Ce nu ai voie să montezi pe balcon sau fațadă. Schimbările ilegale care îți pot aduce amendă
Balconul este, pentru mulți dintre noi, un colț de relaxare, un spațiu verde improvizat sau, pur și simplu, o extensie a casei. Totuși, deși pare că e „terenul” nostru, nu avem libertate totală atunci când vine vorba de modificări sau montări. Fațada și balconul sunt părți comune într-o clădire de apartamente, iar orice intervenție neautorizată poate duce la amenzi mari și reclamații din partea vecinilor.
Aparate de aer condiționat montate fără autorizație
Deși sunt esențiale în sezonul cald, unitățile externe ale aparatelor de aer condiționat nu pot fi instalate oriunde. Dacă le montezi pe fațadă sau balcon fără acordul asociației de proprietari și fără aviz de la primărie (în unele cazuri), poți avea surprize neplăcute. În plus, zgomotul produs poate deveni un subiect delicat între vecini.
Sisteme de închidere a balconului improvizate
Orice structură care schimbă aspectul exterior al clădirii – fie că e vorba de termopan, policarbonat sau alte soluții de închidere – necesită autorizație. În unele orașe, autoritățile locale au reguli clare privind tipul de materiale, culoarea profilelor și modul de instalare, pentru a păstra un aspect unitar al blocului.
Antene satelit și panouri solare
Poziționarea acestor echipamente pe fațadă sau balcon implică atât aspecte estetice, cât și tehnice. Montarea lor fără permisiune poate dăuna izolației termice, poate încălca normele de siguranță și, evident, poate atrage sancțiuni.
Decorațiuni voluminoase sau reclame
Baloanele de Crăciun sau steagurile de dimensiuni mari pot părea inofensive, dar dacă sunt fixate incorect și pun în pericol trecătorii sau alterează imaginea blocului, pot deveni o problemă. În plus, montarea unui banner, a unei firme luminoase sau a oricărui element publicitar pe fațadă este strict reglementată.
Amenzi mari pentru cei care își închid balconul fără autorizație
Transformarea balconului într-un spațiu închis poate părea o idee practică, mai ales pentru cei care locuiesc la bloc și vor să câștige câțiva metri pătrați în plus. Însă această modificare nu se poate face oricum. Fără documentele legale necesare, consecințele pot fi serioase.
Orice locatar care decide să închidă balconul fără autorizație emisă de primărie și fără acordul asociației de proprietari riscă să fie sancționat drastic. Amenzile sunt consistente, iar în unele cazuri, dacă se consideră că s-au adus modificări ilegale majore unei clădiri, legea prevede chiar pedepse privative de libertate – între 3 luni și un an.
Ce spune Legea nr. 50/1991
Potrivit prevederilor Legii nr. 50/1991, orice intervenție asupra unei construcții – inclusiv asupra unui apartament – trebuie să respecte un cadru legal clar. În special, atunci când lucrările aduc modificări fațadei sau pot afecta structura de rezistență a clădirii, autorizația de construire devine obligatorie.
Această reglementare vizează și cazurile frecvente în care balcoanele sunt închise fără aprobările necesare. Cei care trec peste acest pas legal se pot trezi cu amenzi usturătoare, cuprinse între 1.000 și 100.000 de lei. Iar în situațiile mai grave, în care autoritățile constată că lucrările au fost executate complet în afara legii, se poate ajunge chiar la pedepse penale, inclusiv închisoare.