De se ce strâmbă pisicile după ce miros ceva? Specialiștii au descifrat reacția adorabilă a felinelor
Atunci când o pisică miroase ceva, uneori afișează o expresie facială ciudată, ca și cum ar fi șocată de miros. Această reacție, cunoscută drept „stink face”, poate părea amuzantă pentru oameni, dar pentru pisici reprezintă o metodă serioasă de a aduna informații chimice despre mediul înconjurător.
Cum funcționează „al doilea simț al mirosului”
Contrar aparențelor, această grimasă nu indică faptul că pisica a detectat un miros neplăcut. De fapt, ea analizează semnale chimice invizibile, numite feromoni, pe care animalele – atât cele domestice, cât și cele sălbatice – le folosesc pentru a comunica între ele.
Pentru a detecta acești feromoni, pisicile se bazează pe un organ senzorial special situat în cerul gurii, numit organul vomeronazal sau „organul lui Jacobson”. Acesta este diferit de sistemul olfactiv obișnuit, care detectează doar mirosurile obișnuite, dar nu și feromonii.
Atunci când o pisică percepe feromoni, adoptă o postură specifică: deschide ușor gura, retrage buza superioară și pare să facă anumite grimase. Acest comportament poartă denumirea de răspuns Flehmen și permite moleculelor de feromoni să ajungă mai ușor la organul vomeronazal, facilitând astfel interpretarea semnalelor chimice.
„Această expresie poate părea o grimasă, dar nu are nicio componentă emoțională. Pisica nu e dezgustată, ci doar analizează feromonii”, explică Alex Taylor, expert în comportamentul felinelor de la International Cat Care.
Ce mesaje transmit feromonii
Feromonii au un rol esențial în viața pisicilor, permițându-le să comunice fără a scoate niciun sunet. Aceste substanțe chimice le ajută să marcheze teritoriul, să evite conflictele, să împărtășească informații despre statutul sexual sau să întrețină legături sociale, cum ar fi cea dintre o mamă și puii săi.
Pisicile au glande specializate pentru producerea feromonilor, situate în mai multe zone ale corpului: pe bărbie, obraji, între ochi și urechi, la marginea buzelor, la baza cozii, în zona genitală și anală, între pernuțele labelor și între mameloane.
Atunci când pisicile se freacă de mobilier, zgârie suprafețe, urinează pe obiecte sau chiar defecă, ele lasă în urmă mesaje chimice pentru alte pisici. Ulterior, alte feline pot analiza aceste urme folosind organul vomeronazal și pot afla informații despre pisicile din zonă.
Citește și: Cum să îți educi pisica să nu mai zgârie mobila: soluții eficiente și blânde
În timpul răspunsului Flehmen, moleculele de feromoni pătrund în gura pisicii fie prin lins, fie prin inhalare. Acestea se dizolvă în salivă și ajung prin două canale specializate, numite canale nasopalatine, către organul vomeronazal, care este alcătuit din două structuri pline cu lichid.
Când feromonii ajung la acest organ, sunt transmise semnale nervoase către creier, mai exact spre amigdala și hipotalamus, regiunile care controlează comportamentele sociale, sexuale și de hrănire ale pisicii.
Diferit de mirosurile obișnuite, ale căror semnificații sunt învățate de-a lungul vieții, feromonii declanșează reacții instinctive, programate genetic în comportamentul felinelor. Totuși, răspunsurile la feromoni pot fi influențate de factori precum experiențele anterioare, mediul înconjurător sau nivelurile hormonale ale pisicii.
Pisicile vs. câinii: cine are un simț olfactiv mai puternic
Organul vomeronazal nu este specific doar pisicilor; multe alte animale, de la rozătoare la reptile, folosesc acest „al doilea simț al mirosului” pentru a detecta feromonii. Încă se dezbate care specie are un simț olfactiv mai puternic – câinii sau pisicile.
Citește și: De ce le plac pisicilor atât de mult elasticele de păr? Un expert explică
„Câinii sunt celebri pentru mirosul lor dezvoltat, dar asta se referă la receptorii olfactivi din nas”, explică Jonathan Losos, biolog evoluționist la Universitatea Washington din St. Louis. „Pisicile au de trei ori mai mulți receptori specializați în organul lui Jacobson decât câinii, ceea ce i-a făcut pe unii experți să sugereze că, per total, simțul mirosului la pisici ar putea fi comparabil cu cel al câinilor.”
Deși și oamenii au un vestigiu al organului vomeronazal în septul nazal, nu există dovezi că acesta mai joacă vreun rol în comunicarea chimică.