Marele Viscol din 1954, transformat de autorităţile comuniste într-o competiţie. Zeci de mii de femei au ieşit să cureţe zăpada, ordinea în care se efectuau lucrările

Dimineața zilei de 3 februarie 1954 a adus bucureștenilor un peisaj nemaiîntâlnit. Un strat uriaș de zăpadă acoperea orașul, blocând ferestrele până la primul etaj al clădirilor și făcând imposibilă ieșirea din case pe uși. Locuitorii Capitalei au fost nevoiți să-și croiască drum prin tuneluri săpate în nămeți sau să iasă direct din balcoane, pășind într-o lume albă, amorțită de frig. Așa a început ceea ce istoria avea să consemneze drept „Marele Viscol”, cea mai grea iarnă pe care a cunoscut-o România.

Ger, vânt puternic și două săptămâni de paralizie

Fenomenul meteo extrem nu s-a limitat doar la zăpada abundentă. Vântul a suflat în rafale de peste 120 de kilometri pe oră, un record care încă nu a fost egalat în București. Temperaturile au coborât până la -30 de grade Celsius, transformând orașul într-o fortăreață de gheață. Drumurile erau blocate, iar mijloacele de transport în comun au fost paralizate. Aproape două săptămâni, viața cotidiană s-a desfășurat sub imperiul frigului și al nămeților uriași.

În această atmosferă de criză, autoritățile comuniste au decis să intervină, nu doar pentru a reda orașului un aer de normalitate, ci și pentru a-și demonstra capacitatea de mobilizare. Însă, în loc să recunoască amploarea dezastrului, presa vremii a evitat orice mențiune despre victime sau pagube și a transmis doar un mesaj de optimism forțat: poporul muncitor se ridică împotriva zăpezii, iar fiecare cetățean are datoria să contribuie la curățarea orașului.

Un apel la lopeți și târnăcoape

În data de 7 februarie, Comitetul Executiv al Sfatului Popular a făcut un apel public către bucureșteni:

Horoscop zilnic 6 decembrie 2025: Vești importante pentru o zodie, surprize pentru alte două

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

„Cetăţeni ai Capitalei! Dată fiind necesitatea repunerii în stare normală de circulaţie a tuturor străzilor, toţi cetăţenii, în propriul lor interes, au datoria patriotică de a participa în mod activ la această acţiune. În acest sens, toţi cetăţenii se vor aduna la ora 8 dimineaţa cu lopeţi şi târnăcoape, pe străzile pe care locuiesc, pentru a se putea acţiona în mod organizat.”

Astfel, în doar câteva zile, străzile Bucureștiului au fost invadate de oameni înarmați cu lopeți. Mii de cetățeni s-au văzut nevoiți să se alăture eforturilor de deszăpezire, iar în presă apăreau zilnic rapoarte despre numărul impresionant de voluntari. Într-o singură zi, 61.945 de femei au fost mobilizate, reușind să curețe 30 de străzi, 5.000 de acoperișuri și un kilometru de linie de tramvai. Era însă greu de spus cât de realiste erau aceste cifre.

Pentru cei mai „nehotărâți”, autoritățile au găsit o soluție rapidă: agitatori trimiși în teren pentru a convinge populația să participe la eforturile de deszăpezire. Ziarele elogiau „spiritul patriotic” al muncitorilor și gospodinelor, ignorând complet caracterul forțat al mobilizării.

Metode inovatoare: descărcarea camioanelor în 30 de secunde

Deszăpezirea a căpătat și un caracter de experiment științific. Institutul de Cercetări Științifice pentru protecția muncii a aplicat o metodă inspirată de inginerul sovietic Frolov, care studia descărcarea rapidă a cartofilor. Astfel, un sistem de cabluri și tractoare a fost adaptat pentru a goli camioanele de zăpadă în doar 30 de secunde.

„Pentru descărcare, mașina se trage la locul respectiv cu spatele și se lasă oblonul din spate jos. După ce mașina a fost frânată, cablul dispozitivului se leagă de cârligul din spatele unui tractor, care porneşte încet. În acest fel, în 30 secunde s-a descărcat un autocamion cu zăpadă”, explicau ziarele vremii.

Până la implementarea acestei metode, descărcarea manuală a unui camion dura aproximativ o oră. Oficialii susțineau că, datorită noului sistem, în aceeași perioadă puteau fi descărcate 40 de camioane, economisind „brațele de muncă”.

Eforturi disperate pentru aprovizionare

Cu drumurile blocate și temperaturile extreme, aprovizionarea orașului devenise o provocare majoră. Fabricile de pâine au rămas fără drojdie, iar spitalele au rămas fără medicamente. În acest context, sportivii Clubului Dinamo au fost mobilizați pentru a transporta provizii cu ajutorul săniilor și al schiurilor. Ei au reușit să ducă 1.500 de kilograme de drojdie de la Bragadiru la fabricile de pâine din Capitală.

În paralel, voluntari au cărat cu spatele cartofi și făină către magazinele alimentare.

„Funcționarii Marinescu Mihai, Manu Gheorghe și Ilie Nicolae au cărat cu săniuțele și cu spinarea peste 2.000 kg de cartofi”, nota un articol din Informația Bucureștiului.

În magazine, vânzătorii lucrau fără oprire. Unii dintre ei au rămas la locul de muncă timp de patru zile, asigurând hrana locuitorilor. Era un sacrificiu care trebuia să fie văzut ca un act eroic, nu ca o dovadă a dezastrului organizatoric.

Trenuri blocate și pluguri sovietice

Pe căile ferate, situația era la fel de gravă. Un tren cu 500 de călători a rămas blocat în nămeți în județul Prahova. În loc să se vorbească despre condițiile critice în care se aflau acești oameni, presa a ales să pună accent pe inițiativele „eroice” ale cetățenilor care au transportat alimente celor izolați.

Pentru a debloca rutele feroviare, România a primit ajutor din Uniunea Sovietică. Opt pluguri puternice, operate de echipe de specialiști sovietici, au fost trimise pentru a curăța căile ferate. Acestea au lucrat în special pe ruta Ploiești-București, esențială pentru transportul buteliilor de gaz către Capitală.

Un dezastru ascuns sub propaganda comunistă

În timp ce Europa se lupta cu aceeași iarnă nemiloasă – în Belgia se înregistrau temperaturi de -20°C, iar în Italia și Olanda erau raportate decese și blocaje masive – România părea, în relatările oficiale, să fie singura țară care reușea să înfrunte viscolul cu „spirit revoluționar”.

Realitatea, însă, era alta. Marele Viscol a lăsat în urmă pagube uriașe și a scos la iveală incapacitatea autorităților de a gestiona o astfel de criză. În loc să anunțe măsuri eficiente, regimul a preferat să acopere dezastrul cu lozinci propagandistice și relatări exagerate despre „eroismul poporului muncitor”.