Tragedia primilor regi ai României. Singurul copil al lui Carol I și al Elisabetei, principesa Maria, a fost răpusă de boală la doar 3 ani

9 aprilie 1874 pare să fie ziua în care bucuria, lumina, fericirea și speranța au părăsit, pentru totdeauna, sufletul Regelui Carol I și al Reginei Elisabeta ai României, atunci când singurul lor copil, micuța principesă Maria, își dădea ultima suflare cu doar câteva luni înainte de a împlini patru anișori. O boală cumplită a smuls-o de lângă părinții care o priveau și o iubeau ca pe lumina ochilor lor.

O prințesă născută sub semnul speranței

Într-o perioadă marcată de prefaceri politice și sociale, începutul domniei lui Carol I în Principatele Unite aducea speranță pentru viitorul unei țări aflate în plin proces de modernizare.

Când, pe 27 august/8 septembrie 1870, la București, se năștea primul și singurul copil al cuplului domnitor, Principesa Maria, întreaga țară primea vestea cu bucurie.

Era prima prințesă născută într-o familie domnitoare de origine străină, dar care alesese să-și asume destinul unei națiuni în formare.

Horoscop zilnic 6 decembrie 2025: Vești importante pentru o zodie, surprize pentru alte două

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

Maria von Hohenzollern-Sigmaringen, așa cum era cunoscută în documentele oficiale, era un simbol al continuității și al consolidării dinastiei.

Era fiica principelui Carol de Hohenzollern, devenit domnitorul Carol I al României, și a prințesei germane Elisabeth Pauline Ottilie Luise de Wied, o figură delicată, pasionată de literatură, artă și muzică.

Venirea pe lume a micuței principese a reprezentat o rază de speranță pentru continuitatea familiei regale, Regina Elisabeta pierzând 18 sarcini de-a lungul anilor. Micuța Maria avea, astfel, un destin care părea predestinat unei vieți nobile și influente. Însă, istoria avea să se scrie altfel.

„Acest copil fermecător este toată bucuria mea!”

Principesa Maria, alintată cu afecțiune Itty de către părinții săi (prescurtare de la englezescul little), a fost considerată un copil precoce din punct de vedere intelectual. Regina Elisabeta, extrem de apropiată de fiica sa, îi descria caracterul într-o scrisoare adresată mamei sale:

„Este un copil atât de înţelept şi răbdător! Acest copil fermecător este toată bucuria mea.”

Fetița era sensibilă, empatică, curioasă și extrem de atașată de părinții săi. Se spunea că ori de câte ori săruta pe cineva, adăuga inocent: „Vreau ca toată lumea să fie fericită.”

În anul 1873, micuța Maria a însoțit familia regală într-o călătorie în Germania, unde a fost prezentată rudelor princiare. Copilul i-a cucerit pe toți cu spontaneitatea și farmecul ei.

Dar, cu toate privilegiile și confortul vieții princiare, Maria suferea de dor de casă și își dorea mereu să se întoarcă la București, unde se simțea cel mai în siguranță.

Viața micuței principese părea să se desfășoare sub semnul armoniei. Era botezată în ritul ortodox, chiar de către Mitropolitul Calinic Miclescu, un gest simbolic care demonstra intenția cuplului domnitor de a se integra în cultura și spiritualitatea românească. Însă destinul avea pregătită o încercare cumplită pentru Carol și Elisabeta.

Vezi și: A pierdut 18 sarcini, a fondat zeci de spitale și l-a protejat pe Eminescu. Regina Elisabeta a României, ”mama răniților”, poeta Carmen Sylva

Scarlatina a doborât-o pe micuța prințesă la doar patru anișori

În primăvara anului 1874, o epidemie de scarlatină lovea Capitala. În pofida tuturor precauțiilor, micuța Maria s-a îmbolnăvit. Medicii vremii au făcut tot ce le-a stat în putință, dar medicina era încă neputincioasă în fața multor boli contagioase.

În data de 9 aprilie 1874, la Castelul Peleș din Sinaia, principesa Maria s-a stins din viață, fără să împlinească vârsta de 4 ani, lăsând un gol imposibil de umplut în inimile părinților săi.

