, spune el, jertfa a fost cu adevărat lipsită de această sete de faimă.

„A te sacrifica înseamnă a iubi o ființă, nu o idee”

Cristian Tudor Popescu face o paralelă cu personajul Bess din filmul Breaking the Waves, care face sacrificii inimaginabile pentru a-și salva soțul. Acesta afirmă că dragostea autentică nu se îndreaptă spre o idee sau spre o cauză abstractă, ci spre o ființă vie, reală.

„Vorbiți de cuvântul Domnului. Nu înțeleg cum poți iubi un cuvânt. Eu cred că nu poți iubi cu adevărat decât o ființă omenească”, spune personajul Bess. CTP susține această idee și afirmă: „Dacă fiecare ființă omenească ar iubi cu adevărat o altă ființă omenească, omenirea ar fi salvată.”

Doar o femeie poate face sacrificiul absolut

Jurnalistul ajunge la concluzia că doar o femeie ar putea face un sacrificiu total, autentic, fără mândrie și fără a căuta glorificare. Bărbații, în schimb, își leagă jertfa de „thymos” – mândrie, recunoaștere, idei nobile.

„De o astfel de dragoste, de un astfel de sacrificiu, cu totul desprins de thymos, poate fi capabilă doar o femeie, nu un bărbat.”

„În profunzimea ideii de Iisus stă o femeie”

În final, CTP aduce în discuție imaginea clasică a lui Iisus crucificat, întrebându-se de ce este acoperit cu o bucată de pânză.

El consideră că această reprezentare ascunde o teamă profundă a artiștilor de a-l înfățișa pe Iisus în toată vulnerabilitatea sa – o vulnerabilitate care sugerează o esență feminină.

„În fața Tatălui, Fiul Omului nu se poate înfățișa decât așa cum a fost creat. […] A simți că în profunzimea ideii de Iisus stă o femeie, nu un bărbat.”