Incident extrem de grav în Bucureşti! O șină s-a desprins și a trecut prin podeaua unui tramvai. Circulaţia este blocată
O bucată de șină s-a desprins și a perforat podeaua unui tramvai care circula pe linia 16, pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu din București, conform informațiilor apărute în spațiul public. Incidentul a avut loc într-o zonă cunoscută pentru deraieri frecvente, cauzate de starea precară a infrastructurii feroviare.
O șină de tramvai a trecut prin podeaua vehiculului
Societatea de Transport București (STB) a anunțat la ora 9:10 că tramvaiele de pe liniile 16 și 36 sunt blocate în stația Șoseaua Petricani, invocând un „incident tehnic”, fără a oferi inițial detalii suplimentare.
Ulterior, s-a confirmat că bucata de șină a străpuns podeaua vehiculului și a ajuns până în zona unui scaun. Din fericire, niciun pasager nu a fost rănit, iar toți călătorii au reușit să părăsească tramvaiul în siguranță.
Circulația a fost reluată la ora 10:10, însă problema infrastructurii rămâne nerezolvată. Șinele din zonă sunt într-o stare avansată de degradare, cu porțiuni fisurate și gropi periculoase, iar până în prezent nu a fost anunțat un termen concret pentru reabilitarea acestora.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/03/Incident-extrem-de-grav-in-Bucuresti-O-sina-s-a-desprins-si-a-trecut-prin-podeaua-unui-tramvai.-Circulatia-este-blocata-800x449.jpg)
Șina desprinsă a străpuns podeaua tramvaiului
Știre în curs de actualizare