27 feb. 2025 | 17:32

Se dau sume de bani pentru pensionarii din România, în aprilie 2025. Pentru cine cresc veniturile cu sute de lei

Social
Se dau sume de bani pentru pensionarii din România, în aprilie 2025. Pentru cine cresc veniturile cu sute de lei

Pensionarii cu venituri mici din România vor beneficia, începând din luna aprilie 2025, de un sprijin financiar suplimentar din partea statului. Coaliția de guvernare a decis acordarea unui ajutor de 800 de lei, destinat seniorilor care au pensii sub pragul de 2.574 de lei, echivalentul salariului minim net pe economie. Acest sprijin financiar va fi livrat în două tranșe, prima în luna aprilie, iar a doua după luna iulie.

Ajutor oferit pensionarilor pentru plata facturilor la energie

Această decizie vine în contextul în care Guvernul a decis, printr-o ordonanță de urgență, să blocheze indexarea tuturor pensiilor, din motive bugetare. O astfel de majorare ar fi necesitat aproximativ 20 de miliarde de lei doar pentru anul 2025. Astfel, ajutorul financiar oferit vârstnicilor cu venituri mici reprezintă o măsură compensatorie, menite să ofere un sprijin real celor mai vulnerabili pensionari.

Citește și: Pensionarii care primesc 1.000 de lei până la Paște. Cine sunt cei care beneficiază de ajutorul atât de aşteptat

Pe lângă acest sprijin financiar, pensionarii cu venituri reduse vor primi și un ajutor special pentru plata facturilor la energie. Cardurile de energie vor fi reîncărcate începând cu 1 aprilie 2025, iar fondurile vor fi distribuite în două tranșe, astfel încât beneficiarii să poată acoperi cheltuielile cu utilitățile pe perioada sezonului rece.

Ajutorul pentru plata facturilor la energie se adresează mai multor categorii de persoane vulnerabile, inclusiv pensionarilor ale căror venituri sunt sub 2.300 de lei, persoanelor cu dizabilități încadrate în grad grav, accentuat sau mediu, celor care beneficiază de pensie de invaliditate, precum și familiilor care primesc alocație de susținere sau ajutor social.

Citește și: Pensionarii cu pensii mai mici de 2.574 de lei primesc dublă indexare. Anunţ despre ajutorul oferit seniorilor

Un sprijin esențial pentru vârstnicii vulnerabili

Fondurile de pe cardurile de energie pot fi utilizate pentru plata facturilor la electricitate, gaze naturale, lemne de foc, peleți sau cărbuni. În anii precedenți, valoarea acestui ajutor a fost de 1.400 de lei pe an pentru fiecare beneficiar. Autoritățile urmează să anunțe până la 1 aprilie 2025 dacă această sumă va fi majorată sau dacă va rămâne la același nivel.

Citește și: Schimbare pentru viitorii pensionari. Angajaţii pentru care se extinde dreptul la muncă

Aceste măsuri sunt menite să ofere un sprijin concret pensionarilor aflați în dificultate, într-un context economic marcat de inflație și costuri ridicate pentru traiul zilnic. Guvernul împreună cu autoritățile locale vor monitoriza implementarea acestor ajutoare pentru a se asigura că banii ajung la cei care au cu adevărat nevoie de ei. Cu toate acestea, rămâne de văzut dacă această schemă de sprijin va fi suficientă pentru a compensa efectele blocării indexării pensiilor.