15 mart. 2025 | 14:48

Noi taxe și impozite în 2025? Declarații oficiale de la șeful Finanțelor, ce se întâmplă cu politica fiscală pentru oamenii de rând și firme

BANI ȘI CURS VALUTAR
Share
Noi taxe și impozite în 2025? Declarații oficiale de la șeful Finanțelor, ce se întâmplă cu politica fiscală pentru oamenii de rând și firme

Vom fi nevoiți să plătim taxe și impozite noi anul acesta? – este o întrebare pe care o regăsim pe buzele multor contribuabili, fie persoane fizice sau juridice. În acest context, ministrul Finanțelor vine să liniștească apele și promite românilor stabilitate fiscală.

2025 nu ne va aduce taxe noi 

Cu alte cuvinte, ne spune Tánczos Barna, în 2025 nu sunt planificate noi taxe și impozite.

„România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an.

Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu și nu vizează prezentarea unui document în luna aprilie care să conțină creșteri sau modificări de taxe și impozite. Ne-am angajat să restabilim echilibrul bugetar într-un ritm sustenabil, fără măsuri drastice, păstrând în același timp un nivel ridicat al investițiilor”, a spus oficialul.

De asemenea, a mai precizat el, „Ministerul Finanțelor lucrează la finalizarea normelor de aplicare a taxei pe construcțiile speciale, un proces în care am avut consultări cu toate sectoarele vizate de această taxă, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2025. Vom prezenta normele de aplicare până la sfârșitul lunii martie, asigurând transparență și claritate în aplicarea acestora”.

Situația bugetului public rămâne delicată

Deși avem promisiuni de stabilitate fiscală, nu putem să nu facem o trecere în revistă a celei mai mari probleme care încă afectează economia românească – deficitul bugetar.

Conform cifrelor de la Ministerul Finanțelor, încă din prima lună a acestui an, România a reușit performanța negativă de a se adânci și mai mult în deficit. Astfel, execuția bugetului general consolidat pe luna ianuarie 2025 s-a încheiat cu un deficit de 11,01 miliarde de lei – echivalentul a peste 2,2 miliarde de euro -, respectiv 0,58% din PIB, față de deficitul de 7,89 miliarde de lei, respectiv 0,45% din PIB aferent lunii ianuarie 2024.

Veniturile totale au însumat 46,75 miliarde de lei în ianuarie 2025, în timp ce cheltuielile bugetului general consolidat au totalizat 57,76 miliarde. Din nefericire, avem o scădere a veniturilor și o creștere a cheltuielilor publice.

Așadar, 2025 nu aduce noi taxe și impozite, cel puțin conform declarațiilor oficiale. Este o veste bună pentru contribuabili, dar și un angajament care trebuie urmărit cu atenție. Stabilitatea fiscală promisă de guvern poate oferi un respiro atât pentru firme, cât și pentru oamenii de rând, însă rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile în lunile următoare. Până atunci, mediul de afaceri și cetățenii rămân vigilenți, știind că, în economie, surprizele nu sunt niciodată excluse, mai ales că problema deficitului bugetar persistă.