Moartea copilei a căzut ca un trăsnet asupra cuplului domnitor. Era nu doar o pierdere personală sfâșietoare, ci și o lovitură simbolică adusă speranțelor de stabilitate dinastică.

Trupul micuței Maria a fost înmormântat în grădina Palatului Cotroceni, în cadrul primelor funeralii regale din istoria României. Pe crucea sa a fost înscris un vers din Evanghelia după Luca: „Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme!”, o tentativă de consolare pentru o durere imposibil de exprimat.

Regele Carol I nota în jurnalul său, copleșit de durere:

„Religiunea copilului nostru şi limba pe care a vorbit-o au primit pentru noi o nouă sfinţire, căci fiecare cuvânt românesc ne va aminti, de acum înainte, drăgălaşul sunet al dulcelui glas pe care n-o să-l mai auzim niciodată pe lumea aceasta.”

Pentru Regina Elisabeta, pierderea unicului copil a fost o rană care nu s-a vindecat niciodată. Ani mai târziu, avea să mărturisească: „Copilul meu este singurul meu poem frumos.”

Carol I și Elisabeta ai României, alături de fiica lor, principesa Maria. Fotografie de epocă

Durerea transformată în creație și dăruire

Tragedia personală a celor doi suverani nu le-a afectat angajamentul față de țară. La mai puțin de un an de la moartea Mariei, Carol I și Elisabeta puneau piatra de temelie a Castelului Peleș, un simbol al modernizării și rafinamentului cultural. Poate că acest gest a fost și o încercare de a reconstrui o lume în care durerea să fie sublimată prin frumusețe și artă.

Regina Elisabeta, în mod special, și-a canalizat suferința prin creație. Cunoscând limbi străine și pasionată de literatură încă din copilărie, a început să scrie poezii, pe care le-a publicat inițial sub pseudonimul E. Wedi.

În 1880, a adoptat numele literar Carmen Sylva, inspirat de pădurile din orașul său natal, Neuwied. Sub acest pseudonim, a publicat poezii, romane, povești, povestiri și texte dramatice, unele în colaborare cu scriitoarea Mite Kremnitz.

Prin intermediul artei, Elisabeta a devenit un simbol al reginei cultivate și implicate. Nu s-a limitat la literatură, ci a susținut artiști, s-a implicat activ în caritate, a promovat industria textilă românească și a militat pentru educația femeilor.

Poate că toate aceste eforturi nu au fost doar manifestări ale unei vocații umanitare, ci și expresia dorinței de a umple golul lăsat de dispariția fiicei sale.

Vezi și: “Totul pentru țară, nimic pentru mine”: Regele care a pus România pe harta modernă a Europei și în ultima sa zi, Carol I

Alegerea nepotului Ferdinand ca moștenitor al coroanei

Moartea principesei Maria a însemnat nu doar sfârșitul unei speranțe personale, ci și începutul unei realități politice dificile pentru monarhia română. Neavând alți copii, Carol I nu avea moștenitor direct.

În cele din urmă, succesiunea avea să fie rezolvată prin aducerea în țară a nepotului său, Ferdinand de Hohenzollern, care avea să devină Regele Ferdinand I al României.

Totuși, lipsa unui copil născut pe pământ românesc, crescut în sânul familiei regale, a fost mereu o durere tăcută pentru Carol și Elisabeta. Deși au continuat să își îndeplinească cu rigurozitate îndatoririle de suverani, iubirea pierdută pentru Maria a rămas un fir nevăzut în toate acțiunile lor.

Principesa Maria nu a domnit, nu a semnat tratate, nu a participat la mari ceremonii. Și totuși, memoria ei a devenit parte din identitatea profund umană a unei monarhii aflate la început de drum. Micuța prințesă, cu glasul ei blând și cuvântul „fericire” pe buze, a lăsat în urma sa o poveste tulburătoare care încă emoționează și astăzi.

Drama primului rege al României și a soției sale a fost scrisă cu lacrimi și suspine în cartea istoriei poporului român. Povestea Mariei, copilul-regal cu destin curmat prematur, rămâne mărturia fragilității vieții și a forței cu care iubirea se transformă în poezie, artă și dăruire.